Promisiunile noului șef al FMI. Ce amenință creșterea economiei mondiale

62082153
Profimedia

Guvernele trebuie să facă investiţii publice sau schimbări structurale pentru a stimula creşterea, înainte de o deteriorare suplimentară a condiţiilor economice, a afirmat Kristalina Georgieva, noul director general al Fondului Monetar Internaţional.

Disputele comerciale, volatilitatea fluxului de capital şi Brexitul sunt doar câteva din problemele care ameninţă creşterea economiei mondiale, a explicat Kristalina Georgieva.

Referindu-se la predecesoarea sa, actualul şef al FMI a afirmat: "Christine Lagarde ar spune că atunci când soarele străluceşte este timpul să repari acoperişul. Eu vin când sunt nori şi picături de ploaie ocazionale şi mesajul meu este că nu mai există posibilitatea de a întârzia repararea acoperişului".

Kristalina Georgieva este primul lider al FMI care a trăit în perioada în care ţara sa, Bulgaria, era sub unul din cele mai stricte programe de ajustare economică.

În anii '90, Bulgaria a trecut printr-o tranziţie dificilă de la socialism la economia de piaţă, confruntându-se cu sporirea datoriei şi a şomajului, colapsul sistemului financiar şi inflaţia ridicată.

Citește și
Gaura bugetară din 2025, sub estimările din toamnă. Șeful Finanțelor promite bani pentru mediul de afaceri
Gaura bugetară din 2025, sub estimările din toamnă. Șeful Finanțelor promite bani pentru mediul de afaceri

"Experienţa pe care am avut-o văzând oameni care nu-şi puteau cumpăra suficiente alimente şi extinderea sărăciei provocată de politicile greşite mi-au întărit angajamentele pentru rigoare economică", a subliniat actualul şef al FMI.

În schimbul împrumuturilor esenţiale de la FMI, Bulgaria a adopta reforme dificile, inclusiv reducerea sectorului public, privatizarea companii de stat şi renunţarea la subvenţii.

Kristalina Georgieva a explicat că această experienţă a determinat-o să-şi facă o cariere în instituţiile internaţionale, cum ar fi Banca Mondială şi Comisia Europeană, deoarece crede cu tărie că poate îmbunătăţi vieţile oamenilor obişnuiţi. Acum ea este determinată să demonstreze asta la FMI.

"Într-un moment în care există mai mult scepticism privind munca noastră, cel mai bun mod pentru organizaţiile multilaterale să demonstreze că funcţionează multilateralismul este să obţinem rezultate", a afirmat Georgieva în primul ei interviu acordat după ce şi-a început activitatea la FMI.

Economistul a analizat actualele programe de împrumut ale FMI pentru a stabili dacă au nevoie de ajustări deoarece expansiunea economică încetineşte.

"Noi recunoaştem că avansul economiei mondiale continuă să dezamăgească. Impredictibilitatea disputelor comerciale, volatilitatea fluxului de capital, Brexitul şi dezastrele naturale sunt capabile să provoace masive întreruperi ale economiei", a declarat oficialul FMI. Ea a făcut referire la recentele atacuri asupra facilităţilor petroliere ale Arabiei Saudite, care au dus la creşterea preţurilor ţiţeiului, ca un exemplu al volatilităţii periculoase care ameninţă lumea.

Georgieva a avertizat ţările să acţioneze acum şi să facă investiţii publice sau schimbări structurale pentru a stimula creşterea, înainte de o deteriorare suplimentară a condiţiilor economice.

Printre priorităţile FMI prezentate de Georgieva se află o concentrare mai extinsă pe problemele legate de inegalitate, corupţie, climă, şi efectele schimbărilor tehnologice rapide.

Descendentă a revoluţionarilor bulgari care şi-au câştigat independenţa de sub jugul otoman, în prima sa slujbă Georgieva a vândut legume la piaţă, într-o perioadă de dificultăţi economice pentru Bulgaria. A reuşit să-şi facă cont bancar abia în jurul vârstei de 30 de ani, când s-a mutat în Marea Britanie pentru a studia la celebra London School of Economics (LSE).

Astăzi, ea merge la serviciu cu un automobil electric roşu Tesla, ascultând la maxim muzică rock înainte de întâlnirile importante, îşi gestionează activităţile din social media. Ea a postat clipuri video în care era îmbrăcată în tricou şi pantaloni de trening, conducând un flash mob de Ziua Internaţională a Femeii, şi a organizat cursuri de yoga cu angajaţii.

Foştii ei colegi spun că stilul ei de conducere inspiră loialitate, dar poate fi de asemenea dură şi directă.

În schimb detractorii spun că Kristalina Georgieva, care nu a ocupat o poziţie în urma unor alegeri, nu are gravitate politică. Dar Robert Zoellick, fost preşedinte la Banca Mondială, a declarat că ea aduce FMI experienţa unui tehnocrat de succes, care este în largul său în vârful eşaloanelor politicii globale.

