Alegeri prezidențiale și referendum în Republica Moldova. Câte persoane au votat prin corespondenţă şi câte au renunţat

62491634

Preşedinta Comisiei Electorale Centrale din Republica Moldova, Angelica Caraman, a anunţat, vineri, că procesul de recepţionare a voturilor prin corespondenţă trimise de moldovenii din diaspora s-a încheiat joi seara, la ora 18:00.

Birourile electorale de peste hotare au recepţionat 1.344 de plicuri ale moldovenilor care au optat pentru votul prin corespondenţă, fiind cu 464 mai puţine decât totalul celor trimise alegătorilor. a precizat Angelica Caraman, potrivit NewsMaker.

„Celelalte plicuri care vor fi recepţionate peste acest timp vor fi declarate deja nevalabile”, a precizat Caraman.

Ea a explicat însă că pentru turul II, începerea recepţionării plicurilor va avea loc după ce Comisia Electorală Centrală va anunţa candidaţii care vor merge în turul II, în cazul în care va fi cazul organizării acestuia. „Din acel moment pot fi recepţionate plicurile pentru turul II”, a precizat Angelica Caraman.

Parlamentul de la Chişinău a adoptat anul acesta un proiect de lege pilot care oferă posibilitatea votului prin corespondenţă pentru cetăţenii Republicii Moldova stabiliţi în SUA, Canada, Norvegia, Suedia, Finlanda şi Islanda.

Pentru a putea vota prin corespondenţă la alegerile prizidenţiale şi referendumul constituţional din 20 octombrie, alegătorii trebuiau obligatoriu să se înregistreze prealabil până la data de 6 septembrie.

Articol recomandat de sport.ro
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Citește și...
62476916
Joe Biden: Uciderea lui Yahya Sinwar este începutul „drumului către pace”. Netanyahu și Hamas îl contrazic

Moartea liderului Hamas Yahya Sinwar este o ocazie de a începe un "drum către pace în Orientul Mijlociu”, a declarat președintele SUA, Joe Biden. Totodată, uciderea acestuia reprezintă și drumul către "un viitor mai bun în Gaza, fără Hamas".

62491627
Mesajul noului șef al NATO pentru România, după ultimul incident cu drone rusești din țară: "Aliaţii au căzut de acord”

Șeful NATO, Mark Rutte, şi-a exprimat vineri solidaritatea cu România şi a felicitat autorităţile române şi comandantul suprem al Forţelor Aliate din Europa pentru răspunsul lor rapid şi eficient la ultimul incident cu drone de pe teritoriul ţării.

62417200
Cutremur puternic, cu magnitudinea 5,9, raportat vineri. Unde a fost resimțit

Un cutremur puternic, cu magnitudinea 5,9, a fost raportat, vineri, în largul coastei de est a insulei Honshu, Japonia.

Recomandări
Luca niculescu protv poza
Guvernul Luca Niculescu-PSD cere votul de învestitură în Parlament. Toți miniștrii au primit avize pozitive în comisii

Guvernul premierului desemnat Luca Niculescu ajunge marţi, la ora 14, la votul de învestitură în plenul Parlamentului, după ce luni și marți toți miniștrii au primit avize pozitive după audierile din comisiile parlamentare.

bistrita scoala atac
Ce a observat un polițist la elevul care și-a atacat profesoara și un coleg. Școala făcea parte dintr-un program SRI

Apar informații în cazul atacului violent din școala din Bistrița: luni, un elev de 13 ani a înjunghiat o profesoară și un coleg cu un an mai mic.

Gettyimages nicusor dan
Președintele Nicușor Dan, mesaj înainte de votul decisiv din Parlament: „Democrația se confruntă cu o provocare”

Președintele Nicușor Dan a afirmat, marți, chiar înainte de votul decisiv din Parlament, unde urmează să se decidă soarta Guvernului Niculescu, că „democrația se confruntă cu o provocare”, cea mai puternică și cea mai importantă în aceste zile.