Guvernul, în parteneriat cu Grupul Băncii Mondiale, a organizat marţi, la Palatul Victoria, conferinţa cu tema "Consolidarea rolului României în procesul de redresare şi reconstrucţie a Ucrainei", alături de reprezentanţi ai guvernului şi ai mediului asociativ şi de afaceri din ţara noastră.

Potrivit unui comunicat al Executivului, în cadrul evenimentului, au fost discutate cele mai recente evaluări privind nevoile de redresare, reconstrucţie şi modernizare ale Ucrainei, precum şi modalităţile de consolidare a rolului României în contribuţia la aceste eforturi, în sectoare strategice.

Conferinţa a avut ca obiectiv discutarea modului în care România poate să valorifice potenţialul dat de poziţia strategică favorabilă pentru a contribui la redresarea şi reconstrucţia Ucrainei şi paşii necesari următori, pe termen scurt şi mediu, pentru a defini o viziune şi strategie în acest sens.

"România continuă să fie un partener solid al Ucrainei, motiv pentru care ne dorim să participăm activ în programul de redresare şi reconstrucţie. Guvernul îşi propune să acţioneze coordonat, atât la nivel naţional, cât şi local, pentru a consolida implicarea instituţiilor publice şi a facilita accesul companiilor româneşti pe piaţa ucraineană. Conturăm o viziune concretă şi un calendar de acţiuni în vederea valorificării acestei oportunităţi pentru România, în contextul consolidării fiscale şi al avantajului de proximitate", a declarat şeful Cancelariei prim-ministrului, Mihai Jurca, reprezentant special al României pentru reconstrucţia Ucrainei.

Citește și
Războiul din Iran ”arde” direct și bugetul României. Eram unii dintre marii exportatori din UE către persani
Războiul din Iran ”arde” direct și bugetul României. Eram unii dintre marii exportatori din UE către persani

Director Banca Mondială: ”Companiile românești sunt bine poziționate”

La rândul său, Anna Akhalkatsi, director al Băncii Mondiale pentru Uniunea Europeană, a felicitat România pentru implicarea sa activă în susţinerea Ucrainei, încă de la începutul conflictului.

Ea a subliniat rolul important pe care România îl poate avea în sprijinirea reconstrucţiei Ucrainei. Nevoile de reconstrucţie sunt estimate la 588 de miliarde de dolari, conform ultimei analize a Băncii Mondiale.

"Companiile româneşti din industrii precum construcţii, energie, logistică sau servicii digitale sunt bine poziţionate pentru a contribui la această reconstrucţie şi a crea locuri de muncă şi creştere economică acasă. Grupul Băncii Mondiale este pregătit să sprijine România în valorificarea avantajului său competitiv şi în transformarea lui într-un avantaj economic de durată", a declarat Anna Akhalkatsi.

Reprezentantul Ministerului Energiei a reliefat oportunitatea României în creşterea securităţii şi independenţei energetice regionale, pe fondul producţiei de gaze din Marea Neagră şi al capacităţii de stocare a Ucrainei.

"Totodată, România extinde sprijinul acordat Ucrainei ca partener comercial în domeniul tranzacţionării energiei electrice, precum şi al interconectării active la nivel regional, prin dezvoltarea a două linii electrice aeriene între Cernăuţi şi Suceava şi între Porubne şi Siret", se arată în comunicatul guvernului.

Măsuri de stimulare a companiilor românești pentru implicarea în reconstrucția Ucrainei

La rândul său, reprezentantul Ministerului Transporturilor a punctat priorităţile urmărite de România în procesul de redresare şi reconstrucţie a Ucrainei - dezvoltarea infrastructurii feroviare şi rutiere, inclusiv cu finanţare prin programul SAFE, deschiderea de noi puncte de trecere a frontierei, dezvoltarea portului Constanţa şi creşterea capacităţii de tranzitare pe canalul Sulina.

Pe lângă dimensiunea instituţională şi financiară, contribuţia României la reconstrucţia Ucrainei implică şi susţinerea din partea mediului privat. Astfel, au fost evidenţiate măsuri existente de stimulare a participării companiilor româneşti private în acest proces, cât şi potenţiale oportunităţi şi provocări viitoare.

"Printre modalităţile de sprijin financiar pentru demararea proiectelor de investiţii se numără atât fondurile de coeziune, programul East-Invest, cât şi o serie de platforme ale Băncii Mondiale", a precizat guvernul.

La eveniment au participat reprezentanţi ai guvernului, ai agenţiilor regionale, precum şi reprezentanţi ai patronatelor şi ai mediului de afaceri.