Acord istoric în G7 privind un impozit global de minimum 15% pentru multinaţionale. Ce giganți sunt afectați

×
Publicitate

Miniștrii de Finanțe din G7, grupul celor mai bogate țări ale lumii, au ajuns sâmbătă la un acord pentru un impozit global minim de cel puțin 15%.

Grupul G7, forumul care reunește cele mai puternice economii ale lumii, a ajuns la un acord "istoric" privind impozitarea companiilor multinaţionale, o îndelung așteptată reformă a sistemului fiscal global, care să îl facă potrivit pentru era digitală.

Aflați la Londra pentru pregătirea summit-ului de săptămâna viitoare, miniștrii de Finanțe au convenit asupra unei cote minime a impozitului pe profit de 15%.

Obiectivul este taxarea companiilor multinaţionale acolo unde realizează profitul şi nu unde sunt înregistrate.

Giganţii tehnologici, precum Amazon şi Google, ar putea fi printre companiile afectate.

"Acest impozit minim global va pune capăt cursei scăderii fiscalităţii pentru companii şi va face dreptate clasei medii şi lucrătorilor din Statele Unite şi din lume", a apreciat Secretarul american al trezoreriei (ministru de finanţe) Janet Yellen, într-un comunicat.

Acordul anunţat sâmbătă evocă un impozit minim de 15% aplicabil societăţilor în fiecare ţară unde operează, obiectivul fiind de a taxa multinaţionalele acolo unde realizează profitul şi nu doar unde sunt înregistrate.

 

Măsura se va aplica companiilor internaționale cu o marjă de profit de minim 10%

 

Măsura se va aplica companiilor internaţionale cu o marjă de profit de minim 10%. Potrivit acordului, peste acest prag, 20% din profiturile obţinute urmează să fie impozitate în ţările unde activează grupul respectiv.

Sunt vizate în special marile grupuri de tehnologie americane, care înregistrează rezultate record.

Totuşi, comunicatul miniştrilor de finanţe din G7 (Marea Britanie, Franţa, Italia, Canada, Japonia, Germania şi SUA) nu precizează dacă statele care au impus deja o taxă companiilor-gigant din sfera digitală, cum este şi Marea Britanie, ar urma să renunţe la aceasta pentru a aplica noul impozit.

Pe de altă parte, miniştrii de finanţe din G7 s-au pronunţat în favoarea proiectului de a face obligatorie publicarea de către companii a aşa-ziselor riscuri climatice, un alt subiect important care va fi abordat la summitul G7 de la sfârşitul săptămânii viitoare de la Cornwall (sud-vestul Angliei).

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62194060
Criză de lemn la nivel mondial. Preţurile materialor de construcții au explodat în ultimele luni
Pentru că sectorul construcţiilor a mers indiferent de vremuri, preţurile materialor au explodat în ultimele luni. Toate ţările lumii se confruntă cu o criză de lemn, iar cheresteaua s-a scumpit de trei ori în câteva săptămâni.
62193868
Liderul pieței RCA, amendat cu 11 milioane de lei. Conducerea asiguratorului a fost preluată de Fondul de Garantare
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a decis sancţionarea membrilor directoratului societăţii, a Consiliului de Supraveghere şi a companiei cu suma totală de 11 milioane lei.
62171182
DOCUMENT. Guvernul a făcut public PNRR și promite să facă în 5 ani ce nu s-a făcut în 30
Premierul Florin Cîțu și vicepremierii Dan Barna şi Kelemen Hunor au prezentat, miercuri, Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), document care a fost și publicat pe site-ul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene.