Revoluția AI: Cum tehnologia și investițiile modelează viitorul nostru
Inaugurăm seria de emisiuni din proiectul I like AI powered by Google, locul în care aflăm dacă inteligența artificială este cu adevărat productivă sau ridică probleme. Aflăm toate aceste lucruri de la diverși invitați cu experiență în tehnologie și în AI.
Emisiunea I Like AI oferă o perspectivă valoroasă asupra inteligenței artificiale și a impactului său asupra lumii. Este o resursă recomandată pentru antreprenori, investitori și oricine este interesat de potențialul AI de a schimba viitorul.
___
Primul invitat al emisiunii prezentate de Marian Andrei este Cristian Munteanu, Managing Partner la Early Game Ventures, care oferă o perspectivă detaliată asupra inteligenței artificiale (AI) din punctul de vedere al unui investitor. S-a discutat despre impactul semnificativ al AI și despre potențialul său de a schimba lumea în diverse domenii.
AI este o tehnologie aflată încă în copilărie, dar cu un potențial enorm, iar Cristian Munteanu compară progresul AI cu cel al mașinilor autonome, evidențiind creșterea lentă dar constantă a capabilităților sale.
Start-up-urile care folosesc AI pot fi clasificate în patru categorii:
- Simplă Integrare de AI: Utilizarea AI ca instrument pentru a crește productivitatea, de exemplu, programatori care folosesc Copilot pentru a scrie cod.
- AI-enabled: AI este integrat în produsul sau serviciul existent, făcându-l mai bun, de exemplu, un marketplace care utilizează AI pentru a recomanda produse relevante.
- AI ca produs: AI este produsul principal, de exemplu, un start-up care oferă un instrument de generare de contracte bazat pe AI.
- AI-first: Start-up-uri care nu ar putea exista fără AI, de exemplu, un marketplace dedicat exclusiv AI-urilor.
Cristian Munteanu a spus că își antrenează propriul GPT pentru a analiza pitch deck-urile startup-urilor, automatizând parțial procesul de screening.
AI este o forță transformatoare cu un impact semnificativ asupra diverselor industrii. Startup-urile care utilizează AI în mod inovator și eficient sunt bine poziționate pentru a prospera în viitor.
Urmăriți înregistrarea emisiunii în video-ul de mai sus sau/și citiți transcriptul acesteia, realizat cu aplicația Vatis Tech, care folosește... AI:
___
Marian Andrei: Bun găsit tuturor la emisiunea I Like AI, locul în care aflăm dacă inteligența artificială este cu adevărat productivă sau ne va distruge omenirea, ca în filmul Her. O să aflăm toate aceste lucruri de la diverși invitați cu foarte multă experiență în tehnologie, dar și în AI. Invitatul nostru de astăzi este Cristian Munteanu, care are foarte multă experiență în zone de tehnologie, este și fost fondator de foarte multe startup-uri, dar este și Managing Patner în Early Game Ventures, partea a doua, care are în spate 60 de milioane de euro. Cum vezi tu ... de fapt, înainte să ne explici ce înseamnă inteligența artificială din perspectiva unui investitor, aș vrea să să te prezinți un pic mai mult decât am făcut-o eu.
Cristian Munteanu: Mulțumesc pentru invitație, înainte de orice. Cristian Munteanu , sunt unul dintre puțini venture captalists din România și chiar din Europa Centrală și de Est, care are un background de fondator de startup-uri. Cum ai spus și tu, am făcut câteva startup-uri, nu atât de multe înainte. Am început acum aproape 12 ani, într-o perioadă în care erau puține startup-uri, nu erau foarte cool să fi fondator de startup. Erau foarte puțini investitori, o mână de angeli (angel investors), foarte, foarte curajoși care își investeau banii lor. Am încercat să ridic bani din România, m-am mutat după aceea în State mai întâi în Seattle, după care în Silicon Valley, cu un start-up, cu un alt start-up, am trecut acolo prin toate toate lucrurile despre care alții citesc în cărți. Adică vorbesc acuma nu doar din cărți ci și din experiența mea atunci când discut cu un fondator de start-up. M-am întors în România și am avut norocul, fiindcă norocul contează destul de mult în orice faci în viață, să fiu printre acei o mână de oameni care au înființat primele fonduri de venture capital de aici. Primul nostru fond a fost de 26 de milioane deeuro. Deja, acum o săptămână sau două am anunțat un fond nou, suntem deja activi, investim din el , un fond de 60 de milioane de euro. Căutăm start-up-uri de tehnologie, oameni ambițioși, care vor să schimbe lumea. Avem o mulțime de bani, căutăm cui să-i dăm.
