Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături

×
Publicitate

Suntem în luna faptelor bune și a cadourilor, dar și luna cu cele mai mari cheltuieli din an, pentru mulți români. Specialiștii în educație financiară ne sfatuiesc să stabilim de la început bugetul de sărbători.

Și dacă vrem să ne încadrăm și să nu intrăm cu datorii în noul an, indicat este să facem o listă de cumpărături și să o respectăm. În plus, putem chiar reduce cheltuielile. De exemplu, dacă facem noi cadouri personalizate sau gătim, în loc să cumpărăm mâncare deja gătită.

Dacă se întâmplă să ne întindem cu cheltuielile și apelăm la cardul de credit, este important să rambursăm banii la timp, pentru a nu plăti dobânzi.

Cum funcționează cardul de cumpărături și cum ținem sub control cheltuielile de sărbători explică Nicoleta Deliu-Pașol, coordonator Școala de Bani, în cadrul emisiunii iBani, prezentată de Ștefana Todică.

Ștefana Todică: Câți bani ar trebui să cheltuim de sărbători? Ar trebui să ne punem niște limite de la început?

Nicoleta Deliu-Pașol: Ideal, da, pentru că dacă nu ne impunem limite ajungem să cheltuim tot ce avem și e bine în decembrie, dar vine ianuarie, vine februarie, și alea sunt în general niște luni oricum destul de grele și din punct de vedere psihologic, dacă mai adăugăm și greutatea datoriilor o să ne fie foarte greu. Cheltuielile pentru sărbători se planifică din timp, dar ideal ar fi să ai deja strânși niște bani care să te ajute, în perioada asta în care ne dorim să cumpărăm cadouri pentru cei dragi.

 

Planifică-ți cadourile:
- Alocă un buget fix pentru fiecare persoană din familie;
- Gândește-te la cadouri handmade, mai ales făcute împreună cu copiii;
- Vorbește cu familia despre cadourile copiilor, ca să fie utile și să nu se dubleze.

 

 

Ștefana Todică: E o lună în care mulți români primesc prime sau mai vin niște bani în plus. Cum facem să nu exagerăm?

Nicoleta Deliu-Pașol: Știi că noi avem o regulă, bugetul se imparte conform formulei 50/30/20. 50% pentru nevoi, 30% pentru dorințe, 20% pentru economii. Regula asta se aplica pentru primele pe care le luăm, indiferent de perioadă. (...) Să pun măcar 20% pentru mine, e cadoul meu pentru viitor.
Tu știi cel mai bine câți bani disponibili ai, dar gândește-te că orice cheltuiești acum în plus, trebuie să se scadă de undeva. Nu te împovăra pe tine în viitor foarte mult pentru că există o grămadă de modalități de a te bucura de perioada asta fără să îți atârne această greutate. Fă-ți o listă, asta e foarte important, de cadouri pe care vrei să le iei. Alocă un buget maxim, se adună pentru că fiecare dintre noi avem cel puțin 15 persoane cărora vrem să le luam ceva. Dacă pun câte 100 de lei pentru fiecare, deja ajung la 1.500 de lei. Încape în buget suma asta sau nu încape? Asta e foarte, important, să te uiți întotdeauna la toată suma, nu doar la bucățele.

Cum să eviți excesele:
- Fă-ți o listă clară de cumpărături;
- Gândește-te la cadouri cu un impact scăzut asupra mediului;
- Fii tu bucătarul de sărbători.

 

Ștefana Todică: E o perioadă în care mulți oameni apelează la cardul de cumpărături. Cum funcționează?

Nicoleta Deliu-Pașol: Cardul de cumpărături poate să aibă niște avantaje importante și poate să fie de mare ajutor în perioade când avem cheltuieli mai mari, cum sunt perioadele de sărbători. Ce este foarte important e să ținem cont de caracteristica principală a cardului de credit: cardul de credit oferă o sumă de bani fără dobândă cu condiția să respecți termenul de plată. (...) Un alt avantaj pe care îl mai au cardurile de credit și te poate ajuta dacă ești disciplinat este că în general cumpărăturile mai mari de 100-200 de lei pot fi împărțite în mai multe rate lunare, ceea ce înseamnă că nu plătești dobândă atât timp cât ai grijă să alimentezi cardul de credit până la data respectivă.

Hai să spunem că faci o cumpărătură de 450 de lei. Poți să împarți în trei rate egale. Primești un sms, fiecare bancă funcționează în felul ei. Ca tu să nu plătești dobândă la banii ăștia trebuie ca până pe 25 ianuarie să plătești primii 150 de lei, până pe 25 februarie încă 150 de lei și până pe 25 martie să plătești ultima rată de 150 de lei. Dacă nu respecți aceste termene o să începi să plătești dobândă și la cardurile de credit dobânda este destul de mare. Numai că tot timpul trebuie să ne gândim că și ăștia sunt bani pe care îi luăm cu datorie, nu sunt banii noștri, trebuie să fie foarte clar acest lucru.

Cum să folosești cardul de cumpărături:
- Nu-l folosi la cumpărături de valori mici (alimentare & alte achiziții mici);
- Nu retrage bani de la bancomat. Ai și comision de retragere, și dobândă din prima zi!;
- Plătește ratele la timp, pentru a nu fi încărcat cu dobândă;
- Nu depăși perioada de grație, pentru că încep să îți fie percepute comisioane.

Articol susținut de BCR

Articol recomandat de sport.ro
„Șantajul Europei s-a dovedit mai puternic!” Plânge Moscova după ultima lovitură plecată din România
„Șantajul Europei s-a dovedit mai puternic!” Plânge Moscova după ultima lovitură plecată din România
Citește și...
Cum ne pot fura escrocii banii și datele când căutăm o vacanță ieftină. Semnele care trădează o fraudă

Dacă vă pregătiți să plecați în vacanță, atenție la ce oferte primiți. Escrocii inventează, în această perioadă, noi metode pentru a fura date sau chiar bani de pe card.

O vacanță reușită depinde și de micile decizii. Cum plătim în străinătate dacă un POS ne pune să alegem între lei și euro

A început sezonul vacanțelor și mulți români își petrec concediul în străinătate. Dacă vă faceți bagajele, atenție și la planificarea bugetului și a cheltuielilor. Unele greșeli financiare vă pot costa chiar și câteva sute de lei în plus.

Ce ar trebui să învețe copiii acum pentru a avea succes când vor deveni mari, într-o lume dominată de AI

Inteligența artificială schimbă deja piața muncii, iar mulți părinți se întreabă pentru ce lume se pregătesc copiii lor și ce competențe vor conta peste 10 sau 20 de ani.

Recomandări
ANAF verifică veniturile obținute de români în străinătate. Cine riscă să plătească un impozit de 70%

Peste un miliard de euro din venituri obținute de români în străinătate au fost declarate la ANAF pentru anul 2025. Cei mai mulți bani au provenit din investiții, iar cei mai puțini din agricultură. 

Șantierele din București, cele mai liniștite locuri ale orașului. Pe unul mai „agitat”, doi dau la lopată, patru se uită

Lucrările sunt întârziate pe unele din cele 50 de șantiere deschise în București pentru schimbarea conductelor și a șinelor de tramvai. 

Fenomenul care face incendiile din Spania imposibil de controlat. Ce este „regula 30-30-30” de care se tem toți pompierii

Pompierii spanioli depun eforturi colosale pe mai multe fronturi pentru a opri cele mai distrugătoare incendii de vegetație din istoria recentă a țării. În ultima săptămână, flăcările au pârjolit peste 50.000 de hectare de teren.