Luna trecută, depozitele în lei au depășit 270 de miliarde, cu aproape 7 la sută mai mult față de aceeași perioadă a anului trecut, conform datelor Băncii Naționale. În același timp, au crescut și economiile în valută.
Unii au început să dea mai puțin pe haine și pun banii economisiți deoparte.
Femeie: „Renunț la pantofi, renunț la haine, renunț la ieșiri în oraș. Salvezi banii, am depozit, îmi fac bugetul în fiecare lună. Cam 30 la sută să pun deoparte, 30 la sută din venit. Îl fac automat, am direct debit. Cum intră, și ies.”
Alții au schimbat modalitatea de transport.
Băiat: „Am început să nu mai merg cu mașina. Trebuie să ai niște bani puși deoparte, pentru că nu știu ce se întâmplă."
Datele BNR confirmă tendința de economisire
Corespondent Știrile PRO TV: „Potrivit datelor Băncii Naționale Române, depozitele în lei făcute de români sunt într-o ușoară creștere. Luna trecută au crescut cu 1,4% față de luna ianuarie și cu aproape 7% față de aceeași perioadă a anului trecut. Interes este și pentru economiile în valută. Comparativ cu luna februarie 2025, au crescut cu aproape 12 la sută.”
Liviu Deceanu, economist: „Este foarte bine să faci un demers prospectiv înainte de a decide în ce monedă și la ce bancă vei face depozitele respective. Nu cred că în viitorul apropiat vom vedea o depreciere puternică a leului, așa că a economisi în lei este absolut în regulă. Avem și la titlurile de stat oferte interesante a statului, dar avem și bursa de valori.”
Reporter: „La ce ar trebui să fie atenți?”
Ovidiu Tarcu, consilier financiar: „Cel mai probabil să fie diversificați, sau nu se orienteze către o singură valută.”
Sunt însă și persoane care preferă să își țină economiile aproape.
Bărbat: „Am depozite, dar nu în bancă.”
Reporter: „Unde?”
Bărbat: „La saltea.”
Luna trecută, depozitele în lei au depășit 270 miliarde, iar cele în valută au ajuns la 142 de miliarde.