AFP, despre atacurile din SUA: Țara se confruntă cu ameninţarea „terorismului alb”

62067496
Getty

„Terorismul alb” reprezintă principala amenințare cu care se confruntă Statele Unite, în contextul în care doi tineri albi au ucis 29 de persoane în acest weekend, scrie AFP.

Într-o analiză, AFP relatează incidentele armate din ultima perioadă, „consecințe ale naționalismului alb”, scrie News.ro.

Între plânsete, voci s-au ridicat de ambele părţi ale eşicherului politic pentru a îndemna autorităţile să conştientizeze un pericol mult timp ocultat de lupta împotriva atacurilor jihadiste.

„Vieţile pierdute la Charleston, San Diego, Pittsburgh şi se pare la El Paso sunt consecinţele unui terorism naţionalist alb”, a denunţat Pete Buttigieg, un candidat în alegerile primare democrate, referindu-se la atacuri comise într-o biserică afroamericană, două sinagogi şi la cel de sâmbătă într-un centru comercial din Texas.

Un bărbat în vârstă de 21 de ani, înarmat cu o puşcă de asalt, a ucis 20 de oameni - inclusiv şase mexicani - în apropierea unui supermerket la El Paso, un oraş în proporţie de 85% hispanic.

Un manifest - atribuit atacatorului şi care circula pe Internet - denunţă „o invazie hispanică a Texasului” şi evocă un atac armat comis de către un adept al supremaţiei albilor în moschei la Christchurch, în Noua Zeelandă, soldat cu 51 de morţi, la 15 martie.

Cazul este tratat ca un caz de „terorism intern”, au anunţat autorităţile federale.

Treisprezece ore mai târziu, alt bărbat alb, în vârstă de 24 de ani, a semănat teroarea la Dayton, în Ohio, omorând nouă persoane în mai puţin de un minut. Sora sa se află între victime, iar motivaţiile nu erau clare imediat.

„DIABOLIC”

 

„Avem aici doi factori care se combină”, a continuat Pete Buttigieg la Fox News. „pe de o parte slăbiciunea politicilor de reglementare a pieţei armelor de foc, iar ce cealaltă un terorism intern inspirat de naţionalismul alb”, a spus el.

„Nu vom putea să protejăm America de această ameninţare, dacă nu suntem pregătiţi să o numim. Guvernul trebuie să înceteze să mai pretindă că este doar o întâmplare şi că nu putem face nimic”, a continuat tânărul primar de la South Bend (Indiana). 

Preşedintele american Donald Trump a catalogat atacul armat de la El Paso drept un „act de laşitate”, fără să se refere la presupusele motivaţii ale suspectului.

Iar primarul republican din El Paso a redus tragedia din oraşul său la actul unui „bărbat deranjat, pur diabolic”. Însă, chiar şi pentru unii republicani, această explicaţie nu este suficientă.

„Lupta împotriva terorismului este deja o prioritate, cred că ea ar trebui să includă opunerea cu fermitate faţă de terorismul alb. Aceasta este o ameninţare reală şi actuală”, a a scris George P. Bush, nepotul fostului preşedinte american George W. Bush.

„Supremaţia albilor, ca orice altă formă de terorism, este un flagel care trebuie distrus”, a scris pe Twitter fiica preşedintelui, Ivanka Trump.

„IDENTITATE ALBĂ”

 

În 2017 şi 2018, potrivit centrului de analiză New America, violenţele extremei drepte au făcut mai multe victime în Statele Unite decât atacurile jihadiste. Însă autorităţile, care au pus accentul pe lupta împotriva ameninţării jihadiste după atentatele de la 11 septembrie 2001, au întârziat să reacţioneze.

„Inclusiv în timpul Guvernului democratului Barack Obama, serviciile de informaţii au ignorat adesea ameninţările extremei drepte, din motive politice”, scria în martie Robert McKenzie de la acest centru de reflecţie.

Directorul poliţiei federale (FBI) Christopher Wray se apăra în aprilie, dând asigurări că serviciile sale sunt „foarte active” în faţa ameninţării reprezentate de adepţii supremaţiei albilor. „Anul trecut, am procedat la mai multe arestări legate de terorismul intern” decât de „terorismul internaţional”, adăuga el.

Însă îndoielile rămân, din cauza atitudinii lui Donald Trump.

Locatarul Casei Albe a preluat pe cont propriu ideea unei „invazii” a imigranţilor, a refuzat să condamne manifestaţii violente ale extremei drepte la Charlottesville, în august 2017, şi a îndemnat recent membre ale Congresului din opoziţie provenind din rândul minorităţilor „să se întoarcă” în ţara lor de origine.

„Preşedintele în persoană promovează rasismul şi supremaţia albilor”, l-a acuzat altă candidată în alegerile primare democrate, Elizabeth Warren.

Unul dintre rivalii săi, Beto O'Rourke, a mers şi mai departe şi a dat asigurări că Donald Trump „încurajează nu doar retorica rasistă, ci şi violenţa care-i urmează”.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT 163.000.000€ pentru cel mai tare transfer al verii în fotbal!
NEWS ALERT 163.000.000€ pentru cel mai tare transfer al verii în fotbal!
Citește și...
Noua Zeelandă, pe punctul de a legaliza avortul. Reacția ministrului Justiției

Noua Zeelandă este decisă să legalizeze avortul, această măsură făcând parte dintr-o reformă legislativă mai amplă ce urmează a fi prezentată luni, la Wellington.

A venit pe lume după ce mama sa a fost violată. Acum, vrea să-și aducă tatăl în instanță

O tânără rezultată în urma unui viol vrea să-și aducă tatăl în fața justiției, într-unul dintre cele mai rare cazuri de acest fel din istoria Marii Britanii.

Trump dă vina pe jurnaliști pentru masacrele din Texas și Ohio

Ura nu își are locul în Statele Unite, a susținut Donald Trump, în vreme ce lui însuși i se atribuie o vină morală pentru atacurile Texas și Ohio.

Recomandări
Restricții pentru mașinile clasice în localități. Primăriile trebuie să delimiteze zone fără poluare în următorul an

Noul Cod al Urbanismului adoptat recent prevede măsuri pentru reducerea poluării în localități. Autoritățile locale vor trebui să delimiteze zone fără emisii sau cu emisii scăzute în cel mult 12 luni de la intrarea în vigoare a legii. 

Ultimul efort pe Legea salarizării. Nicușor Dan și partidele fostei coaliții, noi discuții pentru salvarea banilor din PNRR

Liderii partidelor din fosta coaliție de guvernare vor discuta, din nou, astăzi, cu președintele Nicușor Dan, cu privire la Legea salarizării în sectorul public, după ce cu o zi în urmă dezbaterea s-a încheiat fără nicio concluzie.

Explicația în română a lui Manfred Weber după ce a cerut CE să blocheze României jalonul de 770 de milioane de euro

Grupul PPE nu doreşte ca România să piardă niciun euro din fondurile alocate prin Mecanismul de Redresare şi Rezilienţă, precizează liderul PPE Manfred Weber.