Un cuib de dinozaur, cu ouă vechi de 150 de milioane de ani, a fost descoperit în Portugalia

62605871
Shutterstock

Un cuib de dinozaur conţinând ouă ce datează din urmă cu 150 de milioane de ani, din Jurasicul târziu, a fost descoperit în zona stâncilor de pe plaja Santa Cruz, în apropiere de oraşul Torres Vedras, la aproximativ 50 kilometri nord de Lisabona.

Agenţia de presă Lusa a citat comunicatul dat publicităţii de Societatea de Istorie Naturală, potrivit căreia fosilele vor fi studiate în curând în laborator, dar pe baza caracteristicilor generale privind forma ouălor şi porozitatea cojilor, cercetătorii cred că acestea au fost depuse de un dinozaur carnivor.

Cercetătorii au fost surprinşi de dimensiunea redusă a cuibului şi de tipul de sediment în care acesta a fost găsit, o gresie granulară, care este rară şi care poate indica faptul că ouăle au fost depuse pe malul unui râu.

Observaţiile preliminare sugerează că ouăle nu au fost aduse împreună de un flux de apă, deoarece ele sunt aranjate într-un mod ordonat, au adăugat cercetătorii.

Bruno Camilo, directorul societăţii mai sus menţionate şi cercetător la Institutul Superior Tehnic din Lisabona, a spus că, din câte se pare, aproape toţi puii de dinozaur au eclozat cu succes, după cum indică mişcarea cojilor de pe partea de eclozare, cu o dispersie laterală redusă. El a adăugat că ar putea exista încă urmele unor embrioni în interiorul blocului fosilizat, deoarece secţiunea sa transversală nu a putut fi observată în detaliu, întrucât era acoperită de sedimente.

Spre deosebire de alte cuiburi fosilizate de dinozauri care sugerează că ouăle au fost depuse la suprafaţa solului, noile descoperiri indică faptul că, în acest caz, ouăle "ar fi putut fi parţial îngropate".

În laborator, ouăle vor fi supuse unor scanări tomografice computerizate (CT) pentru a crea un model tridimensional al interiorului lor şi pentru a se determina dacă există rămăşiţe conservate ale embrionilor.

Potrivit paleontologilor, Portugalia este unul dintre puţinele locuri din lume unde au fost descoperite ouă şi cuiburi de dinozauri din Jurasicul târziu.

Articol recomandat de sport.ro
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Citește și...
62605869
Mark Ruffalo l-a criticat pe Donald Trump: „Cea mai rea ființă umană. Este un infractor condamnat, un pedofil”
Mark Ruffalo l-a criticat dur pe Donald Trump, numindu-l „cea mai rea ființă umană”, într-un interviu pe covorul roșu la Globurile de Aur.
62605868
”Furnica electrică” amenință Europa. Cât de periculoasă este una dintre cele mai agresive specii invazive din lume
”Furnica electrică”, una dintre cele mai agresive specii invazive din lume, periculoasă pentru om și care poate provoca orbirea la câini și pisici, a luat cu asalt Franța și devine o amenințare și în Europa. Furnica face deja ravagii în Africa și SUA.
62571495
Polonia riscă amenzi de milioane de euro din partea UE după ce președintele a blocat legea privind tehnologia
Un conflict între președintele de dreapta al Poloniei și coaliția de guvernare de centru, pe tema legii emblematice a Uniunii Europene privind rețelele sociale, expune țara unui risc crescut de amenzi de ordinul milioanelor de euro, scrie Politico.