În cele mai recente funcţii pe care le-a ocupat, director general la Banca Mondială şi vicepreşedinte la Comisia Europeană, Georgieva a operat pe plan global, zburând de la o ţară săracă, Yemen, la întâlnirile de lux Forumul Economic de la Davos, Elveţia. Ea are legături cu premieri, miniştri şi guvernatori ai băncilor centrale, construind relaţii care în cele din urmă au propulsat-o în actuala poziţie.

"Kristalina are competenţele, experienţa, reţeaua globală, inteligenţa şi amprenta personală pentru a deveni un lider de succes al FMI, într-un moment dificil şi important", a declarat Robert Zoellick.

În perioada în care a fost director general la Banca Mondială, Georgieva a obţinut o majorare de capital de 13 miliarde de dolari - aproape dublând activele organizaţiei - în urma unor negocieri delicate cu celei 189 de state acţionare, pe fondul scepticismului iniţial al administraţiei Trump şi a Congresului SUA.

În timpul perioadei în care a fost vicepreşedinte la Comisia Europeană (2014 - 2016), a supervizat peste 33.000 de angajaţi şi un buget de 175 de miliarde de dolari, într-o perioadă în care Europa era afectată de diverse crize, cum ar fi turbulenţele din zona euro, emigraţia şi efectele negative ale votului privind planurile Marii Britanii de a ieşi din Uniunea Europeană.

Kristalina Georgieva a introdus o iniţiativă prin care 40% din poziţiile de conducere la nivelul UE să fie ocupate de femei, iar la Banca Mondială a realizat o egalitate de gen la nivelul conducerii superioare.

Ea a lucrat întotdeauna mai mult şi mai greu decât oricare din angajaţii săi, susţine Elisabeth Werner, care a condus echipa sa la Comisia Europeană. Werner crede că fosta ei şefă este condusă de convingerea sinceră că organizaţiile internaţionale pot îmbunătăţi vieţilor oamenilor obişnuiţi, în special în ţările în curs de dezvoltare.

"Nu promite prea mult, dar întotdeauna oferă mai mult decât ai promis - aceasta este mantra ei", a afirmat Werner.

Articol recomandat de sport.ro
Radu Drăgușin s-a căsătorit cu Ioana Stan! Imagini cu superba soție a „Dragonului”
Radu Drăgușin s-a căsătorit cu Ioana Stan! Imagini cu superba soție a „Dragonului”
Citește și...
Gaura bugetară din 2025, sub estimările din toamnă. Șeful Finanțelor promite bani pentru mediul de afaceri
Gaura bugetară din 2025, sub estimările din toamnă. Șeful Finanțelor promite bani pentru mediul de afaceri

Vești bune de la Ministerul Finanțelor. Deficitul bugetar a fost anul trecut mai mic decât era estimat, iar asta ar putea însemna împrumuturi mai ieftine pentru stat și mai multă credibilitate în fața investitorilor ori a Comisiei Europene.

Nazare promite un „buget al investițiilor” pentru 2026. Deficitul pe 2025 a coborât la 7,7% din PIB, sub nivelul prognozat
Nazare promite un „buget al investițiilor” pentru 2026. Deficitul pe 2025 a coborât la 7,7% din PIB, sub nivelul prognozat

Ministrul Finanţelor se arată optimist în ceea ce priveşte perspectivele privind economia românească în anul 2026, adăugând că sunt „şanse foarte mari” ca România să adere la Organizaţia de Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) în acest an.

Consiliul Concurenței a amendat 27 de service-uri auto pentru fixarea tarifelor. Doi asigurători RCA, parte din cartel
Consiliul Concurenței a amendat 27 de service-uri auto pentru fixarea tarifelor. Doi asigurători RCA, parte din cartel

Consiliul Concurenței a sancționat 25 de service-uri auto și două societăți de asigurare. Acestea au format un cartel pentru a stabili prețurile. Autoritățile transmit că firmele și-au recunoscut practicile ilegale.

Recomandări
Gaura bugetară din 2025, sub estimările din toamnă. Șeful Finanțelor promite bani pentru mediul de afaceri
Gaura bugetară din 2025, sub estimările din toamnă. Șeful Finanțelor promite bani pentru mediul de afaceri

Vești bune de la Ministerul Finanțelor. Deficitul bugetar a fost anul trecut mai mic decât era estimat, iar asta ar putea însemna împrumuturi mai ieftine pentru stat și mai multă credibilitate în fața investitorilor ori a Comisiei Europene.

Răspunsul dur al UE pentru SUA, în scandalul Groenlanda. Europarlamentarii au suspendat acordul comercial cu americanii
Răspunsul dur al UE pentru SUA, în scandalul Groenlanda. Europarlamentarii au suspendat acordul comercial cu americanii

Parlamentul European a decis să suspende procesul de ratificare a acordului comercial între UE și SUA, ca urmare a recentelor amenințări din partea președintelui american Donald Trump, au confirmat principalele grupuri politice europalamentare.

Ce înseamnă anunțul șefului Armatei privind pregătirea pentru un „efort de război”: „Nu înseamnă intrarea în război!”
Ce înseamnă anunțul șefului Armatei privind pregătirea pentru un „efort de război”: „Nu înseamnă intrarea în război!”

„Populația României trebuie să fie pregătită pentru susținerea unui efort de război”. Declarația îi aparține șefului Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiță Vlad.