In Hunedoara, nimeni nu a cazut la testul psihologic pentru obtinerea armei, in ultimii 18 ani

60375241

Din cele peste 1800 de persoane care au permis de port-arma, in judetul Hunedoara, nimeni nu a avut probleme atunci cand a dat testul psihologic. Acestia detin aproximativ 3000 de arme.

 

Legea spune ca permisul de port armă este valabil timp de cinci ani. După această perioadă, posesorii de arme trebuie să îşi prelungească termenul de valabilitate, dar numai dupa ce sunt supusi unui nou control psihologic. Curios, in tot acest rastimp nici o persoana nu a fost diagnosticata cu o problema de natura psihica.

„În 18 ani de carieră, nu am văzut niciun rezultat psihologic negativ. Pentru astfel de controalele există psihologi special pregătiţi. În ultima perioadă, nu au existat situaţii deosebite în ceea ce priveşte folosirea armelor”, a explicat comisarul şef Mircea Bogdan, şeful Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase Hunedoara.

La nivel de judeţ există opt magazine unde se comercializează arme letale şi neletale.

Reprezentanţii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Hunedoara facut pana acum peste 70 de controale la domiciliile celor care au permis de port şi folosire a armei.

Majoritatea hunedorenilor au permis pentru arme neletale. „În cazul armelor letale, o persoană poate deţine maximum două arme cu glonţ. În ceea ce priveşte armele neletale, unde intră pistoalele cu bile de cauciuc sau cu aer comprimat, numărul lor poate fi mai mare. Anul acesta am efectuat peste 70 de verificări la modul în care sunt depozitate armele şi muniţia, dar şi starea lor. Controale vor fi efectuate pe tot parcursul anului”, a conchis comisarul şef Mircea Bogdan.


 

Articol recomandat de sport.ro
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Citește și...
60355053
O tragedie se poate intampla oricand in scolile din Hunedoara

Pentru ca o nenorocire asemanatoare celei din Dambovita, cand o eleva a murit dupa ce a cazut in haznaua scolii, sa fie evitata, inspectorii ISJ Hunedoara, au controlat toate unitatile de invatamant.

60543686
Drumul gunoiului reciclat (P)

Cat mai puţine resturi menajere şi cât mai multe deseuri reciclate.

60552354
Tragedie la Geoagiu Bai. Un barbat de 50 de ani a fost gasit mort intr-o cascada

Trupul neinsufletit a fost descoperit azi dimineata de un localnic, care a alertat imediat politia. Anchetatorii au stabilit ca omul era de loc din comuna Renghet , chiar din apropierea statiunii Geoagiu, si muncea pe camp.

Recomandări
Parlament plen2 inquam photos george calin
Ultimele audieri ale miniștrilor Guvernului Luca Niculescu-PSD. Votul de învestitură va fi azi, după ora 14:00

Guvernul premierului desemnat Luca Niculescu ajunge marţi la votul de învestitură în plenul comun al celor două Camere ale Parlamentului, după ce în cursul dimineţii vor fi audiaţi în comisii ultimii miniştri propuşi.

Atactor cutit bistrita
Ținta clară a elevului agresor de la școala din Bistrița. De ce a vizat un copil mai mic decât el. „S-a dus să îl caute”

Se fac cercetări pentru tentativă de omor, după atacul sângeros de la o școală din Bistrița, unde o profesoară de matematică și un elev au fost înjunghiați de un copil de 13 ani.

Franta 2
Franța impune restricții de circulație după protestele violente. În Italia, tinerii cu măști au transformat orașul într-un câmp de luptă

Autorităţile franceze au impus restricţii de circulaţie pe timpul nopţii în anumite zone din centrul Parisului şi din alte oraşe, după un weekend marcat de revolte şi jafuri în întreaga ţară.