Statele Unite nu vor relua ostilitățile până când discuțiile de pace nu sunt încheiate „într-un fel sau altul”, a adăugat Trump.
Statele Unite nu vor ridica însă blocada navală, a mai spus Trump.
Donald Trump a acceptat, la solicitarea Pakistanului, să prelungească armistițiul cu Iranul, pentru ca diversele facțiuni care se luptă pentru putere la Teheran să poată ajunge la un numitor comun privind discuțiile de pace.
Marți seară, Teheranul nu luase încă o decizie privind a doua rundă de negocieri cu americanii.
Esmail Baghaei, purtător de cuvânt al ministerului iranian de externe: „Nu este vorba despre lipsa de hotărâre, ci de faptul că ne confruntăm cu mesaje și comportamente contradictorii și cu acțiuni inacceptabile din partea omologului american.”
Iranul cere ridicarea blocadei navale americane și eliberarea vasului iranian capturat în Golful Oman înainte de începerea oricăror noi discuții. Trump a refuzat.
Jason Campbell, Middle East Institute: „Washingtonul răspunde cu propriile acuzații, susținând că nici Iranul nu respectă pe deplin acordul de încetare a focului. Așadar, între cele două părți există probleme importante care rămân nerezolvate.”
Teheranul transmite totodată că e pregătit și pentru o eventuală reluare a ostilităților. La rândul său, Trump declara ieri că Statele Unite au folosit încetarea focului pentru a-și realimenta stocurile cu muniție și pentru a-și întări forțele din regiune.
Donald Trump, președintele SUA: „Dacă nu încheiem un acord, atunci reîncepe războiul. Suntem gata să reluăm bombardamentele, adică armata e pregătită. Dar cred că vom ajunge să semnăm un acord grozav pentru că nu au de ales (iranienii)”.
În loc să plece spre Pakistan, cum era prevăzut, vicepreședintele JD Vance a fost chemat marți seară la Casa Albă unde a participat la discuții privind Iranul.
Jason Campbell, Middle East Institute: „Iranul este foarte priceput în a profita de oportunități pentru a‑și consolida poziția și cred că, în acest moment, stă în expectativă și joacă acest joc al participării sau neparticipării la discuțiile de la Islamabad, parțial ca reacție la lipsa unui mesaj clar și coerent venit de la Casa Albă.”
Pe de altă parte, Donald Trump a sugerat că ar putea oferi asistență financiară țărilor din Golf afectate economic de războiul cu Iranul. Potrivit Wall Street Journal, Emiratele Arabe Unite au deschis discuții cu Statele Unite privind un „mecanism de sprijin" în cazul în care războiul cu Iranul va agrava problemele provocate de închiderea traficului în Golful Persic.
Reporter: „Există vreun fel de schimb valutar cu Emiratele Arabe Unite, pentru a le ajuta dacă au nevoie? Luați asta în calcul?”
Donald Trump, președintele Statelor Unite: „Da. Au fost un aliat bun. Acestea sunt vremuri neobișnuite. Sunt surprins. Ei sunt într-adevăr foarte bogați.”
La rândul lor, europenii au anunțat noi sancțiuni care vizează oficiali iranieni implicați în decizii privind închiderea traficului prin strâmtoarea Ormuz.
Kaja Kallas, șefa diplomației europene: „Libertatea de navigație nu poate fi supusă negocierii. Răzgândirile zilnice privind deschiderea sau închiderea Strâmtorii Hormuz sunt iresponsabile. Tranzitul prin strâmtoare trebuie să rămână liber și fără taxe. Europa își va asuma rolul în restabilirea fluxului liber de energie și comerț, odată ce condițiile o vor permite.”
Șefa diplomației europene a îndemnat statele membre să contribuie la misiunea navală ASPIDES care ar urma să fie mobilizată în Golful Persic, după un acord de pace.