Reacția băncilor din România după amenzile ANPC: Protecția Consumatorului contestă un calcul care se face la nivel mondial

62347881
Shutterstock

Băncile din România reacţionează, după ce, miercuri, Autoritatea pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a anunţat că a amendat 11 bănci, cu suma totală de 550.000 de lei, potrivit news.ro.

„Comunitatea bancară a luat cunoştinţă despre comunicatul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) din data de 16 mai a.c. referitor la practica băncilor, potrivit căreia «rata de credit este compusă în primii ani ai creditului din 25% din soldul principal de rambursat şi 75% dobândă». Băncile din România respectă legislaţia naţională privind modalitatea de calcul a ratelor în conformitate cu OUG 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori şi/sau OUG 52/2016 privind contractele de credit oferite consumatorilor pentru bunuri imobile. În fapt vorbim de o formulă de calcul practicată la nivel mondial, astfel că ANPC contestă o metodă legală de calcul a rambursării creditului folosită în întreaga lume. Ne exprimăm regretul pentru interpretările apărute în spaţiul public ca urmare a acestor declaraţii, cu atât mai mult cu cât modul în care se rambursează un credit este prevăzut de lege în OUG 50/2010 şi/sau OUG 52/2016, practica fiind similară cu cea din toate ţările europene şi care a rămas neschimbată de-a lungul anilor. În acest sens, autorităţile de reglementare şi control privind protecţia consumatorilor de produse şi servicii financiar-bancare au avut mereu pârghiile necesare pentru a asigura aplicarea corectă a legii în ceea ce priveşte modul în care se rambursează un credit”, se arată într-un comunicat dat publicităţii joi de Consiliul Patronatelor Bancare din România (CPBR) şi Asociaţia Româna a Băncilor (ARB). 

Reprezentanţii celor două organizaţii care reprezintă băncile arată, în documentul citat, că din anul 2010, de când a fost modificată legislaţia cu privire la creditele acordate consumatorilor, „a fost reglementat în mod expres faptul că rambursarea creditelor se poate face fie prin rate egale (anuităţi), fie prin rate descrescătoare, iar consumatorul are dreptul să aleagă modalitatea de rambursare”. 

„La momentul depunerii solicitării de acordare a unui credit şi înainte de semnarea contractelor de credit, clientul este informat prin formularul FEIS (Fişa Europeană de Informaţii Standardizate) şi prin scadenţarul ataşat la acesta cu privire la toate detaliile creditului, costurile aferente şi modalitatea de rambursare. Astfel, opţiunea aleasă de către împrumutaţi se regăseşte transparent în documentele contractuale, iar clienţii primesc şi un scadenţar care reflectă atât rata lunară totală, cât şi din ce este compusă aceasta. Clienţii pot opta pentru metoda de plată a creditului cu rate egale pentru a obţine o valoare mai mare a împrumutului. Prin forţarea consumatorilor să folosească plata în rate egale a principalului şi a dobânzii creditului, capacitatea clienţilor de a accesa un credit pentru locuinţă ar fi diminuată semnificativ. Astfel, mulţi consumatori nu s-ar mai califica pentru accesarea unui credit ipotecar şi ar fi nevoiţi să contribuie cu avansuri mari pentru a reuşi să contracteze împrumutul”, precizează reprezentanţii instituţiilor bancare.

Aceştia arată că „plata unei dobânzi mai mari la începutul perioadei de creditare reflectă un principiu economic şi juridic consacrat, şi anume acela că dobânda se calculează la valoarea soldului creditului, acesta fiind, în mod evident, mai mare la începutul perioadei”, precizând că rambursarea creditului pe principiul ratelor lunare egale „este în acord cu interesele şi preferinţele consumatorilor de a se încadra într-o perioadă de creditare rezonabilă şi de a accesa creditul de care are nevoie, întrucât asigură şi o corelare a veniturilor lunare previzibile ale consumatorilor, care sunt în general constante, cu ratele de rambursat egale”.   

„Considerăm că interpretările apărute în spaţiul public pe acest subiect pot produce prejudicii grave la adresa întregului sistem bancar şi pot conduce – chiar fără intenţie – la dezinformarea opiniei publice şi la deteriorarea nefondată a relaţiilor dintre clienţi şi bănci. Astfel de situaţii au drept consecinţă, din păcate, scăderea predictibilităţii şi creşterea riscurilor privind activitatea de creditare în România. Nu mai puţin important este faptul că, eforturile de educaţie financiară întreprinse de comunitatea bancară pot fi îngreunate de astfel de interpretări, în condiţiile în care sistemul de creditare este transparent, reglementat prin legislaţia existentă, care este respectată de către toate băncile” se mai arată în comunicat. 

Băncile mai transmis consumatorilor că modalitatea de calcul a dobânzii raportat la valoarea principalului (soldul creditului) este stabilită prin lege, dobânda este „preţul plătit pentru utilizarea banilor împrumutaţi”, iar „în cazul unui scadenţar cu principalul rambursat egal, dobânda adăugată în primele luni ar conduce la rate totale mai mari şi, astfel, la un efort financiar mai greu de suportat de către consumator. Pe de altă parte, în această situaţie s-ar reduce semnificativ valoarea împrumutului pe care acesta îl poate accesa, din cauza depăşirii gradului de îndatorare la care consumatorii s-ar încadra”.   