Marian Andrei: Păi și mă gândesc că vine într-un moment așa oportun, toată discuția asta despre AI. Voi aveți foarte mulți bani și mă gândesc că în același timp sunt și foarte multe companii sau foarte mulți fondatori de start-up-uri care vin la voi se ceară bani pentru....
Cristian Munteanu: Sunt foarte mulți, într-adevăr... îmi place mie să spun lucrul ăsta: în România este încă "a buyer's market", adică o piață a celui care cumpără, care investește. Sunt prea puțini investitori comparat cu numărul de antreprenori care lansează start-up-uri. Într-adevăr, cererea este mare. Călărim un val acum, valul acesta de AI, dar din nou pentru un investitor care face asta ca profesionist, suntem investitori profesioniști, am văzut multe valuri de-a lungul timpului - și-mi amintesc de acum 6 ani, când la modă era , o să râzi, era GDPR-ul. Erau foarte multe startup-uri care făceau GDPR în perioada aia, după care au venit diferite alte valuri. Spre exemplu PSD-2, deschiderea băncilor către API-uri, ce a mai fost? Doamne, iartă-mă ... NFT-urile, blockchain-ul între timp e rebrenduitsub formă de WEB3...
Marian Andrei: Da, AI-ul are ceva diferit...
Cristian Munteanu: AI-ul este diferit! . Da, nu este doar un hype, așa cum a fost cele mai multe din lucrurile pe care le-am menționat mai devreme. Nu este o oportunitate declanșată în zona de startup-uri de către o schimbare de lege cum a fost, de exemplu, PSD-2. sau GDPR-ul. Este o tehnologie care are cu adevărat potențialul să schimbe lucrurile în toate domeniile.
Marian Andrei: Cu ce-ți-aduci aminte ? Că atunci când vorbești în lumea tehnologiei de 5 ani, 5 ani înseamnă o epocă...
Cristian Munteanu: Îmi aduc aminte de, sunt câteva paralele bune, de ce nebunie a fost la un moment dat cu mașinile care se conduc singure, mașinile autonome... și ce se întâmplă de câte ori e o tehnologie nouă și cu adevărat revoluționară. În prima parte se întâmplă un avans tehnologic uriaș și apoi lumea, mai ales cei care nu sunt foarte în domeniu, își închipuie că ritmul ăsta extraordinar de rapid o să se păstreze și în viitor. Și toată lumea zicea - îmi amintesc o discuție din 2014 - ,wow, acum aproape 10 ani, o discuție în care exact despre mașinile autonome se discuta și se zicea " păi în trei ani toate mașinile o să fie autonome". Suntem 10 ani mai târziu și aproape nici o mașină nu este autonomă.
Marian Andrei: Și progresul pare mai lent ca oricând ...
Cristian Munteanu: Este mai lent decât oricând, fiindcă la început o mână de oameni geniali dezvoltă bazele unei tehnologii și o fac să livreze cam nu știu 80% să spunem din ce potențial are. Dar apoi de la 80 la 85% sau de la 85 la 90% ai nevoie de de 10 ori mai mult timp, de 10 ori mai mulți bani, de 10 ori mai mulți oameni ca să facă acel progres care e doar de 5%. Asta e normal, se întâmplă întotdeauna. La fel o să fie și cu AI-ul, că vorbim totuși de o tehnologie aflată în copilăria ei, nu?! S-a născut AI-ul disponibil pentru oameni, democratizat. Accesul la el s-a întâmplat anul trecut. Adică e ceva foarte nou. Progresul de la nimic până la ce a lansat Open AI cu Chat GPT, ș.a.m.d. a fost enorm. Dacă cineva-și închipuie că ritmul ăsta de creștere o să păstreze în viitor, greșește... Deja ritmul a scăzut dramatic. Deși, atenție, sunt și mai mulți bani și mai mulți oameni care lucrează la a-l îmbunătăți, aceste îmbunătățiri minimale, marginale sunt cele mai costisitoare și durează cel mai mult.
Marian Andrei: E remarcabil totuși că într-un an și jumătate avem ceva ce este folosit de foarte mulți oameni, poate fără să-și dea seama de multe ori.
