A început cea mai mare vânătoare de lupi din istoria Suediei. Aproape 20% din populație va fi exterminată

62315437
Shutterstock

În Suedia a început în cea mai mare vânătoare de lupi din istoria recentă a țării, stârnind mânia activiștilor pentru mediu și posibile sancțiuni de la Bruxelles, potrivit Politico.

Sacrificarea lupilor - aprobată de Guvern - a început de luni și va dura o lună. Vânătorilor le este permis să împuște 75 de lupi, în mai multe zone ale țării. Autoritățile spun că astfel va fi redusă amenințarea pe care o reprezintă atacurile de lupi pentru fermieri, animalele domestice și rezidenți.

Oamenii de știință și organizațiile de mediu susțin, în schimb, că sacrificarea amenință supraviețuirea acestei specii vulnerable. Aceștia susțin că UE nu poate argumenta în favoarea protejării speciilor sălbatice din alte părți ale lumii în timp ce prădătorii „de acasă” sunt eradicați.

Este un „dezastru”, a spus Daniel Ekblom de la grupul de management al faunei sălbatice al Asociației Suedeze pentru Conservarea Naturii din Gävleborg, una dintre regiunile în care are loc vânătoarea.

Împușcarea câtorva zeci de lupi ar putea avea un efect „foarte, foarte negativ” asupra unei populații care numără doar aproximativ 460 de exemplare, după ce a fost reintrodusă în zonă în anii 1980, a mai spus acesta.

Practic, dacă vor fi vânați 75 de lupi, asta înseamnă peste 16% dintre exemplarele prezente în Suedia.

Populația de lupi actuală din Suedia este cea mai numeroasă înregistrată până acum în această țară, dar cu mult sub Italia, care numără aproximativ 3.300 de lupi, Polonia - care are aproximativ 1.886 și Franța - 783.

Pe hârtie, sacrificarea Suediei și-ar aduce populația de lupi la 385, dar ONG-urile se tem că ar putea scădea sub 300 până în primăvară, deoarece populația ar tinde să se micșoreze în timpul iernii, indiferent de vânătoarea curentă.

De asemenea, ei își fac griji că guvernul va reduce probabil și mai mult populația, după ce anul trecut parlamentul a votat în favoarea reducerii numărului de lupi la 170.


Potrivit Agenției Suedeze pentru Protecția Mediului, populația de lupi a țării trebuie să rămână la peste 300 de exemplare, ca specia să poată fi considerată într-o stare de conservare favorabilă, conform legislației UE.

Autoritățile de la Stockholm insistă că sacrificarea lupilor – cea mai mare de când vânătoarea autorizată a fost reluată în 2010 – este o problemă de securitate și nu încalcă regulile de conservare a speciei. Guvernul a subliniat, de asemenea, anul trecut, că acceptarea publică a necesității de a proteja lupii este în scădere.

„Fermierii se tem să investească, iar turmele lor nu pot pășuna din cauza amenințării atacurilor lupilor”, a transmis Ministerul Afacerilor Rurale.

„Câinii sunt atacați și familiile se simt nesigure în vecinătatea lor”, mai adaugă ministerul.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Citește și...
62315436
Două trenuri de metrou s-au ciocnit în capitala Mexicului. O persoană a murit și 57 au fost rănite. VIDEO

Accident grav la metroul din capitala Mexicului. Cel puțin o persoană a murit și mai multe au fost rănite după ciocnirea a două trenuri.

62312156
Armistițiul promis de Putin de Crăciun a fost doar propagandă. Luptele au continuat la "nivel de rutină" în Ucraina

După ce a avut o slujbă de Crăciun numai pentru el Vladimir Putin a mulțumit Bisericii ortodoxe ruse că sprijină așa-numita operațiune specială din Ucraina.

62315390
Hackerii au spart rețeaua TV a Rusiei și au afișat mesajul lui Zelenski de Crăciun

Hackerii au spart rețeaua digitală care difuzează semnalul în teritoriul ocupat al Ucrainei. Drept urmare, președintele Volodimir Zelenski i -a felicitat de Crăciun pe ucrainenii din aceste regiuni, scrie publicația ucraineană Obozrevatel.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 06 19h36m34s343
Cum au ajuns două românce să fie ucise de parteneri, deși ceruseră ajutor de la autorități: „Știau că o ducea la cerșit”

Fiecare viață de femeie luată este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. La noi în ţară însă violența domestică este un fapt obişnuit în condiţiile în care răspunsurile autorităţilor vin de multe ori prea târziu.

Shutterstock uzina dacia
Se clatină un gigant. Nou val de plecări voluntare la Dacia. Uzina de la Mioveni își oprește producția pentru patru zile

Dacia a anunțat un nou val de plecări voluntare, în contextul problemelor din industria auto și a noii strategii a Renault. În jur de 160 angajați de la uzina de la Mioveni sunt vizați, după cum au declarat surse pentru ȘtirileProTV.ro.

Sorin grindeanu
Sorin Grindeanu: Ne-am fi aşteptat ca după patru premieri de dreapta să existe şansa celor care au câştigat alegerile

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat marţi că desemnarea lui Luca Niculescu pentru funcţia de premier "nu este neconstituţională", dar s-ar fi aşteptat ca preşedintele Nicuşor Dan să-l desemneze pe el.