Alexei Navalnîi: ”Putin va rămâne în istorie drept Vladimir cel care pune Otravă în Chiloţi”

×
Publicitate

2 ani şi 8 luni de închisoare. Este sentinţa primită de Aleksei Navalnîi, curajosul lider al opoziţiei ruse, după ce o instanță din Moscova a comutat o sentinţă mai veche pronunţată împotriva lui.

Imediat, Statele Unite, Uniunea Europeană şi Marea Britanie au cerut eliberarea lui Navalnîi însă Ministerul Rus de externe, le-a transmis "să nu intervină în treburile interne, ale unui stat suveran". Verdictul a fost marcat de proteste spontane, soldate cu peste 1.400 de arestări.

Alexei Navalny: ”Au existat Alexandru Eliberatorul şi Iaroslav cel Înţelept. Putin va rămâne în istorie drept Vladimir cel care pune Otravă în Chiloţi”.

Este profeţia tăioasă a lui Aleksei Navalnîi, care a declarat de la bun început că nu recunoaşte legalitatea procesului, pe care l-a considerat un "circ". Nu i-au frânt curajul nici zecile de arestări din ultimii ani, nici perspectiva de a petrece încă aproape 3 ani într-o celulă, departe de familie, nici recenta otrăvire cu un agent neurotoxic care l-a dus în pragul morţii.

Alexei Navalny: ”Toate astea se întâmplă din cauza urii şi a fricii unui singur om, pe care l-am ofensat de moarte prin simplul fapt că am supravieţuit tentativei de asasinat pe care a ordonat-o”.

Opozantul rus nu şi-a făcut iluzii în privinţa verdictului, dar n-a scăpat ocazia de a-i îndemna pe ruşi să continue protestele.

Alexei Navalny: ”Nu contează cum se termină pentru mine acest anume proces. M-ar putea întemniţa pe alte acuzaţii. Ideea este: arestezi unul, sperii milioane. Sper că ruşilor să nu le fie frică. Asta nu e o demonstraţie de forţă! Toată paza asta, cuşca în care sunt ţinut, sunt o demonstraţie de slăbiciune! Nu poţi întemniţa sute de mii şi milioane de oameni”.

În timp ce judecătoarea citea sentinţa, pe Iulia Navalnîia a podidit-o plânsul. Soţul ei a încercat să-i capteze privirea şi i-a desenat inimi cu palmele ori pe geamul cuştii în care era ţinut.

Susţinătorii lui Aleksei Navalnîi s-au adunat cu miile în faţa tribunalului, şi în centrul Moscovei, pentru a protesta.

Peste o mie dintre ei au fost arestaţi de forţele de securitate prezente din nou masiv pe străzi.

Colaboratorii lui Aleksei Navalnîi cer liderilor occidentali să riposteze prin sancţiuni severe.

 

Articol recomandat de sport.ro
Gigi Becali și-a dat afară instant antrenorul după ce a văzut imaginile!
Gigi Becali și-a dat afară instant antrenorul după ce a văzut imaginile!
Citește și...
62172424
Medicii au reușit pentru prima dată un transplant simultan de față și mâini
La aproape 6 luni după un transplant rar de față și mâini, Joe DiMeo învață cum să zâmbească, clipească, ciupească și strângă pumnii, relatează AP News.
62172224
Categoria de vârstă la care vaccinul AstraZeneca oferă un răspuns imunitar bun
Vaccinul anti-COVID19 dezvoltat de Universitatea Oxford şi AstraZeneca oferă un răspuns imunitar bun la persoanele în vârstă, chiar dacă există o lipsă de date privind eficacitatea sa exacta.
62156532
Un oraș din SUA a declarat prima săptămână din februarie 'Săptămâna Donald J. Trump'
Orăşelul Frostproof, situat în centrul statului american Florida, a declarat oficial prima săptămână din luna februarie drept ''Săptămâna Donald J. Trump'', prima iniţiativă de acest tip din întreaga ţară, au anunţat autorităţile locale.