„Comunitatea bancară îşi exprimă întreaga deschidere pentru a lămuri aspectele evidenţiate mai sus atât cu ANPC, cât şi cu orice alte autorităţi, având în vedere faptul că este în interesul tuturor părţilor implicate ca în momentul accesării unui credit, consumatorul să facă cele mai corecte alegeri. Insistăm asupra faptului că o educaţie financiară corespunzătoare este un factor esenţial pentru acest obiectiv la nivelul întregii societăţi, astfel încât înţelegerea unor fenomene economice fundamentale să prevină interpretări eronate, care pot dăuna societăţii în ansamblu, însă în primul rând consumatorilor, printr-o scădere a încrederii în instituţiile de credit”, mai spun reprezentanţii băncilor. 

ANPC a anunţat că a amendat, cu sume totale de 550.000 de lei, unsprezece bănci din România pentru nereguli precum practici comerciale înşelătoare la modul de calcul al ratelor la credite, în aşa fel încât clienţii plăteau preponderent dobândă. În plus, s-a propus emiterea unor noi grafice de rambursare.

În cazul de faţă, este vorba despre un număr foarte mare de consumatori ce au devenit peste noapte susţinători ai unui întreg sistem bancar şi mai puţin ai lor înşişi. Să realizezi că, la jumătatea contractului de împrumut, nu ai făcut altceva decât să plăteşti dobânzi şi foarte puţin din credit, este o povară mare pe umerii debitorilor. Dacă lucrurile ar fi fost echilibrate, într-un mod raţional şi în favoarea consumatorilor, probabil multe familii, astăzi, nu ar mai trăi o dramă financiară. Sub aceste aspecte, astăzi sancţionate de către Autoritatea noastră, par să se ascundă şi interese de grup, şi o atitudine cartelară. Vom transmite şi Consiliului Concurenţei cele constatate de către colegii noştri pentru a face şi dânsii o analiză a întregii situaţii. Dacă există sedii elegante, cămătăria poate avea alt nume. În perioada imediat următoare voi emite ordine de încetare a acestor practici şi suntem pregătiţi inclusiv de o luptă în instanţă pentru miile de consumatori astăzi îngenuncheaţi de povara ratelor”, a declarat Horia Constantinescu, preşedintele ANPC.

Cei 11 operatori economici sunt: ING Bank, First Bank, Credite Europe Bank, OTP Bank, Alpha Bank, BancaTransilvania, Raiffeisen Bank, BCR, Patria Bank, Unicredit Bank şi BRD Groupe Societe Generale.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Andrei Rațiu, cel mai scump transfer din istoria clubului!
NEWS ALERT Andrei Rațiu, cel mai scump transfer din istoria clubului!
Citește și...
Euro, un nou record față de leu. A depășit pentru prima dată valoarea de 4,97 lei

Euro a atins un nou record în raport cu leul. Banca Naţională a României (BNR) a cotat, joi, euro la 4,9731 lei, în urcare cu 1,21 bani (+0,24%) faţă de cotaţia precedentă, de 4,9610 lei.

De ce a amendat ANPC 11 bănci din România. ”Presiunea financiară asupra consumatorului a născut monștri”

Autoritatea pentru Protecția Consumatorilor a amendat 11 bănci din România cu 550.000 de lei, în total, pentru practici înșelătoare cu privire la modul de calcul al ratelor.  

Eurostat: Spania, Cipru şi România au cea mai mare creştere economică anuală din UE, în primul trimestru din 2023

Economia UE a crescut cu 1,2% iar a zonei euro cu 1,3%, în primul trimestru din 2023, comparativ cu perioada similară din 2022, arată datele publicate marţi de Eurostat.

Recomandări
Oficial CNSAS, după declarațiile lui Nicușor Dan despre dosarul Revoluției: „De când adevărul are termen de prescripție?”

Vicepreședintele CNSAS, Mădălin Hodor, propune modelul german pentru dosarele Revoluției și Mineriadei, după ce președintele Nicușor Dan s-a declarat sceptic că acestea mai pot fi soluționate după 36 de ani.

Islanda a votat împotriva aderării la Uniunea Europeană, a anunțat postul public de televiziune RUV

⁠Islanda a respins propunerea guvernului de a ⁠iniția negocieri de aderare la Uniunea Europeană, ‌a anunțat postul public de televiziune RUV, în condițiile în care mai sunt de numărat doar câteva voturi.

Președintele Finlandei nu crede că Rusia va ataca NATO: „Nu are sens să pună la încercare cea mai puternică alianță militară”

Preşedintele Finlandei, Alexander Stubb, a declarat că nu crede că Rusia ar risca un atac împotriva unei ţări membre NATO şi că „nu ar avea niciun sens” să pună la încercare hotărârea alianţei, relatează Reuters.