iLikeIT. Pașii care trebuie urmați dacă vreți să vă schimbați profesia, să lucrați în IT

×
Publicitate

Pandemia de Covid-19 a pus accent și mai mult, în această perioadă, asupra folosirii internetului și tehnologiei - cu alte cuvinte, IT-ul.

IT-ul este un domeniu în care se câștigă bine, spre deosebire de alte meserii, astfel că nu este de mirare că persoane care au lucrat în sistemul medical sau chir în HORECA vor să se îndrepte către internet și tehnologie.

Iar acest lucru se poate face cu ajutorul cursurilor de reconversie profesională.

Iuliana Anton, specialist în recrutare IT, a fost invitată la iLikeIT, pentru a ne da detalii despre acest proces de transformare profesională. Ea spune, în primul rând, că nu contează domeniul din care vii, ci contează să îți dorești să faci acest pas important.

”În general, nu contează în reconversie profesională domeniul din care vii, contează foarte mult să ai drag de tehnologie și drag de IT. Către IT, am văzut în ultima perioadă foarte multe persoane care vin din HORECA, din domeniul medical. Am avut reconversii profesionale către IT, foarte frumoase, și din teologie, studenți de la teologie, care și-au dat seama că își doresc să schimbe domeniul și că vor să treacă de la ce știu să facă la ceea ce vor să facă.” - spune Iuliana Anton.

Ce trebuie să facă, concret, cei care vor să obțină un loc de muncă în IT

 

”Cel mai important lucru este să ia decizia, să-și dorească să ajungă în IT și apoi să-și asume un proces de învățare, să-și asume deprinderea unor abilități noi, prin, să zicem, înscrierea la cursuri non-formale, de testare, de programare, depinde forte mult de ce-și doresc și de ce-și setează ei. Sunt consiliați. În momentul în care vin la școlile care oferă cursuri non-formale, pe baza informațiilor oferite, pe baza CV-urilor sunt abilități care sunt transferabile.

La o reconversie ne gândim că pornim de la zero, dar nu e chiar așa. Noi avem abilități pe care le putem transfera către IT. Uite, de exemplu, dacă vii către noi și vedem în CV 10 ani de banking, acolo presupunem că lucrul cu proceduri și partea de verificare și atenția la detaliu este foarte bine pusă la punct.” - a explicat specialistul în recrutare IT.

Cât durează un curs de formare profesională și cât costă?

 

În general, cursurile pot să dureze 4 sau 5 luni. Depinde de școală, depinde de programă, depinde de intensitate, de ritmul de învățare. Reconversia profesională se pretează la persoane care sunt angajate, și atunci școlile vin și oferă un program de învățare după programul de lucru, deci în afara orelor de program de lucru, ca să le fie mult mai ușor să treacă de la domeniul actual către domeniul pe care-l aleg, în speță IT-ul.

(...)

Costurile cursurilor sunt undeva între 1200 de euro și 1600 de euro pentru un curs. Uneori este posibil să îți iei în calcul 2 cursuri. Depinde foarte mult de direcția pe care ți-o alegi, de ușa la care vrei să bați la porțile IT-ului.” - spune Iuliana Anton.

Câți bani se pot câștiga lunar în IT?

 

”Eu aș spune că banii urmează întotdeuna tehnicitatea profilului. Pornești undeva de la 2000 - 2500 de lei și aș spune că ceru-i limita, după aceea, în momentul în care tu îți setezi zonă tehnică. Poți să treci și de 5000 de euro, dar discutăm de un traseu profesional complex și de durată. Aș spune un 5 ani până atingi acest prag.” - mai afirmă specialistul în recrutare IT.

Sâmbătă, 26 septembrie 2020, Iuliana Anton poate fi contactată pe Zoom pentru a oferi mai multe detalii despre reconversia profesională în IT, în cadrul unui eveniment despre care puteți afla mai multe detalii aici.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Noua bestie de 1.600 CP de la Bugatti! Există un singur exemplar în lume
FOTO Noua bestie de 1.600 CP de la Bugatti! Există un singur exemplar în lume
Citește și...
Declarația lui Elon Musk care a prăbușit valoarea acțiunilor Tesla cu 50 de miliarde de dolari

Valoarea acțiunii Tesla a scăzut cu 50 de miliarde de dolari, după ce investitorii au reacționat la declarațiile lui Elon Musk și ale altor directori ai companiei la un eveniment de lansare a unei noi baterii.

O nouă funcţie a Google Maps va afişa câte cazuri de Covid-19 sunt într-o anumită zonă

Google a anunţat miercuri o nouă funcţie a serviciului Google Maps, care va afişa câte cazuri de Covid-19 sunt într-o anumită zonă geografică, transmite CNBC, citat de News.ro.

VIDEO. Robotul înalt de peste 18 metri inspirat din desenele ”Gundam” a făcut primii pași

Robotul, înalt de peste 18 metri și cu o greutate de 25 de tone, inspirat din desenele animate japoneze „Gundam”, a făcut primii pași lângă un hangar din curtea fabricii, scrie CNN.

Recomandări
Nicușor Dan: „Partidele nu s-au înțeles pe legea salarizării. Și-au asumat pierderea a 770 de milioane de euro din PNRR”

Președintele Nicușor Dan anunță că PSD, PNL, USR și UDMR nu au ajuns la un consens privind legea salarizării și și-au asumat pierderea a 770 de milioane de euro din PNRR.

Peste 120 de aleși ar putea rămâne fără funcții dacă Legea integrității va fi promulgată. USR, avertisment pentru PNL

După o lună de dezbateri și nenumărate modificări, legea integrității a fost adoptată în Parlament cu articolul care prevede că aleșii găsiți în incompatibilitate sau conflict de interese, chiar și retroactiv, își pierd funcția.

Ungaria declară Rusia drept „amenințare” pentru Europa și ordinea mondială. Ruptură față de politica lui Viktor Orbán

Guvernul Ungariei a condamnat oficial agresiunea militară a Rusiei și și-a anunțat sprijinul pentru integritatea teritorială a Ucrainei, potrivit orientărilor politice publicate marți seara.