Mai multe restaurante din Centrul Vechi, din București, au fost închise temporar de ANPC

62336289
News.ro

Patruzeci de operatori economici din Centrul Vechi au fost verificaţi de ANPC, fiind aplicate amenzi în valoare de 177.000 de lei.

 

”În ultima zi a lunii martie, Comisariatul Regional pentru Protecţia Consumatorilor Regiunea (CRPCR) Bucureşti-Ilfov a desfăşurat o serie de acţiuni de control la operatorii economici care activează în domeniul alimentaţiei publice, hotelier, precum şi magazine din cea mai cunoscută zonă a Capitalei – Centrul Vechi. Astfel, 40 de locaţii au fost verificate de comisarii CRPCR Bucureşti-Ilfov”, anunţă, sâmbătă, ANPC, într-un comunicat de presă, potrivit news.ro.

Potrivit documentului, până la ora transmiterii acestei ştiri, comisarii au aplicat 18 amenzi contravenţionale, în cuantum de 177.000 lei, 6 avertismente şi au dispus opritea definitivă de comercializare a unor produse neconforme, în valoare totala de circa 19.000 lei.

De asemenea, s-a dispus oprirea temporară a prestării serviciilor, până la remedierea deficienţelor, pentru 14 operatori economici.

Potrivit ANPC, locaţiile oprite temporar de la funcţionare au fost:

- SC Sufro Company SRL (Nikos Greek Taverna)

- SC All Trading Corporation SRL ( Bucharest Garden)

- Tephra Resto SRL

-Covaci Cult SRL (Bazaar)

- Aubergine Internaţional SRL (Aubergine)

- Unique Bistro SRL (Trattoria Sardegna)

- Aylin Medua Srl (Restaurant Saray)

- Seg Horeca SRL (The Mansion Boutique Hotel)

- Extern Business Consult SRL (Hostel Antique)

- Emira L.K.S & CO SRL (Bistro Les Bourgeois)

- Orient Aromas SRL (Amy Shop)

- Arkay Capital SRL (Old Habits Pub)

- Expert Data PVD SRL (Tag Aperitivo)

- Uncle John Food SRL

ANPC a precizat că, între abaterile constatate au fost: folosirea unor spaţii de depozitare improprii, cu pereţi cu infiltratii şi mucegai; existenţa insectelor (muşte, gândaci) în blocul alimentar; utilizarea unor ustensile de bucătărie depreciate şi a bureţilor de sârmă, pentru vase; prefierberea pastelor înaintea folosirii şi depozitarea lor în agregate frigorifice; exstenţa pavimentului neigienizat, a pereţiilor neigenizati cu plăci de faianţa sparte/fisurate, a tavanului cu vopsea exfoliată.

În urma controlului s-a mai constatat: utilizarea unor agregate frigorifice neigienizate, cu acumulări de gheaţă, cu vopsea exfoliată, zone extinse de rugină, chedere depreciate, rupte; folosirea unor echipamente de gătire neigienizate, cu depuneri de grăsime arsă; utilizarea unor recipiente de gătire cu zone de arsură şi uzate; nerespectarea condiţiilor de temperatură indicate de producător; depozitarea produselor direct pe paviment; comercializarea unor parfumuri care conţineau substanţe interzise în lista de ingrediente, respectiv Butylphenyl methylpropional, dar şi alte nereguli.

”Până la această oră, au remediat, cu celeritate, deficienţele sancţionate locaţiile: Les Bourgeois şi Aubergine Internaţional SRL (Aubergine), fapt constatat de echipele de comisari la recontrol”, a mai transmis ANPC.

Articol recomandat de sport.ro
Jutta Leerdam a luat o decizie radicală: ”Îmi urmez instinctele”
Jutta Leerdam a luat o decizie radicală: ”Îmi urmez instinctele”
Citește și...
DIICOT trimite în judecată 35 de persoane după ce au vândut subevaluat 2.450 de vagoane. Prejudiciul: 7.5 milioane euro

Procurorii DIICOT Timişoara au trimis în judecată 35 de persoane cetăţeni români şi libanezi, care ar fi vândut la preţ de fier vechi 2.450 de vagoane destinate casării, deşi acestea intrau într-o categorie cu o valoare de piaţă net superioară.

Incident șocant la Pasajul Unirii. Un bărbat a atacat cu pietre un echipaj de poliție. GALERIE FOTO și VIDEO

Un incident șocant a avut loc, sâmbătă, în apropiere de Pasajul Unirii, din Capitală.  

O tânără a vrut să se sinucidă pe Aeroportul Otopeni. Femeia ar suferi de depresie

O femeie de 39 de ani a vrut să se sinucidă, sâmbătă, într-o baie din Aeroportul Otopeni, la terminalul plecări.

Recomandări
De ce evită companiile străine să investească în România. „Sunt două meciuri pe care le-am pierdut”

România pierde investiții și ține tot mai greu pasul cu economiile altor țări. În ultimul an, țara noastră a coborât 12 locuri într-un clasament internațional privind capacitatea economiei de a susține dezvoltarea companiilor.

Conflictul om-urs scapă de sub control în România. De ce măsurile luate nu reușesc să țină urșii departe de oameni

Când vorbești despre protecția speciei fără o gestionare eficientă, culegi un conflict om-urs cu victime și pagube. Campania „Țara dintre oameni și urși” vorbește, miercuri, despre cum se face managementul ursului brun la noi. 

Știrile PRO TV lansează podcastul „Punct. Și de la capăt”, cu Cosmin Stan: Cele mai interesante povești nu sunt despre succes

Punct. Și de la capăt este podcastul în care oamenii își spun poveștile care i-au schimbat. Cu bune. Cu rele. Cu frică, curaj, pierderi, reușite, alegeri grele și începuturi noi.