Un gigant din domeniul energiei susține că a făcut cea mai mare descoperire de petrol și gaze din acest secol

62562050
Profimedia

Gigantul energetic BP a anunțat că a făcut cea mai mare descoperire de petrol și gaze din acest secol, în contextul în care atenția companiilor a început să se mute de la energia regenerabilă înapoi către combustibilii fosili.

Compania cu sediul în Marea Britanie susține că a descoperit o zonă de aproximativ 300 kilometri pătrați de petrol și gaze în blocul Bumerangue din bazinul Santos, la 250 de mile (400 km) de coasta de est a Braziliei.

Potrivit BBC News, BP afirmă că această descoperire este cea mai importantă de la cea a zăcământului de gaze Shah Deniz din Marea Caspică, în 1999.

Descoperirea se adaugă altor câteva - de rezerve energetice -  făcute în acest an, inclusiv cele din Golful Mexic, denumit Golful Americii de administrația președintelui american Donald Trump, și din Egipt.

„Acesta este un alt succes într-un an excepțional până acum pentru echipa noastră de explorare”, a declarat Birrell, vicepreședinte executiv al companiei pentru producție și operațiuni.

Încercarea BP de a se transforma într-un producător de energie „net zero” s-a confruntat cu obstacole majore de când a pus planul în aplicare acum cinci ani.

În 2020, pandemia Covid-19 a provocat o pierdere anuală de 5,7 miliarde de dolari (4,29 miliarde de lire sterline).

De asemenea, doi ani mai târziu, a suferit o pierdere de 25 de miliarde de dolari din cauza anulării unei participații în afacerea sa energetică din Rusia, după începerea războiului din Ucraina.

Articol recomandat de sport.ro
Tesla a depășit orice limită! Imaginile cu noua ”jucărie” a lui Elon Musk fac înconjurul internetului
Tesla a depășit orice limită! Imaginile cu noua ”jucărie” a lui Elon Musk fac înconjurul internetului
Citește și...
62565020
Cât de puternice sunt fregatele japoneze Mogami. Australia a decis să cumpere 11 fregate ”stealth” cu 6,5 miliarde de dolari

Noul model de fregată ”stealth” al Japoniei a câștigat oficial un cumpărător, marcând un nou pas pentru această țară, care a încheiat primul său acord de export de nave de război.

62509352
Indicele ROBOR la trei luni a scăzut marţi la 6,60% pe an

Indicele ROBOR la trei luni a scăzut, marţi, la 6,60% pe an, de la 6,61% în şedinţa precedentă, conform datelor publicate de Banca Naţională a României (BNR).

62532267
Raport: Locuințele devin tot mai inaccesibile pentru românii cu venituri medii. Prețurile au crescut cu 61% în ultimii 10 ani

Prețurile locuințelor continuă să crească rapid în marile orașe din Europa și la nivel global, cele mai mari scumpiri fiind în zonele urbane prospere. România urmează aceeași tendință, potrivit unui infografic publicat luni de Monitorul Social.

Recomandări
Sorin Grindeanu și Ilie Bolojan inquam photos octav ganea
PSD vrea la guvernare cu unele dintre măsurile criticate la Bolojan. Ce păstrează din programul fostului guvern

Reforme pe care PSD le critica până nu demult se regăsesc acum în programul de guvernare al premierului desemnat, iar social-democrații le susțin. 

Shutterstock oameni pe strada in fata palatului victoria
Cifra de care depinde rectificarea bugetară încă nu este publică. Ce ar putea ieși la iveală în scurt timp

Rectificarea bugetară pregătită de guvernul Luca Niculescu dacă va trece de Parlament va depinde de deficitul calculat după standardul ESA, care include toate datoriile statului, nu doar plățile pe care le-a făcut. 

Femicid 2
„Dragostea bolnavă”. Româncele plecate în Italia, victime ale violenței. Cifre îngrijorătoare despre abuzurile suferite

Violența nu are granițe. Iar femeile au nevoie să trăiască fără frică, în siguranță. Duminică, la „România, te iubesc!”, continuăm seria investigațiilor despre violența împotriva femeilor și femicid: „Iubirea nu omoară”.