Mai mulți bani la Pilonul 2 de pensii. Cum putem verifica ce sume am adunat la pensia privată obligatorie

×
Publicitate

De anul acesta, contribuția la pensia privată obligatorie a crescut. Din salariul brut al angajaților, 4,75% se duc la pilonul al 2-lea. Cu alte cuvinte, se vor strânge mai mulți bani în conturile personale, pentru bătrânețe.

Așa cum știm, cei care se angajează și nu își aleg de la început un fond de pensii anume pentru pensia privată obligatorie, sunt alocați automat de Casa de pensii la un administrator.

Iar pentru cei care nu știu unde au fost alocați, Autoritatea de Supraveghere Financiară are o aplicație prin care pot vedea instant la ce fond de pensii contribuie. Este disponibilă pe site-ul instituției: asfromania.ro, la ”utile”, se numeste: ”Află la ce fond de pensii ești”.

Și e nevoie de câteva date personale: nume, prenume și CNP. Trebui să bifăm că am citit condițiile și primim instant și răspunsul.

La finalul anului, doar un milion de români, din peste 8 milioane care au pensie pilon 2, aveau cont pentru a verifica valoarea acumulată și pentru a vedea alte informații.

Odată ce știm la ce fond de pensie contribuim, e destul de simplu să verificăm suma acumulată. Fie intrăm pe site-ul administratorului respectiv sau pe
www.proprietardepensie.ro, site-ul asociatiei administratorilor de fonduri.

Avem aici toți administratorii pentru pilonul 2, sunt 7 in total...îl selectăm pe al nostru, cel mai probabil trebuie să facem un cont și apoi avem acces la informații, istoric, dacă angajatorul a plătit la timp contribuțiile etc.

Dacă cineva dorește să se mute la alt fond de pensii, poate că nu e mulțumit de randament, poate că nu are aplicație pentru a verifica ușor sau are alte motive, nu trebuie decât să depună o cerere... poate să dureze chiar și două luni, dar se poate.

E interesant de văzut câți bani strângem, mai ales că de anul acesta contribuim mai mult la pilonul 2.

Contribuția a fost majorată de la 3,75% din salariul brut la 4,75%. Deci se strâng mai mulți bani în conturile personale.

Angajatul nu plătește mai mult lunar, deci nu simte o diferență la salariu, pentru că a scăzut contribuția la pilonul 1, bani care se duc la buget pentru plata pensiilor de stat de acum.

De asemenea, au scăzut și impozitele pentru cei care ies la pensie și vor să ridice banii.

O persoană care a contribuit lună de lună de când s-a lansat pilonul 2 are în medie în cont 48.000 de lei - arată datele oficiale de la finalul anului.

În general, din suma acumulată în cont, cam un sfert reprezintă câștig, pentru că banii sunt investiți, în mare parte în instrumente cu un grad scăzut de risc, titluri de stat, de exemplu, dar și în acțiuni.

Anul trecut, administratorii au înregistrat cele mai bune randamente din ultimul deceniu, dar a fost o revenire după un an greu, un 2022 cu minus. Cu alte cuvinte, ne putem aștepta și la perioade cu scăderi, nu doar la creșteri.

Pilonul 2 este în strânsă legătura cu evoluția economiei în general și au fost de-a lungul timpului și perioade cu scăderi, cele mai mari aici în 2020, în pandemie și în 2022, din cauza crizei energetice și a inflației ridicate.

Sunt aproximativ 1 milion de angajați care nu mai contribuie automat pentru pensia privată obligatorie, pilonul 2, ca urmare a modificărilor fiscale, deci vor avea mai puțini bani la pensie.

Este vorba de cei din IT, construcții, agricultură și industrie alimentară. Ei pot contribui doar dacă fac o cerere la angajator.

Angajații care vor să aibă un venit în plus la pensie pot să contribuie și la pilonul 3, care este facultativ.

Contribuția este în prezent deductibilă fiscal în limita a 400 de euro pe an, atât pentru angajator, cât și pentru angajator. Adică aproximativ 160 de lei lunar.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Soția fotbalistului de la FCSB a răbufnit la adresa suporterilor: ”Să vă fie rușine!”
FOTO Soția fotbalistului de la FCSB a răbufnit la adresa suporterilor: ”Să vă fie rușine!”
Citește și...
Secretul economiilor. Cum să ștergi ani de credit cu sume mici prin rambursări anticipate

Dobânzile pentru creditele ipotecare sunt încă mari și ar mai putea dura până vor scădea. Este însă o perioadă bună pentru ca cei care au rate la bănci să plătească anticipat din credit.  

iBani. Cum ar putea evolua dobânzile în următoarea perioadă. Ce arată analizele economiștilor

După doi ani în care ratele românilor care s-au împrumutat de la bănci au tot crescut, anul acesta am putea vedea și scăderi. Cei doi indici, ROBOR și IRCC, în funcție de care sunt calculate cele mai multe credite, dau ușor înapoi.  

iBani. Tot ce trebuie să știi despre e-Factura. Sfaturile lui Mircea Căpățînă pentru antreprenori

E-Factura, noul sistem de facturare electronică între firme, ar trebui să funcționeze mai bine din această săptămână.

 

Recomandări
Premierul desemnat Siegfried Mureșan: Nu mărim taxele. Fără PSD în Guvern, dar negociem cu ei. Apel către votanții AUR

Premierul desemnat Siegfried Mureșan a fost invitatul Andreei Esca, în studioul Știrilor ProTV. Acesta a vorbit despre măsurile economice pe care le propune, negocierile cu PSD pentru susținerea în Parlament, dar s-a adresat și votanților AUR. 

Călin Georgescu se ducea la înot în Otopeni cu pașaportul. La perchezițiile din locuință s-au găsit sume de bani

După perchezițiile care au început în zori și audierile care au urmat, procurorii DIICOT l-au reținut pe Călin Georgescu. El a fost ridicat din trafic de polițiști luni dimineață și dus la sediul DIICOT. 

Românii cer în medie salarii cu 30% mai mari decât oferă companiile. Unde se câștigă lunar peste 10.000 de lei net

Românii cer salarii tot mai mari la angajare, peste cât vor companiile să le ofere - arată un studiu recent. Asta și pentru că inflația mare din ultimii ani a scăzut puterea de cumpărare.