A vrut să-și facă un selfie, dar a ajuns în Marele Canal din Veneția. Filmulețul cu turista a ajuns viral | VIDEO

62304424

O femeie care a vrut să-și facă un selfie a căzut de pe balustrada podului Rialto din Veneția, și a ajuns în Marele Canal.

 

O „săritură” neprogramată care s-ar fi putut termina rău


În urmă cu câteva zile, o turistă a căzut de pe podul Rialto în apele Marelui Canal, în centrul istoric al Veneției. Se pare că nu a fost un gest voluntar, ca și cascadoriile multor turiști în sezonul estival, ci un accident, conform Corriere del Veneto.

Femeia s-a urcat pe balustrada podului, comportament interzis de regulamentul poliției urbane, pentru a face un selfie sau o fotografie suvenir cu panorama venețiană pe fundal, în timpul unei vizite în oraș. În acel moment, însă femeia, poate după ce a alunecat sau poate pur și simplu și-a pierdut echilibrul, a căzut direct în canalul principal care străbate orașul. Dincolo de înălțime (înălțimea de puțin sub opt metri) cel mai mare risc este dat de traficul pe apă: femeia risca să cadă pe una dintre zecile de gondole sau bărci private, care traversează zilnic Marele Canal.


 
Scena nu a trecut neobservată. Turista a fost filmată după ce a căzut în apă, iar videoclipul a ajuns rapid pe rețelele de socializare.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62304423
Kremlinul acuză Kievul că vrea să atragă NATO direct în război, după incidentul din Polonia
Ambasadorul rus în Statele Unite, Anatoli Antonov, a lansat acuzații grave la adresa Kievului, după explozia provocată de o rachetă în Polonia, incident care a dus la moartea a două persoane.  
62294760
Declarații halucinante ale mafiotului italian suspectat că a ucis trei presupuse prostituate la Roma. „Nu-mi amintesc nimic”
Declarații halucinante ale mafiotului italian care este suspectat că a ucis două presupuse prostituate chineze și un transsexual columbian, într-un cartier de lux din Roma.
62276000
Și-a ucis părinții și le-a aruncat trupurile neînsuflețite în râu. „Nu știu dacă am să-l iert vreodată”
Benno Neumair a fost condamnat, sâmbătă, la închisoare pe viață după ce, în 2021, și-a ucis cu sânge rece ambii părinți. I-a sugrumat cu o frânghie, apoi le-a aruncat trupurile neînsuflețite în râul Adige.