Nokia va construi prima rețea de telefonie mobilă pe Lună. Care este planul NASA

62109387

Nokia a fost selectată de NASA pentru a construi prima reţea celulară pe Lună, a anunţat luni compania finlandeză.

Agenţia spaţială americană plănuieşte un viitor în care oamenii vor reveni pe satelitul natural al Pământului şi vor stabili aşezări selenare, relatează Reuters.

NASA îşi propune, prin programul său Artemis, să readucă oamenii pe Lună până în 2024 şi să înfiinţeze baze permanente pe suprafaţa selenară.

Nokia a anunţat că primul sistem de comunicaţii wireless în bandă largă din spaţiu va fi construit pe suprafaţa Lunii la sfârşitul anului 2022, înainte ca astronauţii să ajungă din nou acolo.

În cadrul acestui proiect, Nokia îşi va uni forţele cu o companie privată de proiectare a navelor spaţiale din Texas, Intuitive Machines, pentru a trimite echipamentele spre Lună cu sonda lor selenară.

Reţeaua se va autoconfigura şi va stabili un sistem de comunicaţii 4G/LTE pe Lună, a precizat Nokia, intenţia fiind aceea ca în viitor să se facă trecerea la 5G.

Reţeaua va oferi astronauţilor capabilităţi de comunicare voce şi video şi va permite schimbul de date telemetrice şi biometrice, precum şi trimiterea şi controlul de la distanţă a roverelor selenare şi a altor dispozitive robotice, a indicat compania.

Reţeaua va fi proiectată pentru a rezista condiţiilor extreme de la lansare şi aselenizare şi pentru a opera în spaţiu.

Echipamentele trebuie să fie trimise pe Lună într-o formă foarte compactă pentru a se încadra în limitele de dimensiune, greutate şi putere ale încărcăturilor spaţiale.

Nokia a indicat că reţeaua va folosi tehnologia 4G/LTE, utilizată la nivel mondial în ultimul deceniu, în locul 5G - cea mai recentă - deoarece în cazul primei sunt mai bine cunoscute cantitatea şi fiabilitatea.

Articol recomandat de sport.ro
Cel mai nou stadion din România se apropie de inaugurare! Imagini spectaculoase
Cel mai nou stadion din România se apropie de inaugurare! Imagini spectaculoase
Citește și...
62153792
Importanța digitalizării în instituțiile de stat. Pandemia a demonstrat că a trecut vremea dosarului cu șină

Pe lângă multe alte lecții, pandemia ne-a arătat inclusiv că a trecut vremea dosarului cu șină.

62144257
Pericolul din telefoanele cu Android. Ce au descoperit experții în securitate cibernetică

Un troian de Remote Access Trojan (RAT), de spionaj, a fost identificat de către specialiştii în securitate cibernetică de la Kaspersky, pe sistemul de operare Android.

62153762
iLikeIT. Care sunt principalele diferențe dintre aparatele foto DSLR și cele mirrorless

Fotograful Dragoș Constantin a fost invitat în studioul iLikeIT, unde a explicat care sunt principalele diferențe dintre aparatele foto DSLR și cele de tip mirrorless.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 27 19h18m51s017
Mama Anastasiei, despre sentința primită de șoferița care i-a ucis fiica: „Nu ne ajută cu nimic. Copilul nu o să-l mai vedem”

Șoferița care a ucis o fetiță în județul Iași a fost condamnată la cinci ani și șase luni de închisoare cu executare. Tragedia din 2022, provocată de femeia care a condus fără permis, a dus la adoptarea Legii Anastasia, după numele copilei.

Vladimir lipaev agerpres
Reacția Rusiei după sabotajul de la fabrica de armament Carfil, din Brașov. Ambasadorul rus a răbufnit la MAE

Ambasada Rusiei susține că România nu a prezentat dovezi pentru acuzațiile privind sabotajul de la Carfil, pe care le califică drept „fără temei”. Declarația vine după convocarea ambasadorului rus la MAE.

Sedinta femicid
Avem lege, n-avem norme. Responsabilitatea pe metodologia legii femicidului, pasată între instituții

Legea femicidului este în vigoare de 6 luni, însă metodologia care ar trebui să ajute autoritățile să prevină tragediile tot nu este gata. Și asta deși termenul legal pentru aprobare a expirat luni.