Se schimbă modificările la încasarea TVA. Ministrul Boloș recunoaște, oarecum, că nu a dezbătut public suficient proiectul

62383590
Agerpres

Modificările privind birocrația impusă de stat la încasarea TVA, aspru criticate atât de patronate cât și de contabili se schimbă de la o zi la alta. Șeful Finanțelor promite mai mult dialog cu cei afectați direct.

”Revin cu noutăţi pe tema decontului de TVA precompletat, instrument vital pentru combaterea evaziunii fiscale şi atragerea sumelor real datorate la bugetul de stat consolidat. Înainte de toate, mă adresez tuturor experţilor contabili din ţară, exprimând respectul meu pentru munca voastră şi rolul esenţial pe care îl aveţi în ecosistemul financiar. Mulţumesc celor care au transmis mesaje constructive pe această temă, vă asigur că am tratat cu atenţie preocupările pe care mi le-aţi semnalat”, a scris ministrul Finanţelor pe Facebook, conform News.ro.

Marcel Boloş precizează că în ceea ce priveşte comunicarea, ”deşi este evident că nu au reuşit să atingă nevoia de consultare pe care adoptarea unei astfel de măsuri o impune, la nivelul Ministerului Finanţelor, mediul de afaceri a fost consultat şi invitat în repetate rânduri la sesiuni de lucru şi a putut contribui activ la elaborarea regulilor necesare completării decontului precompletat şi a machetei de formular electronic”.

”Cu toate acestea, suntem dedicaţi să adaptăm şi să îmbunătăţim această iniţiativă în funcţie de nevoile şi sugestiile dumneavoastră. Tocmai de aceea, în cursul zilei de ieri am avut o şedinţă de lucru cu reprezentanţii Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România, în care am convenit următoarele: 1) Abrogarea prevederilor referitoare la nota de justificare privind difenţele de TVA prevăzute la art. 6 din OUG 70/2024; 2) Prorogarea termenului de intrare în vigoare pentru notele de diferenţe TVA şi înlocuirea notei justificative pentru diferenţele de TVA cu notificarea de conformare adaptată modului e-TVA, prevăzut de art. 121, alin. (1) din Codul de Procedură Fiscală; 3) Prelungirea termenului pentru notificarea de conformare pentru diferenţele de TVA până la data de 25 a lunii următoare pentru luna precedentă; 4) Revizuirea cuantumului amenzilor”, afirmă Boloş.

El adaugă că în continuare, astăzi, la sediul MF vor continua discuţiile cu reprezentanţii mediului de afaceri.

Ministrul mai arată că un aspect important şi solicitat de mediul de afaceri îl reprezintă setul de rapoarte din sistemele informatice ale ANAF, care vor permite calibrări ale evidenţelor contabile şi realizarea/raportarea decontului de taxă pe valoarea adăugată în concordanţă cu starea de fapt fiscală.

”Persoanele impozabile vor avea la dispoziţie rapoartele privind datele şi informaţiile din sursele de date utilizate referitoare la operaţiunile efectuate în luna de raportare”, adaugă Boloş.

”Întrucât până la implementarea completă a sistemul informatic naţional RO e-SAF-T nu există date suficiente pentru precompletarea decontului e-TVA în cazul persoanelor care aplică sistemul TVA la încasare, termenul de la care se va utiliza decontul precompletat RO e-TVA în cazul acestor persoane este 1 august 2025. Tocmai pentru a exista o perioadă de acomodare cu rigorile măsurilor instituite, s-a prevăzut o perioadă tranzitorie până la începutul anului viitor, timp în care efectele privind sancţionarea netransmiterii răspunsului la notificarea de conformare privind diferenţele RO e-TVA şi implicaţiile privind stabilirea riscului fiscal pentru persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA sunt suspendate”, subliniază ministrul.

”Vă mulţumesc pentru contribuţia şi răbdarea dumneavoastră în această perioadă în care vrem ca reducerea evaziunii fiscale prin măsuri eficiente de reducere a gapului de TVA să nu mai fie doar o lozică, fiind o problemă cu implicaţii profunde asupra bunăstării economice a tuturor românilor şi a funcţionării corecte a sistemului fiscal şi economic în ansamblu”, completează Marcel Boloş.

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62461900
”Taxa pe flatulență”. Danemarca va impozita crescătorii de animale pentru gazele cu efect de seră emise de animalele lor

Danemarca va impozita crescătorii de animale pentru gazele cu efect de seră emise de vacile, oile și porcii lor începând din 2030, conform unei noi propuneri a guvernului danez.

 

62461836
Comisia Europeană: România nu îndeplinește condițiile pentru adoptarea monedei euro. Bulgaria stă cel mai bine

România nu îndeplinește condițiile pentru adoptarea monedei euro, în timp ce Bulgaria stă cel mai bine din grupul statelor care vor să introducă moneda europeană, unde se mai află Cehia, Ungaria, Polonia și Suedia.

 

62461268
Cum a ajuns Banca Națională a Ungariei să dețină afaceri de sute de milioane de euro în București

Un fond de investiții deținut de Banca Națională a Ungariei va construi sute de apartamente în București, într-una dintre cele mai râvnite zone imobiliare din România.

 

Recomandări
Luca niculescu id291953 inquam photos george calin
Miniștrii premierului Luca Niculescu spun că au un singur obiectiv comun: să lucreze cât mai urgent la rectificarea bugetară

În dimineața zilei de 21 octombrie, oamenii din echipa premierului Luca Niculescu s-au prezentat la ministerele pe care le vor conduce. Unii s-au bucurat și de prezența premierului la schimbul de ștafetă.

facebook
Meta, amendată cu 25 de miliarde de dolari în SUA. Ce a descoperit instanța despre datele utilizatorilor Facebook

Compania Meta se confruntă cu o sancțiune de proporții, după ce un judecător din statul american New Mexico a decis că firma a indus publicul în eroare ani la rând în privința modului în care gestiona datele utilizatorilor.

Vlcsnap 2026 10 21 19h35m21s729
România a ajuns să importe semințe de plante medicinale, deși avea o tradiție în cercetare. Ce s-a ales de stațiunea de la Fundulea

Renumită cândva pentru cercetarea din domeniul tincturilor și ierburilor terapeutice, România importă până și semințe de plante medicinale.