Procesoarele de computer au intrat într-o nouă eră. AMD a anunțat seria Ryzen 8040, o unitate cu NPU, adică procesare neurală

62408449

Zilele acestea, în Silicon Valley are loc evenimentul ”AMD Advancing AI”. AMD, una dintre cele mai importante companii producătoare de chip-uri, anunță produse noi.

Focusul? Nu gaming, ci Inteligența Artificială.

Și nu întâmplător se face lansarea în Silicon Valley. La doar câteva minute de mers cu mașina de locul conferinței avem sediul NVIDIA, Intel ori Apple.

Lisa Su, AMD

Sunt trei produse importante, lansate astăzi, 6 decembrie 2023:

  • Seria de procesoare AMD Ryzen 8040 (pentru larg consum, va apărea pe produse de la Acer, Asus, Dell, HP, Lenovo, etc. începând cu prima parte a lui 2024)
  • Ryzen AI Software – o unealtă pentru dezvoltatorii de aplicații, prin care pot rula diverse programe de AI direct pe laptop cu ajutorul procesorului nou. Practic, nu mai e nevoie de rulare în cloud a unor aplicații care cer resurse.
  • Linia de produse AMD Instinct MI300 – nu sunt procesoare pentru consumatori obișnuiți, ci pentru supercomputere. Numite generic Acceleratoare

RYZEN 8040

Aplicațiile de inteligență artificială au nevoie de foarte multă putere ca să ruleze. Logic! Acestea trebuie să caute rapid în baze mari de date, să proceseze informația găsită și să trimită rezultatul mai departe.

Putem să luăm exemplul Inteligenței Artificiale Generative, cu care mulți dintre noi ne jucăm deja. E nevoie de „învățare profundă”, de o bucată de hardware care să imite creierul uman.

Nu CPU este important, ci mai degrabă NPU, care apare pe tot mai multe procesoare.

Ryzen seria 8040 are, pe lângă CPU (procesare) și GPU (procesare grafică), și un NPU – adică unitate de procesare neurală.

Sună pompos, mai ales că are și un termen care pare medical în denumire, pentru că încearcă, cât de mult se poate, să copieze arhitectura creierului uman. Este o parte hardware care nu face altceva decât să ruleze aplicații de AI – procesează rapid imagini pentru recunoașteri de obiecte, pentru decodarea prompt-ului și generarea răspunsului, pentru optimizarea fotografiilor, etc.

Și învață rapid și eficient. NPU este folosit deja, de exemplu, pe iPhone pentru procesarea fotografiilor.

Așa că vom vedea multe aplicații ca Premiere Pro, Photoshop sau altele care vor folosi doar această parte din procesor. Cum Ryzen AI este la a doua generație, multe aplicații încep să ofere deja suport.

AMD Ryzen

AMD Ryzen

Și aici mai vine o noutate – Ryzen AI Software. Dacă ești pasionat de inteligență artificială și vrei să dezvolți ori să rulezi aplicații de AI (de pe GitHub ori Hugging Face), poți face direct pe laptop, fără să mai fie nevoie să plătești vreun serviciu în cloud.

Poți rula LLM-uri direct pe computer, fără să plătești pentru putere de procesare în cloud.

Procesorul poate fi folosit și pentru aplicații de recunoașteri de obiecte, fețe, ori generare de text și imagini.

AMD INSTINCT MI300A și X

Pentru cloud există seria Instinct. Multe dintre serviciile de cloud rulează deja pe AMD Instinct.

Acesta se numește ”accelerator”, pentru că face calcule intensive și este folosit inclusiv pentru simulări științifice.

Zilnic interacționezi cu un computer în cloud care folosește așa ceva. Și asta pentru că poate să facă, în paralel, mai multă procesare.

E o piață importantă, care va crește de 5 ori în doar 3-4 ani. Microsoft, Meta, Oracle, Dell, Lenovo au anunțat deja trecerea la Instinct MI 300X.

AMD Ryzen

MI300X este un accelerator care poate să facă foarte rapid anumite procese și prin el poate să treacă până la 5.3 Terabytes/s.

Un telefon mobil are o bandă de memorie de vreo 6GB/s. Vom vedea noile acceleratoare în centre de date din întreaga lume, rulând cele mai noi aplicații de Inteligență Artificială.

Varianta mai mică se numește MI300A, folosită pentru centre de date și aplicații mai mici.

AMD Ryzen

Vedem nu doar la AMD, ci la toți ceilalți producători de chip-uri o schimbare importantă de la procesoarele tradiționale la ceva mult mai complex, gândit pentru inteligența artificială.

Nu e un proces care a început odată cu lansarea ChatGPT, ci ține de câțiva ani. Apple a lansat primul NPU începând cu iPhone 11, simțind parcă acest trend.

Mai multe imagini puteți vedea în GALERIA FOTO.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Fabulos: România, locul 3 la Europeanul de Culturism și Fitness! Fetele și băieții au întors toate privirile
GALERIE FOTO Fabulos: România, locul 3 la Europeanul de Culturism și Fitness! Fetele și băieții au întors toate privirile
Citește și...
Competiția de gaming unde elevii și-au creat propriile jocuri. Ce a realizat Tudor într-o singură săptămână

La o competiție de gaming dedicată elevilor cei mai pasionați pot lăsa deoparte joystick-ul, pentru a se apuca de creat propriile jocuri video.

Cercetătorii susțin că inteligența artificială funcționează mai bine când primește cerințe „prietenoase”

 Un nou concept despre „starea funcțională” a inteligenței artificiale sugerează că modul în care formulăm cerințele influențează rezultatele.

Echipa Velocity din Brăila a câștigat Campionatul Mondial de robotică din SUA. Nicușor Dan: ''România e mândră de voi!''

Echipa de robotică 'Velocity' a Colegiului Național 'Gheorghe Munteanu Murgoci' din Brăila a câștigat Campionatul Mondial FIRST Tech Challenge, desfășurat în perioada 29 aprilie - 2 mai, la Houston, în Statele Unite ale Americii.

Recomandări
Ilie Bolojan anunță că PNL merge în opoziție: Vom construi un pol de modernizare. Fără privilegii, fără sinecuri

Partidul Naţional Liberal a adoptat, marţi seară, o rezoluţie prin care solicită PSD să îşi asume guvernarea, după ce a răsturnat Guvernul, liberalii anunţând că partidul intră în opoziţie şi va susţine drumul pro-european al României.

Nicușor Dan, prima reacție după căderea Guvernului: O decizie democratică. Încep negocierile pentru formarea unui nou guvern

Președintele Nicușor Dan a declarat marți că moțiunea de cenzură care a dus la căderea Guvernului Ilie Bolojan ”este o decizie democratică a Parlamentului” și vor ”începe negocierile pentru formarea unui nou guvern”.

Ce s-a întâmplat după moțiunea de cenzură care a demis Guvernul. Mesajul transmis de Ilie Bolojan în ședința PNL

La doar 3 ore după vot, liderii PNL s-au reunit în ședință extraordinară și au decis să rămână alături de Ilie Bolojan și să meargă în opoziție. Asta chiar dacă unii dintre ei declaraseră cu puțin timp înainte că ar trebui refăcută alianța cu PSD.