Al doilea vaccin care va fi aprobat în SUA. Serul ar putea fi distribuit în weekend

62163458

Un comitet de experţi americani a recomandat joi în cursul unui vot autorizarea de urgenţă a vaccinului contra COVID-19 al companiei Moderna, deschizând calea pentru expedierea dozelor din acest weekend, notează AFP.

Fără vreo surpriză neaşteptată, Agenţia americană pentru Alimente şi Medicamente (FDA) au urma să dea undă verde vaccinului produs de tânără companie de biotehnologie, cum a făcut în cazul vaccinului Pfizer la 11 decembrie după un vot similar al acestui comitet consultativ.

Statele Unite, confruntate în prezent cu o recrudescenţă severă a pandemiei, ar putea dispune de două vaccinuri de la începutul săptămânii viitoare şi să-şi accelereze astfel campania de vaccinare lansată luni. SUA ar putea fi prima ţară unde se lansează pe piaţă vaccinul Moderna.

Reuniunea acestui comitet al cărei aviz nu are caracter obligatoriu a fost, ca şi săptămâna trecută, transmisă în direct pe internet, un exerciţiu de transparenţă nemaiîntâlnit în lume.

Avizul a fost dat cu 20 de voturi pentru, niciunul împotrivă şi o singură abţinere, potrivit Agerpres.

Întrebarea pusă experţilor a fost: "Pe baza tuturor elementelor ştiinţifice disponibile, beneficiile vaccinului împotriva COVID-19 de la Moderna sunt mai mari decât riscurile utilizării acestuia la persoanele cu vârsta de 18 ani şi peste?"

Decizia a fost cea aşteptată, FDA apreciind deja vaccinul ca fiind sigur şi eficient într-o sinteză de date publicate mai devreme în această săptămână.

Analiza publicată a confirmat o eficienţă medie de 94,1%. Dintre cei 30.400 de participanţi la testele clinice, 196 au contactat COVID-19. Dintre aceştia, 185 au primit un placebo şi 11 vaccinul (la 21 noiembrie).

În plus, cele 30 de cazuri grave de COVID-19 înregistrate s-au aflat toate în grupul placebo.

Jacqueline Miller, de la Moderna, a adăugat joi că numeroase elemente sugerează că vaccinul, pe lângă faptul că protejează împotriva dezvoltării simptomelor, ar putea, de asemenea să împiedice infectarea chiar a multor persoane şi, prin urmare transmiterea - o informaţie vitală din punct de vedere al sănătăţii publice.

Cele mai răspândite efecte secundare ale vaccinului, numit mRNA-1273, sunt dureri la locul injecţiei, oboseală, dureri de cap, dureri musculare sau articulare şi frisoane.

Guvernul SUA a cumpărat 200 de milioane de doze de vaccin Moderna (100 de milioane de la Pfizer).

Articol recomandat de sport.ro
Stadionul este gata! Are 18.500 de locuri, a costat 50 de milioane de euro și arată spectaculos
Stadionul este gata! Are 18.500 de locuri, a costat 50 de milioane de euro și arată spectaculos
Citește și...
62162183
Avocați: Americanii care vor suferi efecte adverse grave din cauza vaccinului anti-COVID nu vor putea merge în instanţă
Americanii care vor suferi efecte adverse grave din cauza vaccinului pentru Covid-10 nu vor putea să reclame acest lucru în instanţe, au declarat joi avocaţi citaţi de CNBC, citat de News.ro. 
62112104
Când s-ar putea ajunge la un acord post-Brexit cu Regatul Unit. Președintele CE, discuție telefonică cu Boris Johnson
Negociatorul-şef UE al Brexitului Michel Barnier le-a spus joi unor eurodeputaţi, în cadrul unei reuniuni, că este „dificil, dar este posibil să se ajungă la un acord” post-Brexit cu Regatul Unit până vineri, potrivit mai multor participanţi.
62164622
Închisoarea în care deținuții au mitraliere, zoo și festivaluri, cocaina se vinde pe tarabe și gardienii nu au curaj să intre
Cea mai mare închisoare din Venezuela se află sub controlul deținuților, care sunt înarmați cu mitraliere, vând cocaină pe tarabe, au o grădină zoologică și organizează festivaluri și petreceri tematice Disney pentru copiii care intră nestingheriți.