Al doilea deces din cauza coronavirusului în SUA. Primul caz de infectare în New York

62112895

Un bărbat a murit din cauza coronavirusului, sâmbătă, în regiunea oraşului Seattle, acesta fiind al doilea deces provocat de Covid-19 în Statele Unite, în timp ce primul caz a fost confirmat la New York, conform AFP.

Pacientul a murit la spitalul Evergreen Health din Kirkland, la marginea oraşului Seattle, unde fusese confirmat sâmbătă primul deces provocat de noul coronavirus în Statele Unite, cel al unui bărbat trecut de 50 de ani.

Bărbatul în vârstă de 70 de ani este unul dintre cele patru cazuri noi anunţate duminică de agenţia sanitară din comitatul King, din care face parte oraşul Seattle, în extremitatea nord-vestică a ţării.

Ceilalţi trei pacienţi, în vârstă de 70, 80 și respective 90 de ani, toţi cu probleme de sănătate anterioare, sunt în stare critică.

Aceste patru noi cazuri duc la 10 numărul de pacienţi diagnosticaţi cu Covid-19 în comitatul King, a anunţat duminică agenţia, care va organiza luni o conferinţă de presă.

Mai multe dintre aceste cazuri nu au vreo legătură cunoscută cu o persoană care a călătorit în străinătate într-o zonă afectată de virus, ceea ce sugerează că noul coronavirus se răspândeşte în prezent în rândul populaţiei americane.

Primul caz de infectare raportat în New York

 

Tot duminică, autorităţile din statul New York au declarat că un prim caz de contaminare cu coronavirus a fost diagnosticat oficial la New York, la o femeie de aproximativ 30 de ani care a efectuat recent o vizită în Iran.

Pacienta, care a acuzat dificultăţi de respiraţie, dar a cărei stare nu este considerată gravă, este în prezent izolată la domiciliu.

„Am spus încă de la început că nu era decât o chestiune de timp înainte de identificarea unui caz de coronavirus la New York”, a declarat primarul metropolei, Bill de Blasio, într-un comunicat.

Alte cazuri confirmate au fost anunţate duminică în Rhode Island (1) şi Florida (2).

Centrul pentru Controlul Bolilor (CDC) nu a dat publicităţii date actualizate duminică, după ce anunţase sâmbătă că 22 de cazuri confirmate au fost identificate în Statele Unite.

La această cifră au fost adăugaţi 47 de pacienţi repatriaţi în Statele Unite.

Autoritățile americane, criticate din cauza modului în care gestionează coronavirusul

 

Deşi numărul de cazuri rămâne încă scăzut în Statele Unite, se multiplică criticile la adresa aparentei lipse de pregătire logistică a autorităţilor americane, care au testat oficial până în prezent doar 472 de persoane, potrivit CDC.

De asemenea, câţiva experţi au deplâns lentoarea autorităţilor sanitare în distribuirea kiturilor de depistare a coronavirusului.

Potrivit vicepreşedintelui Mike Pence, mandatat de Donald Trump să conducă echipa de gestionare a crizei, peste 15.000 de kituri au fost introduse pe piaţă în acest weekend, iar guvernul lucrează cu un furnizor pentru a produce alte 50.000.

Sâmbătă, preşedintele Donald Trump a apărat felul în care a fost gestionată criza coronavirusului în Statele Unite, felicitându-se în special pentru faptul că a interzis foarte devreme (2 februarie) intrarea pe teritoriul american persoanelor care au călătorit în China în timpul celor doi săptămâni anterioare.

Sâmbătă, Mike Pence a anunţat aceleaşi dispoziţii în ceea ce priveşte Iranul şi i-a sfătuit pe cetăţenii americani să nu meargă în zonele cele mai afectate din Italia şi Coreea de Sud.

Casa Albă a cerut Congresului o finanţare de 2,5 miliarde de dolari pentru combaterea epidemiei, însă opoziţia democratică estimează că este nevoie de o sumă cu mult mai mare, de 8,5 miliarde de dolari.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Noua bestie de 1.600 CP de la Bugatti! Există un singur exemplar în lume
FOTO Noua bestie de 1.600 CP de la Bugatti! Există un singur exemplar în lume
Citește și...
Putin: Rusia nu vrea să pornească un război. Cum se pregătește armata pentru un eventual conflict

Preşedintele Vladimir Putin spune că Rusia nu intenţionează să pornească un război împotriva cuiva, dar doreşte să descurajeze alte ţări să se angajeze într-un conflict cu Moscova.

Pete Buttigieg, primul homosexual intrat în cursa pentru președinția SUA, s-a retras

Pete Buttigieg, primul homosexual declarat care a participat în campania pentru nominalizarea drept candidat al democraţilor în alegerile prezidenţiale din SUA, a renunţat duminică la cursă, informează CNN.

Indonezia confirmă primele două cazuri de infectare cu coronavirus

O femeie şi fiica ei sunt primele cazuri de infectare cu noul coronavirus confirmate în Indonezia, a anunţat preşedintele Joko Widodo, citat de DPA.

Recomandări
Nicușor Dan: „Partidele nu s-au înțeles pe legea salarizării. Și-au asumat pierderea a 770 de milioane de euro din PNRR”

Președintele Nicușor Dan anunță că PSD, PNL, USR și UDMR nu au ajuns la un consens privind legea salarizării și și-au asumat pierderea a 770 de milioane de euro din PNRR.

Peste 120 de aleși ar putea rămâne fără funcții dacă Legea integrității va fi promulgată. USR, avertisment pentru PNL

După o lună de dezbateri și nenumărate modificări, legea integrității a fost adoptată în Parlament cu articolul care prevede că aleșii găsiți în incompatibilitate sau conflict de interese, chiar și retroactiv, își pierd funcția.

Ungaria declară Rusia drept „amenințare” pentru Europa și ordinea mondială. Ruptură față de politica lui Viktor Orbán

Guvernul Ungariei a condamnat oficial agresiunea militară a Rusiei și și-a anunțat sprijinul pentru integritatea teritorială a Ucrainei, potrivit orientărilor politice publicate marți seara.