Cristian Munteanu: Impactul esteceva incredibil. AI-ul este una dintre puținele tehnologii care au un potențial cu adevărat să schimbe lumea. Mai este quantum computing-ul, tot undeva acolo, la fel. Vor fi niște schimbări extraordinare și în momentul în care tehnologiile astea sau trendurile astea se vor întâlni, când vom avea și un AI mai matur, vom avea și quantum computing. Vom avea și ,nu știu, G6. Da, dacă vorbim sau transfer de date de la satelit, disponibil oriunde, oricând, efectul va fi compounded. Efectul va fi ceva incredibil...
Marian Andrei: Dacă dăm niște locuri în viață sau momente în viață în care AI-ul poate să ne schimbe ceva?
Cristian Munteanu: Păi, o să răspund la întrebarea da, din perspectiva unui investitor... cred că e mai interesant unghiul ăsta. Când ne uităm la un start-up, noi ne uităm , încercăm să-l încadrăm într-una din cele patru categorii pe care le vedem noi. Prima categorie este aceea a companiilor care încearcă să integreze AI ca să fie mai productive, mai eficiente. Dar la modul că folosesc un tool de AI. Spre exemplu, o companie de software în care programatorii folosesc tot felul de tool-uri, cum este Copilot, scriu cod asistați de inteligență artificială. Faptul că ei scriu cod folosind un tool de AI nu se vede în produsul final pe care end user-ul, tu sau eu, consumatorul, îl folosește. Tu nu știi cu ce a scris el cod. Ăsta e primul nivel. Cel mai basic. Al doliea nivel este nivelul start-up-urilor care sunt AI enabled - deci s-a întâmplat ceva, au integrat AI în serviciu sau produsul pe care îl aveau și acum e mai bun. Spre exemplu un market place în care cererea se întâlnește cu oferta asistată de către inteligența artificială...
Marian Andrei: Nu stai tu să cauți...
Cristian Munteanu: Da, sunt recomandate niște lucruri pe care tu le căutai pe acea platformă, dar într-un mod automat și folosind AI în spate și care este foarte relevant pentru tine. Ăsta este nivelul doi. Nivelul trei este nivelul în care AI este produsul și nivelul trei face posibil un lucru care înainte nu era posibil. Păi, și dau și aici un exemplu: legal tech, tot ce ține de de zona de legal tech. Faptul că astăzi une AI îți scrie un contract de la cap la coadă și este perfect. Da, un start-up care face asta, el vinde AI, vinde un produs care dacă n-ar avea AI n-ar fi posibil. Ăsta este nivelul trei. Începând de aici start-up-urile încep să fie interesante pentru investitori, cum suntem noi. Iar nivelul patru e un nivel, îi spunem noi, AI first ...este un nivel la care start-up-ul nu putea fi imaginat fără AI și e un nivel în care ne este încă greu să ne imaginăm noi use case-uri. Și am să dau un exemplu și aici, pentru că exemple sunt ... imaginează-ți un market place care nu e pentru oameni, e doar pentru AI-uri. Este un marketplace în care doar AI-uri se întâlnesc și fac diferite lucruri acolo. Spre exemplu, fac settlement : se întâlnește pe acest marketplace AI-ul unei drone de la Amazon care a livrat un produs până într-un punct , de unde l-a preluat o altă dronă și l-a dus până la destinație. Și astea două AI-uriale dronelor se întâlnesc pe market place și negociază între ele să împartă fee-ul pentru transport.
Marian Andrei: Sună science-fiction...
Cristian Munteanu: Da, este nivelul patru, este nivelul cel mai avansat în care putem să încadrăm noi un start-up. E un nivel la care, atenție, tehnologia poate încă nu există și nici piața încă nu există. Deci este o zonă în care și tech-ul și utilizatorul încă nu sunt. Dar vrei să investești devreme...
Marian Andrei: Dar sunt curios ce tipuri de proiecte sau de start-up aveți voi în portofoliu, atât pentru fondul nou, cât și pentru cel vechi. Ce ați avut?
Cristian Munteanu: Noi investim și în fondul unu și în fondul doi investim în zona de tehnologie agnostic, îi spunem noi, generalist. Nu suntem un fond axat doar pe cyber security sau nu știu, doar pe consumer. Suntem un fond generalist. Din fondul unu nu am făcut investiții în zona de medical. În fondul doi ne deschidem un pic și către această zonă, dar cu precauție aș spune, fiindcă avem multe motive să fim prudenți când investim în zona de medical, foarte reglementat, e foarte scump să dezvolți. Ai nevoie de tot felul de autorizări. Numai dacă vrei să ieși cu un produs din România, din medical în Bulgaria trebuie deja să faci foarte multe modificări.
