Alegeri prezidențiale în Portugalia: 11 milioane de alegători decid viitorul. Extrema dreaptă în creștere în sondaje

62606937
Shutterstock

Portughezii au început să voteze duminică dimineaţa în primul tur al alegerilor prezidenţiale în care extrema dreaptă, prima forţă a opoziţiei din această ţară iberică, ar putea depăşi un nou prag, trecându-şi candidatul pentru turul al doilea.

Secţiile de votare s-au deschis la orele 08:00 (locale şi GMT) pentru cei circa 11 de milioane de alegători din Portugalia şi din străinătate, iar primele estimări la ieşirea de la urne vor fi cunoscute la ora 20:00, relatează agenţiile internaţionale de presă.

Potrivit sondajelor, Andre Ventura, preşedintele partidului de extremă dreapta Chega ("Destul"), s-ar putea clasa pe primul loc în acest scrutin, însă deputatul de 43 de ani ar avea foarte puţine şanse să câştige turul al doilea, prevăzut pentru 8 februarie.

După săptămâni de campanie cu un deznodământ foarte incert, candidatul socialist Antonio Jose Seguro părea să aibă un mic avans în faţa eurodeputatului liberal Joao Cotrim Figueiredo în cursa pentru locul al doilea.

Record de candidați

Dintr-un total de 11 candidaţi, un număr record, alţi doi au de asemenea şanse să se califice pentru turul al doilea: candidatul taberei guvernului de dreapta, Luis Marques Mendes, şi un amiral în retragere care s-a prezentat drept candidat independent, Henrique Gouveia de Melo.

Câştigătorul alegerilor îi va succeda conservatorului Marcelo Rebelo de Sousa, ales de două ori din primul tur. Începând cu dezvoltarea democraţiei în Portugalia, doar alegerile prezidenţiale din 1986 s-au decis în turul al doilea.

Singurul candidat care se prezentase şi în precedentele alegeri prezidenţiale din 2021, Andre Ventura întrunise atunci 11,9% din sufragii, adică aproape 500.000 de voturi, pentru a se clasa pe locul trei, cu puţin în urma unei candidate socialiste disidente.

De atunci, partidul său a avansat în continuu la urne, obţinând 22,8% şi 60 de deputaţi în alegerile legislative din luna mai, depăşind astfel Partidul Socialist în calitate de prim partid al opoziţiei faţă de guvernul lui Luis Montenegro.

"Un nou scor solid pentru extrema dreapta ar confirma dominaţia sa asupra peisajului politic" şi ar marca un nou capitol în "bătălia în curs în cadrul dreptei, între centru-dreapta tradiţională şi extrema dreaptă emergentă", subliniază cabinetul de analiză politică Teneo.

Ventura cere sprijinul dreptei

De altfel, Ventura şi-a încheiat campania cerându-le altor partide de dreapta să "nu-i pună piedici" într-un eventual tur doi în care el ar candida contra candidatului socialist.

Însă, în ultimul său miting electoral de vineri seara, acest autoproclamat "candidat al poporului" şi-a înăsprit din nou tonul, refuzând să încerce să placă tuturor şi promiţând să "facă ordine" în ţară.

În schimb, candidatul socialist Antonio Jose Seguro, 63 de ani, ancorat în centrul eşichierului politic, a mizat pe cartea unificatorului moderat, apărător al democraţiei şi serviciilor publice. "Îndemn toţi democraţii, toţi progresiştii şi toţi umaniştii să-şi concentreze voturile asupra candidaturii noastre", a declarat el în ultima zi de campanie.

Ales cu sufragiu universal pentru un mandat de cinci ani ce poate fi reînnoit o singură dată, preşedintele portughez nu are puteri executive, însă poate fi chemat să joace un rol de arbitru în caz de criză, dispunând de dreptul de a dizolva Parlamentul pentru a convoca noi alegeri legislative.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Are 61 de ani, dar arată ca la 20 și e curtată în sala de forță de bărbați mult mai tineri. Cum reacționează soțul ei
FOTO Are 61 de ani, dar arată ca la 20 și e curtată în sala de forță de bărbați mult mai tineri. Cum reacționează soțul ei
Citește și...
62606935
Seulul a amplasat la granița cu Coreea de Nord cea mai puternică armă a sa. ”Monstrul” distruge buncăre la 100 m sub pământ

Seulul vizează buncărele conducerii Coreei de Nord cu „racheta monstru” Hyunmoo-5. Racheta, capabilă să transporte o ogivă de până la opt tone, a fost utilizată în unitățile militare din prima linie.

 

62606927
Autorităţile indoneziene au localizat resturile unui avion de mici dimensiuni, fără vreun semn privind pasagerii

Autorităţile indoneziene au anunţat duminica aceasta că au localizat resturile unui avion de mici dimensiuni dispărut cu o zi înainte în estul Indoneziei, însă fără vreun semn în acest stadiu cu privire la cele zece persoane care se aflau în avion.

62574456
Peste 163.000 de soldați ruși uciși în Ucraina au fost confirmați de presă. Cifrele reale ar putea fi însă mult mai mari

Publicaţia independentă rusă Mediazona, în colaborare cu serviciul rus al BBC, a confirmat identităţile a 163.606 de militari ruşi ucişi în Ucraina.

Recomandări
Rti femicid
Dramele trăite de româncele aflate departe de casă. În Italia, 15% dintre ele devin victime ale violenței domestice

Un raport al institutului de statistică din Italia, publicat în urmă cu o săptămână, arată că aproape 15% dintre femeile românce între 16 și 75 de ani declară că au suferit cel puțin o formă de violență fizică sau sexuală înainte de a împlini 16 ani.

Luca niculescu id291953 inquam photos george calin
Concluzia trasă de Luca Niculescu după ce s-a întâlnit cu miniștrii din Cabinetul său, la Vila Lac: „Nu ne așteaptă o perioadă ușoară”

Premierul desemnat Luca Niculescu s-a întâlnit, duminică, cu miniștrii propuși, la Vila Lac, în ziua în care urmează să semneze și acordul cu liderul PNL, Ilie Bolojan.

Proteste franta afp 000 d3kq43e
Franța, ca după război. Vandalism și incendieri în marile orașe, în timpul protestelor. Extrema stângă, acuzată că alimentează violențele

După o zi de proteste deturnate de grupuri de manifestanți violenți puși pe jafuri și acte de vandalism, orașele Franței arată ca după război.