Revoluția fiscală anunțată de PSD. Dacă trecem la cota unică de 16%, atunci veniturile nete ale românilor vor scădea

×
Publicitate

Anul viitor s-ar putea pregăti o revoluție fiscală, care ne-ar afecta pe toți. "Vom decide între cota unică de 16% și impozitarea progresivă", spune Marcel Ciolacu, ambele variante fiind cu plusuri și minusuri.

O cotă unică ar însemna să nu mai existe excepții ca acum, susțin social-democrații.

Impozitarea progresivă refuzată de liberali este însă recomandată de instituții financiare ca Banca Mondială. Pe de altă parte, schimbările privind sistemul de impozitare s-ar putea face abia din 2025, și doar dacă Fiscul va fi digitalizat.

La anul, anunță premierul, coaliția va trebui să ia o hotărâre în legătură cu impozitele plătite de români.

Marcel Ciolacu, prim-ministru: ”Va trebui să decidem, pe o perioadă medie, care sunt soluţiile: menţinem cota unică, dar să fie cotă unică, creând un mediu concurenţial pentru toată lumea, fără excepţii şi aceea să fie de 16% - sau să mergem în zona de impozitare progresivă, eu nu refuz niciuna dintre variante.”

În prezent, avem mai multe cote de impozitare. Pentru cele din venituri salariale, cota este de 10%, la fel și pentru cele din chirii, iar pentru cele din dividende vorbim de 8%. La firme, pentru profit, cota de impozitare este de 16% sau - în cazul microîntreprinderilor - 1 ori 3% din venituri.

Dacă, de exemplu, cota de impozit pe venitul din salarii ar crește de la 10% la 16%, atunci veniturile nete ar scădea.

Adrian Bența, expert fiscal: ”N-avem doar o creștere a impozitului pe venit, de la 10 la 16%, mai sunt contribuțiile la asigurările sociale - pensie și sănătate- și sunt foarte mare, astfel încât se pornește de la 45% rețineri. Nu poți să vorbești doar de cotă unică crescută de la 10 la 16% fără să amintești că efortul financiar al cetățeanului este mult mai mare, pe seama asigurărilor sociale, iar uneori serviciile de servicii sociale nu se întorc la cel care le plătește.”

De exemplu, la un salariu brut de 7000 de lei în prezent, din care se scad contribuțiile la pensie - 10%, sănătate - 25% și impozitul de 10%, leafa netă este 4095 de lei.

Dacă impozitul ar crește la 16%, leafa netă ar fi cu 273 de lei mai mică.

În acest scenariu, indiferent de veniturile salariale, povara fiscală pe muncă ar fi de peste 50%, adică jumătate din ce muncește un angajat ar ajunge la stat. De aceea, spun surse politice, varianta promovată de social-democrați în discuții este cea de impozitare progresivă și nu de cotă unică, așa cum susțin liberalii.

Marcel Boloș, ministrul Finanțelor: ”În funcție de cum vor decurge lucrurile, vom stabili la momentul oportun ce tip de politică fiscală urmăm. Avem acest raport al Băncii Mondiale prin care ne-au fost recomandate o serie de măsuri.”

Impozitarea progresivă, care presupune că cei cu venituri mai mari să fie taxați mai mult decât restul, este o recomandare făcută de Banca Mondială. Pe de altă parte, instituția a prevăzut și reducerea taxării pentru cei cu venituri mici, prin eliminarea contribuției la sănătate, de pildă.

Totodată, era recomandată și creșterea cotei de impozitare pentru dividende, de la 8 la 10%, dar și renunțarea la unele excepții fiscale, lucru care s-a întâmplat deja.

De altfel, în primăvară, social-democrații au venit cu ideea unui impozit progresiv pe veniturile angajaților de la stat mai mari decât salariul brut al președintelui, adică de 25.000 lei brut.

În Italia, de exemplu, cotele pentru impozitarea veniturilor personale pleacă de la 23% și se pot dubla.

În Spania pot ajunge aproape de 50%, la fel ca în Belgia.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
Citește și...
62405036
Marcel Boloș dă înapoi în proiectul „delațiunea scade evaziunea” și vine cu o nouă idee: Să ne verificăm singuri bonul fiscal

Boloș și-a exprimat dezamăgirea că prounerea sa cu privire la avertizorii de integritate privind evaziunea fiscală a fost interpretată în mod eronat ca și cum ar fi vorba de ”delațiune și turnătorie”, scrie profit.ro.  

62388271
Sindicalist: Diferențele salariale dintre angajații Ministerului Muncii și alți colegi sunt de peste 2.000 de lei

Deficitul de personal, salariile inechitabile, neplata orelor suplimentare, reprezintă principalele nemulţumiri care au dus la acţiunea de protest în toate instituţiile Ministerului Muncii.

62404340
Impozitele pe salariul minim ar putea fi mai mici de anul viitor. Sindicatele cer ca venitul net să se majoreze cu 200 de lei

De anul viitor impozitele pe salariul minim ar putea fi mai mici. Anunțul a fost făcut de premierul Marcel Ciolacu, dar o decizie finală va fi luată în funcție de câți bani se vor strânge la buget.

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.