Marian Andrei: Da, uite un AI în în sistemul medical ar putea să devină interesant...
Cristian Munteanu: Ar putea să fie interesant, așa este. Ar putea să fie și foarte periculos, ar putea să îți creeze niște daune uriașe. Deja vorbim despre lucruri care sunt, poate AI-ul nu este încă suficient ... El e folosit, atenție!, în zona de imagistică, spre exemplu, care e prima aplicație, dar până va ajungesă ia acele decizii de care depind viețile oamenilor, mai durează un pic....
Marian Andrei: Sunt niște riscuri specifice la care vă gândiți atunci când investiți ca fond într-un într-o companie care este sau care are sau care vinde AI?
Cristian Munteanu: Nu aș spune. Ne uităm la AI ca la o tehnologie, ca la ceva care traversează orizontal diferitele industrii ....
Marian Andrei: Nu vezi cape un domeniu neapărat?
Cristian Munteanu: Nu, nu este... e ca și când ai spune că HTML-ul da , deci tehnologia că pe care o au la bază toate site-urile de pe pământul ăsta, e pentru o nișă. Nu... folosesc HTML across the industries ...
Marian Andrei: Indiferent că vinzi mașini, biciclete sau brichete ...
Cristian Munteanu: Site-ul tot în HTML, tot site e. La fel și AI-ul... Deci nu există o zonă în care AI-ul să aibe sens și o alta în care să nu aibă. E foarte greu să mai găsești astăzi un start-up care să spună că el nu folosește AI. E aproape imposibil, de fapt.
Marian Andrei: Dar, cât este pe bune AI sau folosesc AI doar că este cool să dea bine și la bursă, că ai dat oameni afară și că ai înlocuit cu AI ș.a.m.d. ?
Cristian Munteanu: Ambele lucruri sunt reale. În sensul că foarte mulți folosesc doar cuvântul fiindcă e hype, fiindcă vor să atragă atenția, fiindcă vor să fie și ei acolo. Foarte mulți îl folosesc, deși au o simplă integrare cu un LLM deja existent, fie că îl iau de la Mistral sau de la Open Ai. Au făcut o integrare cu API-ul și gata, au AI. Dar unii sunt cu adevărat deschizători de drumuri. Și este perioada perfectă să faci un start-up astăzi în care folosești AI-ul într-o industrie unde nu ți-ar veni, cum să spun eu... Ar trebui să cauți o industrie care nu e prima în mintea... Aaah, aici ar trebui folosit. Vino pe industria mai de nișă, fii tu cel care domină industria aia de nișă.
Marian Andrei: Aveți investiții acum în companii care sunt AI first, AI based?
Cristian Munteanu: Avem investiții...sunt secrete dacă investițiile nu sunt încă făcute, cum e cazul a ceea ce facem noi acum. Pregătim o investiție într-o companie care folosește AI pentru zona de cyber security și ajută, practic, este un asistent. Ne gândim la el ca la un asistent al tester-ului care face penetration testing în zonă de cyber security. Avem o altă, o altă companie în care urmează să investim, care folosește AI în zona de compliance. Da, să zicem că ești o corporație mare și că atunci când semnezi un contract trebuie să ții minte o grămadă din lucrurile pe care le ai în mandat sau cine știe ce restricții ai și în loc să te duci să tot verifici întruna tot felul de lucruri, AI-ul îți sugerează el, fiindcă AI-ul îți memorează practic diferite manuale, cod of conducts, tot felul de documente.
Marian Andrei: Da, nu ți-e frică când când ai start-up-uri de genul acesta ca la un moment dat s-ar putea să vină o altă companie care e foarte mare și oferă aceste LLM-uri și să zică că noi putem să facem asta instant?
Cristian Munteanu: Dacă investești în companiile de nivel unu și doi de care ziceam, riscul ăsta este foarte real. Tocmai din cauza asta, un investitor profesionist evită aplicațiile ușoarede AI. Caută să se ducă în zone în care, în afară de în afară de GPT-uri, hai să le numim, startup-ul creează și altă valoare. Alt intelectualproperty.
