20 de oameni arși de vii de Hamas, găsiți îmbrățișați într-un adăpost. ”A trebuit să desprindem fiecare corp”
Soarta ostaticilor deținuți de Hamas în Fâșia Gaza alimentează un adevărat război psihologic în societatea israeliană. Multe voci cer ca salvarea ostaticilor să fie mai presus de orice alt obiectiv.
Pe lista celor răpiți se afla și Tal Haimi, un bărbat de 41 de ani, care are și cetățenie română datorită bunicilor originari din țara noastră.
Atenție, urmează imagini și detalii cu puternic impact emoțional.
Ella Haimi, soția lui Tal Haimi: ”Ne agățăm de speranța că (Tal) a fost luat ostatic, ar fi răul cel mai mic. Am încredere în Tal că se ține tare. Suntem foarte, foarte îngrijorați, dar sperăm din toate puterile”.
Acesta e mecanismul de apărare care o ajută pe Ella Haimi să reziste în această încercare cumplită, de dragul celor 3 copii: un băiețel de 6 ani și frații lui, gemeni de 9 ani.
Viața familiei Haimi a luat o întorsătură dramatică în acel Shabat negru de 7 octombrie, când sute de teroriști Hamas au năvălit în sudul Israelului, unde au ucis cel puțin 1.400 de oameni și au răpit peste 200.
Între cei dați dispăruți se numără și Tal Haimi, în vârstă de 41 de ani. Are dublă cetățenie, israeliană și română, datorită bunicilor paterni, emigrați din România după cel de-Al Doilea Război Mondial.
Rezervist în Divizia Gaza și membru în unitatea de apărare a kibuțului în care locuia, Nir Yitzhak, Tal a ieșit grăbit pe ușă înainte de ora 7, imediat ce s-a dat alarma.
”Incertitudinea e la fel de greu de suportat precum evenimentele în sine”
În următoarele ore a schimbat câteva mesaje cu soția lui și i-a cerut să se baricadeze în casă, împreună cu cei trei copii.
Ella Haimi: ”Pe la 12 jumate, i-am scris pe WhatsApp să-i cer noutati, dar mesajul meu n-a mai ajuns la el. Atunci mi-a trecut prin cap gândul că ceva nu e în regulă. Mai târziu, ceilalți din echipa de protecție a kibuțului s-au întors, au luat legătura cu familiile, numai Tal nu. Abia pe seară, când armata ne-a strâns pe toți la un loc în clădirea școlii, mi s-a spus că Tal nu e de găsit”.
Udi Goren, verișor: ”Incertitudinea e la fel de greu de suportat precum evenimentele în sine. Faptul că nu știm la ce să ne așteptăm, ce putem spera. Tot ce știm e că nu i s-a găsit trupul și nu e în niciunul dintre spitalele din țară, iar telefonul lui a fost localizat în Gaza. Speranța noastră e că (teroriștii) nu s-au obosit să care cadavre după ei și că Tal e încă în viață”.
Verișorul lui Tal Haimi a adresat un apel ferm guvernului israelian să nu ia decizii care să compromită șansele ostaticilor de a se întoarce la familiile lor.
Udi Goren, verișor: ”Suntem la o răscruce de drumuri. Începem ofensiva terestră ori punem viețile omenești pe primul loc? Într-o democrație, prioritatea absolută ar trebui să fie salvarea vieții. În anul 2023, într-o democrație occidentală, viețile omenești n-ar trebui să fie sacrificate pentru nimic în lume”.
”Vreau să-l îmbrățișez, să-i simt mirosul”
Este și mesajul rostit într-un glas sâmbătă seară, în Tel Aviv, de câteva zeci de rude ale celor ținuți captivi în Gaza.
”Nimic nu e mai urgent decât recuperarea ostaticilor! Nu-i abandonați! Aduceți-i acasă pe cei răpiți!”.
De 15 zile, părinții, frații, soții și copiii ostaticilor nu mai au liniște.
Shelly Shem Tov: ”Nu dormim, nu mâncăm. Îl vreau înapoi!”.
Malki Shem Tov: ”Vreau să-l îmbrățișez și să-i simt mirosul”.
Băiatul acestui cuplu, Omer, în vârstă de 21 de ani, se afla la festivalul de muzică de lângă Reim, când au năvălit teroriștii. Omer a apucat să-și sune părinții, iar din țipetele lui înfricoșate au înțeles imediat grozăvia.
Urmărindu-i telefonul, au văzut că Omer a fost dus în Fâșia Gaza. În imagini postate ulterior de Hamas pe Telegram și-au văzut fiul cu mâinile legate într-o camionetă.
Shelly Shem Tov: ”Fiul meu are astm, nu respiră bine și mă gândesc întruna că Omer e acolo și are nevoie de inhalator. E primul lucru care ar trebui făcut pentru el”.
Dacă pentru cei răpiți mai e loc de speranță, rudele celor masacrați se văd siliți să se împace cu ideea suferințelor greu de imaginat îndurate de cei dragi în ultimele lor clipe de viață.
”Tatălui i-au scos un ochi, i-au făcut asta în fața copiilor care urlau”
Unuia dintre voluntarii care intervin pentru recuperarea rămășitelor după atentate teroriste i se frânge glasul când povestește atrocitățile comise de Hamas în comunitățile devastate.
Yossi Landau, voluntar Zaka: ”Pe drum drumul spre Beeri, am găsit un adăpost în care erau 20 de oameni, arși de vii. Când am ajuns acolo, i-am găsit îmbrățișați. Când cineva moare în asemenea condiții... suferă enorm. A trebuit să desprindem fiecare corp din această îmbrățișare de trupuri arse, ne-a luat 4-5 ore pentru fiecare”.
În kibuțul Beeri, unde au fost uciși peste 100 de bărbați, femei și copii, Yossi Landau a descoperit scene insuportabile.
Yossi Landau, voluntar Zaka: ”Fuseseră torturați și ne putem întreba cine a fost torturat primul. Copiii au privit în timp ce le erau torturați părinții ori invers? Și când zic torturați, vreau să spun că le lipseau părți ale corpului, degete... retezate... Tatălui i s-a scos un ochi, i-au făcut asta în fața copiilor, care urlau, sunt convins de asta. La sfârșit, (teroriștii) au tras tuturor câte un glonț în spate”.
La peste 2 săptămâni de la măcel, legiștii israelieni încă nu au încheiat identificarea tuturor victimelor.
Etichete: arsi de vii, hamas, israel, razboi,
