Senatul a adoptat OUG 95/2021 privind Programul "Anghel Saligny"

62216921

Senatul a adoptat, luni, în calitate de primă Cameră legislativă sesizată, fără amendamente, OUG 95/2021 pentru aprobarea Programului Naţional de Investiţii "Anghel Saligny" cu o valoare de 50 de miliarde de lei.

Prin acest program, în perioada 2021 - 2028, autorităţile administraţiei publice locale pot încheia contracte de finanţare multianuală pentru a realiza lucrări pentru alimentări cu apă, canalizare, drumuri de interes local, sisteme de distribuţie a gazelor naturale.

Au fost înregistrate 88 de voturi "pentru", 14 "împotrivă" şi 25 de abţineri, plenul însuşindu-şi raportul de admitere al Comisiilor de buget-finanţe şi de administraţie.

Cele 16 amendamente depuse de USR PLUS la acest proiect au fost respinse.

Beneficiarii programului sunt unităţile administrativ-teritoriale reprezentate de autorităţile administraţiei publice locale, precum şi unităţile administrativ-teritoriale pentru investiţiile realizate prin asociaţiile de dezvoltare intercomunitară.

Ce se poate realiza prin acest program

 

În cadrul programului se pot realiza construcţii noi sau lucrări de construire, reconstruire, consolidare, reparaţii, modernizare, modificare, extindere, reabilitare, schimbare de destinaţie, protejare, restaurare, conservare la construcţii existente.

Obiectivele de investiţii care se realizează în cadrul programului trebuie să fie amplasate pe terenuri şi/sau construcţii, după caz, aflate în proprietatea publică sau privată a unităţilor administrativ-teritoriale sau în administrarea autorităţilor administraţiei publice locale.

Categoriile de lucrări care vor putea fi finanţate prin Programul "Anghel Saligny" sunt: alimentări cu apă şi staţii de tratare a apei; sisteme de canalizare şi staţii de epurare a apelor uzate; drumuri publice încadrate ca drumuri judeţene, drumuri interes local şi variante ocolitoare ale localităţilor; poduri, podeţe, pasaje, puncte pietonale, inclusiv pentru biciclete şi trotinete electrice; sisteme de distribuţie a gazelor naturale şi racordare la sistemul de transport al gazelor naturale.

Pentru sistemele de canalizare şi staţiile de epurare a apelor uzate, beneficiarii trebuie să realizeze lucrările în maximum 2 ani de la data includerii în lista obiectivelor de investiţii propuse spre finanţare.

Potrivit OUG, pentru sistemele de distribuţie a gazelor naturale contractele de finanţare se încheie după obţinerea autorizaţiei de construire.

Implementarea, monitorizarea şi verificarea sistemelor de distribuţie a gazelor naturale se realizează de către Ministerul Dezvoltării, împreună cu Ministerul Energiei.

Reacțiile politicienilor

 

Senatorul PSD Maricel Popa a precizat, în cadrul dezbaterilor din plenul Senatului, că Programul "Anghel Saligny" are votul favorabil al social-democraţilor, dar a atras atenţia că finanţarea nu trebuie acordată în funcţie de susţinerea politică a primarului localităţii.

"Toate comunităţile au nevoie de investiţii. (...) Apa, canalizarea, gazele nu sunt lux, ci o necesitate în comunităţile rurale", a spus Maricel Popa.

Vicepreşedintele Senatului Nicolae Neagu (PNL) a anunţat susţinerea proiectului, subliniind că "toate comunităţile rurale îl aşteaptă". "Nu contează ce primar conduce acum vremelnic o anumită comunitate", a spus Neagu.

Tot în favoarea proiectului s-a pronunţat din partea UDMR senatorul Csaszar Karoly.

Preşedintele Comisiei de buget-finanţe, Claudiu Mureşan (USR), a menţionat că Programul "Anghel Saligny" a trecut "rapid" prin comisiile de specialitate ale Senatului, iar în actuala formă "nu este altceva decât PNDL", motiv pentru care partidul său este împotriva acestui act normativ "incorect".

"Ca PNDL 3 să devină 'Anghel Saligny' este de corectitudine, responsabilitate, de mecanisme de urmărire a proiectelor şi a banilor, de criterii de urmărire a priorităţilor şi de o metodă de verificare a eficienţei. Altfel, puteţi să-l numiţi Simona Halep, puteţi să-i spuneţi Gheorghe Hagi sau să-i spuneţi Mihai Eminescu. Dacă măcăne ca un PNDL, dacă merge şi zboară ca un PNDL, stimaţi colegi, chiar este un PNDL. Vedem cu toţi că PNDL Udrea s-a transformat în PNDL Dragnea, iar acum avem un PNDL Cîţu. (...) Singurul criteriu de alocare a banilor din acest program este pixul domnului ministru" , a susţinut Mureşan, exprimându-şi nemulţumirea că amendamentele USR au fost respinse.