Marian Andrei: Dar, ce mi se pare mie fascinant e că acum, dacă ai o idee foarte bună de start-up, de o afacere, nu contează domeniul, nu trebuie să fie neapăratde tehnologie, dar cumva, în jurul tău poți să-ți creezi o echipă virtuală, de cineva care știe programare, de cineva care știe să scrie despre un produs, poate, dacă îi dai ... Lucruri pe care,la care tu nu aveai acces, de exemplu, acum 14 ani. Ai startup-uri de genul acesta sau vezi one-man- show-uri?
Cristian Munteanu: Nu avem one-man-show-uri, deși e perfect posibil astăzi. În timp, să faci un start-up a devenit din ce în ce mai ieftin. Ai acces din ce în ce mai mare la tot felul de tool-uri extrem de complicate, ai credite la tot felul de cloud infrastructures, la tot felul de servicii de care ai nevoie. Deci, să faci un start-up, să-l lansezi a devenit.... Ar trebui să coste 100 euro astăzi să-ți faci un start-up, dacă știi să folosești toate resursele disponibile gratis. Nu avem solo founderi înportofoliul nostru. Nu avem nici echipe de un singur om, dar avem echipe mici și, în opinia mea, viitorul este al startup-urilor care au puțini oameni, nu 4000 de angajați. Am trecut de la etapa în care un CEO se lăuda cu numărul de angajați pe care îl are. Astăzi, să ai foarte mulți angajați arată că nu ești eficient ...
Marian Andrei: Și atunci poți să fii mai eficient cu ajutorul tehnologiilor de genul acesta ?
Cristian Munteanu: Poți să fii mai eficient. Gândește-te că în loc să ai un omangajat la HR, spre exemplu, dau un exemplu de departament, ai un robot angajat acolo. Care robot nu are sărbători, lucreazăși zi și noapte. Știe absolut tot, e la curent, up-to-date cu fiecare detaliu pe care trebuie să-l știe, compliant în absolut toate aspectele, dacă el greșește cu ceva, greșește fiindcă tu l-ai instruit greșit. Altminteri, elface exact ceea ce îi spui și o face constant, nu obosește, nu e sictirit, nu e plictisit, e mereu la datorie, nu-i bolnav...
Marian Andrei: Cum folosești tu AI-ul? Bănuiesc că îți vin o grămadă de prezentări prin care vrei să treci mai rapid sau documente ...
Cristian Munteanu: Îmi antrenez un GPT al meu. Dar e o muncă care o să dureze destul de mult, fiindcă eu sunt destul de tipicar, așa... Și încep să-mi învăț acest GPT cum citesc eu un pitch deck, adică la fiecare slide în parte. Spre exemplu, pagina în care se prezintă echipaunui startup... Eu îmi învăț GPT-ul meu la ce să se uite, câți suntfondatorii, cum au acțiunile distribuite între ei, ce skill-uri le lipsește din echipa respectivă? Au adviseri? Câți adviseri au, de ce au nevoie de adviserii ăia? Cine sunt? Își verifică... adică foarte multe lucruri pe care eu, întrebări pe care eu mi le pun. Îl învăț pe acest roboțel să și le pună singur. E un test și un test pe care îl fac, da... aș vrea să văd la un moment dat , dacă pot să deleg acest screening pe care eu îl fac la toate startup-urile către un asistent virtual...
Marian Andrei: Și cred că nu este departe de momentul în care o să avem cu toții ceva de genul ăsta... Doar cred că e dificil procesul să-ți antrenezi asistentul...
Cristian Munteanu: Da, antrenarea durează și trebuie să fii destul de dedicat procesului. Chiar trebuie să-ți dorești roboțelul ăsta ... ca să depui atâta muncă, să-l antrenezi, dar e foarte productiv. Adică odată ce îți dezvolți un astfel de GPT personal, devii mult, mult, mult mai productiv. Gândește-te căeu sunt în venture capital, aparent o industrie foarte creativă și plină de libertate... bullshit :) fac o grămadă de lucruri repetitive zi de zi, adică cea mai mare parte din timpul meu e să răspund la mailuri da, la care un robot foarte ușor poate să răspundă "vă mulțumim, nu e pentru noi!",
Marian Andrei: Am înțeles... Cristian, îți mulțumesc tare mult , foarte interesant această discuție și sunt curios unde să fim peste următoarea epocă peste 5 ani. Dar ca să aflăm mai multe, evident despre ce înseamnă această tehnologie, recomand să stați aproape de site-ul nostru știrileprotv.ro în secțiunea "I like AI". Numai bine!
Sursa: StirilePROTV
Etichete: inteligenta artificiala, AI, i like ai,
Dată publicare:
30-05-2024 11:46