La doar 31 de ani, Daniel Rădulescu este unul dintre cei mai cunoscuți artiști din România. Sculpturile sale în metal ajung la colecționari din toată lumea, iar prețurile au crescut cu 1.600% față de primele opere vândute.

Secretul său nu este doar talentul, ci grija cu care promovează și chiar ambalează operele sale.

Daniel Rădulescu a fost invitatul Ștefanei Todică la emisiunea iBani, unde a explicat cum poți face bani în astfel de domenii, aparent neprofitabile, dar și cum să investești în artă.

Ștefana Todică:
Există o vorbă în România, că mori de foame ca artist. E adevărat?

Daniel Rădulescu: Încă mă bântuie, o să îţi spun o poveste amuzantă. Acum un an şi jumătate m-am mutat în chirie, am căutat casă şi proprietara a refuzat să îmi dea în chirie pentru că sunt artist. A zis că ea caută pe cineva serios şi a refuzat. E o chestie cu care a trebuit să învăţ să trăiesc. O imbrăţişez cu totul. Mi se pare pare foarte interesant, dar am mers mai departe. Trăim într-o piaţă fantastică, inclusiv la noi în România. Într-adevăr se poate. Conceptul acesta, că mori de foame ca artist, e un concept standard, m-am înconjurat de el. Statistica are sens, dar e important să fii acolo, să nu renunţi. Mie nu mi-a ieşit din prima. Mi-a ieşit din a treia oară.

Ștefana Todică: Cât de mult ţi-a crescut valoarea ca artist, de la prima operă la cele de anul trecut?

Daniel Rădulescu: Prima lucrare, în comparaţie cu cele din prezent, după calculele mele, pentru că sunt un maniac în organizare şi trebuie să ştiu fiecare, a crescut cu 1600%. Ţin foarte mult la acest aspect, am avut o disciplină foarte dură, ca să nu existe o fluctuaţie de preţuri. Consider că preţul trebuie să crească în timp, treptat, niciodată nu trebuie crescut superficial, brusc, pentru că ai nevoie de bani sau pentru că ai găsit pe cineva mai potent financiar. Este foarte important să fii cumpătat, sincer cu tine.

Ștefana Todică: Cât de importantă este investiția în imagine, în promovare, în ambalaj?

Daniel Rădulescu: Partea de ambalaj încerc să o văd ca pe o experienţă. Eu sunt un tip empatic şi încerc să îmi dau seama cum mi-ar plăcea mie la cel mai înalt nivel să primesc o sculptură, să văd ce simt, ce trăiesc, cum e când primesc cutia, când o deschid, când găsesc o scrisoare scrisă de mână. Nu e neapărat o chestie de marketing, o fac pentru mine.

Ștefana Todică: Ce recomandări ai pentru cei care vor să facă investiții în artă, în general?

Daniel Rădulescu:În primul rând, ca orice altă investiţie, există un risc. Nu îţi garantează nimeni că ele o să crească. E o fluctuaţie. Pot să fac o mică paralelă. Eu am un mentor, l-am descoperit acum câţiva ani, Joseph Duveen. El a fost cel mai mare dealer de artă din istorie, un om senzaţional. El a spus, chiar dacă îmi tai singur creanga acum, dar asta e, că nu investea în artişti care trăiesc. Sunt două motive: nu ştii niciodată când un artist intră pe zona de alcool, de droguri sau face o gafă, şi au fost cazuri de artişti care şi-au stricat imaginea. Şi al doilea: fiecare artist consideră că următoarea lui lucrare e cea mai bună. Ceea ce şi eu fac. Pe când dacă tu nu mai eşti, un dealer bun de artă consideră că tot ce ai făcut tu e capodoperă şi aşa vinde totul. Sfatul meu ar fi, dacă vezi un artist cu potenţial, cred că e important să vezi şi omul din spate. Dacă o vezi uşor ca o investiţie cred că e important să cunoşti şi omul şi după un timp, un an, doi ani, contactează-l şi vezi ce face, cu cât îşi vinde tablourile, e foarte important. (…) Şi acum, pentru că sunt oficial un artist sold, cam tot cu urmează să fac anul ăsta deja e rezervat sau le trimit prin anumite expoziţii, vreau să reiau toată baza mea de date cu clienţi. Mi-am mai cumpărat lucrări de-ale mele pe care le-am revândut şi vreau să fac asta cu toţi. Problema este că sunt foarte puţini cei care vor să mi le mai vândă. Am mai făcut asta, a cumpărat şi am sunat după şase luni după ce am vândut o lucrăre să spun că îi dau dublu pe ea. Unii zic da, unii nu.

Ștefana Todică: De ce ai făcut asta? Să crești prețul?

Daniel Rădulescu: Pentru că am alţi clienţi la ea. Mi-am cumpărat, de exemplu, una vândută aici, pe care am vândut-o apoi în Kuweit. Practic eu devin propriul meu art dealer.