Liderul grupului PSD, Lucian Romaşcanu, a replicat că la PNDL 2, cel puţin, rata de programe cu probleme a fost de doar 0,04%.

"Dacă zboară ca cineva care nu a văzut cinci primari la un loc în viaţa lui, dacă mănâncă ca un om care nu a văzut niciodată cinci primari la un loc în viaţa lui, atunci e USR. (...) Sigur că trebuie să existe criterii, ele sunt şi vor fi. (...) Nu cred că acest PNDL înseamnă bani pe care îi ia cineva şi face ce vrea cu ei. Există organe şi organisme care se ocupă şi de această chestiune. Mergeţi cu colegi ai dumneavoastră în localităţi rurale din România şi o să vedeţi ce a însemnat PNDL în acele localităţi. Nu criticaţi la grămadă. PNDL că e 1, 2 sau 3 înseamnă foarte mult pentru comunităţile locale. Înseamnă foarte mult pentru acei oameni şi aşteaptă lucruri complete şi primesc foarte mult legat de digitalizare, cum avem în acest PNDL, astfel încât o să meargă la toaleta din curte cu senzori de identificare facială", a spus Romaşcanu.

Liderul grupului senatorial AUR, Claudiu Târziu, a solicitat, fără succes, retrimiterea la comisii a ordonanţei "pentru îmbunătăţirea acesteia".

"Programul este foarte necesar. România aştepată o susţinere financiară pentru proiectele de care au nevoie, dar s-au comis câteva abuzuri grave. Banii au fost dirijaţi politic către primari ai partidelor de la putere. Nu s-au prioritizat programele. (...) Amendamentele care ar fi putut îmbunătăţi OUG au căzut. Nu avem cum să susţinem necondiţionat aprobarea programului 'Anghel Saligny'. Ne vom abţine", a spus Târziu, în plenul Senatului.

Proiectul de lege privind aprobarea OUG 95/2021 pentru aprobarea Programului Naţional de Investiţii "Anghel Saligny" va fi dezbătut de Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Fostul star și-a scos la vânzare penthouse-ul pentru o sumă amețitoare: 22.000.000€
FOTO Fostul star și-a scos la vânzare penthouse-ul pentru o sumă amețitoare: 22.000.000€
Citește și...
62175717
Criptomoneda românească LANC va putea fi achiziţionată direct cu cardul bancar

Criptomoneda românească LANC va putea fi achiziţionată direct cu cardul bancar, din peste 180 de ţări, în urma parteneriatului dintre Lanceria şi exchange-ul local CryptoCoin.PRO, scrie Agerpres. 

61968512
Proiect: Compensare de 0,21 lei kwh la plata facturilor la energie, pentru un consum între 150 kwh şi 1.000 kwh

Persoanele fizice al căror consum de energie electrică în perioada 1 noiembrie 2021 - 31 martie 2022 se situează între 150 kwh şi 1.000 kwh, inclusiv, vor primi o compensare la plata facturilor în valoare de 0,21 lei kwh.

61771210
Tot mai mulți români vor să navigheze singuri. Cât costă un iaht cumpărat la mâna a doua

A crescut numărul românilor dornici să navigheze singuri. Este drept, în special veliere mici și bărci cu motor, luate la mâna a doua, care costă câteva zeci de mii de euro. 

Recomandări
Nicusor dan adm prezidentiala 25 mai
Nicuşor Dan: Alegerile anticipate înseamnă 5 luni în care noi nu putem face rectificare. Nu ne jucăm de-a soarta acestei ţări

Preşedintele României, Nicuşor Dan, a declarat că nu poate fi de acord cu alegerile anticipate, deoarece ţara ar rămâne blocată cel puţin cinci luni de zile, în care nu se va putea face o rectificare de buget. 

Gettyimages 2297373318
Bărbatul care a înjunghiat pilotul Flydubai este din Oman și este extrem de religios. Mărturii ale pasagerilor

Anchetatorii israelieni caută frenetic explicații pentru incidentul terifiant de la bordul zborului Flydubai către Tel Aviv. 

62606347
ANAF va verifica firmele care au cumpărat bunuri de lux. Inspectorii vor analiza dacă au legătură cu activitatea firmei

ANAF va desfășura, în perioada următoare, verificări punctuale asupra societăților care au achiziționat bunuri de lux și au dezvoltat amenajări de agrement, pentru a vedea dacă aceste achiziții au legătură cu activitatea companiei, a anunțat instituția.