Poliţia îl caută pe un bărbat de 48 de ani, originar din Renania de Nord-Westfalia (vest), unde au avut loc majoritatea faptelor, şi care ar fi redactat o scrisoare de revendicare care ar fi fost autentificată, a declarat ministrul de interne al acestei regiuni, Herbert Reul, într-o conferinţă de presă comună cu ministrul federal, la Düsseldorf, scrie News.ro.

Poliţia a găsit substanţe suspecte

În timpul percheziţiei la locuinţa sa situată în aceeaşi regiune, poliţia a găsit „substanţe suspecte sau obiecte suspectate a fi explozivi”, a precizat Herbert Reul.

Ancheta deschisă pentru „sabotaj îndreptat împotriva ordinii constituţionale” urmăreşte două piste, a mai spus ministrul regional: un posibil motiv legat de extremismul de stânga şi un sabotaj eventual „dirijat de la distanţă de un stat străin”, a anunţat acesta.

„În acest stadiu, trebuie să pornim de la premisa că este vorba aici de extremism climatic”, a afirmat Alexander Dobrindt, mnistru conservator.

Germania investighează atacuri asupra energiei

În ultimele luni, Germania s-a confruntat cu atacuri repetate asupra infrastructurii sale energetice, unele dintre acestea fiind revendicate de militanţi de extremă stânga.

Pe 3 ianuarie, incendierea unei instalaţii electrice, revendicată de grupul „Vulkangruppe” („Grupul Vulcan”), a lăsat fără curent electric peste 100 000 de persoane în Berlin. Ancheta se află într-un impas de atunci. Această serie recentă de presupuse atacuri a accentuat şi mai mult climatul de vigilenţă faţă de infrastructurile critice ale ţării, deja exacerbat de actele de sabotaj şi spionaj de care Berlinul acuză Moscova încă de la începutul războiului din Ucraina.