A murit "Pepe" Mujica din Uruguay, „cel mai sărac președinte” din lume

62543398

José "Pepe" Mujica, fostul luptător de gherilă care a prezidat Uruguayul între 2010 şi 2015, figură a stângii latino-americane şi critic al consumului excesiv, a murit marţi la vârsta de 89 de ani, relatează AFP.

Fostul gherilist a fost cunoscut drept „cel mai sărac președinte” din lume din cauza stilului său de viață modest.

"Cu profundă tristeţe anunţăm moartea camaradului nostru Pepe Mujica", a scris pe X actualul preşedinte al Uruguayului, Yamandu Orsi.

Mica ţară sud-americană a decretat trei zile de doliu naţional şi a anunţat un priveghi în Palatul legislativ din capitala Montevideo.

Supranumit "cel mai sărac preşedinte din lume" pentru că şi-a donat aproape toate veniturile prezidenţiale unui program de locuinţe sociale, "Pepe" Mujica a dezvăluit la începutul acestui an că tumoarea sa la esofag, diagnosticată în mai 2024, s-a răspândit şi că organismul său nu mai suportă tratamentul.

"Evident, sunt pe cale să mor. Războinicul îşi merită odihna", a spus el.

Până la sfârşit, a acţionat pentru stânga din ţara sa. Figură de referinţă a coaliţiei Frente Amplio, care a adus pentru prima dată stânga la putere în 2005 cu Tabaré Vasquez, el a condus campania prezidenţială a lui Yamandu Orsi în noiembrie anul trecut.

"Există ceva dulce, un pic ca un cadou de rămas bun", în victoria moştenitorului său politic, a declarat el într-un interviu acordat atunci AFP.

O camionetă care transporta trupul decedatului a părăsit casa sa spre sfârşitul zilei.

Printre suspine, complimente şi uneori câteva reproşuri, uruguayenii au vorbit cu AFP despre fostul lor preşedinte.

"Un om bun, umil, muncitor", a afirmat Carlos Casal, un pensionar de 71 de ani care asigură că l-a cunoscut.

Rezemat de tejgheaua unui bar din capitală, Walter Larus, un chelner în vârstă de cincizeci de ani, oftează: "Politicieni ca el nu mai apar. Simţea şi trăia la fel ca oamenii obişnuiţi".

Alvaro Paciello, un sociolog de 53 de ani, îşi va aminti imaginea unui lider care "a inspirat milioane de oameni", încurajându-i să "contribuie cu piatra lor la temelia unei lumi mai bune".

José Mujica a crezut "într-o lume mai bună", a subliniat premierul socialist spaniol Pedro Sanchez.

"Toată America Latină este în doliu", a adăugat fostul preşedinte bolivian Evo Morales.

În Columbia, preşedintele de stânga Gustavo Petro, şi el fost luptător de gherilă, a salutat un "mare revoluţionar".

Tot la stânga, preşedintele brazilian Luiz Inacio Lula da Silva a lăudat o "măreţie umană (care) a depăşit frontierele", iar omologa sa mexicană Claudia Sheinbaum un "exemplu pentru America Latină şi întreaga lume", prin înţelepciunea şi simplitatea sa.

Articol recomandat de sport.ro
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Citește și...
62543304
Patru alpiniști americani au căzut la 120 de metri într-o râpă. Unul dintre ei a ieșit și a condus până la un telefon

Un alpinist care a căzut de la 120 de metri în munții North Cascades din Washington, supraviețuind în timp însoțitorii ai săi au murit, a mers până la mașina sa pe întuneric și a cerut ajutor la un telefon public.

62502012
Reacția lui Donald Tusk după ce George Simion a mers să îl susțină pe Karol Navroțki la Varșovia. „Rusia se distrează”

George Simion își continuă deplasările în afara țării. Marți a ajuns în Polonia. Acolo a participat la un eveniment electoral organizat pentru Karol Navroțki, candidatul principalului partid de opoziție la prezidențiale.

62540293
În timp ce lumea așteaptă să anunțe dacă va veni la negocieri în Turcia, Putin se laudă cu o armată tot mai mare

  Donald Trump a vândut arme americane în valoare de 142 de miliarde de dolari Arabiei Saudite, în prima etapă a unui turneu în monarhiile Golfului Persic.

Recomandări
Luca niculescu protv poza
Guvernul Luca Niculescu-PSD cere votul de învestitură în Parlament. Toți miniștrii au primit avize pozitive în comisii

Guvernul premierului desemnat Luca Niculescu ajunge marţi, la ora 14, la votul de învestitură în plenul Parlamentului, după ce luni și marți toți miniștrii au primit avize pozitive după audierile din comisiile parlamentare.

bistrita scoala atac
Ce a observat un polițist la elevul care și-a atacat profesoara și un coleg. Școala făcea parte dintr-un program SRI

Apar informații în cazul atacului violent din școala din Bistrița: luni, un elev de 13 ani a înjunghiat o profesoară și un coleg cu un an mai mic.

Gettyimages nicusor dan
Președintele Nicușor Dan, mesaj înainte de votul decisiv din Parlament: „Democrația se confruntă cu o provocare”

Președintele Nicușor Dan a afirmat, marți, chiar înainte de votul decisiv din Parlament, unde urmează să se decidă soarta Guvernului Niculescu, că „democrația se confruntă cu o provocare”, cea mai puternică și cea mai importantă în aceste zile.