Armata cere 8,5 mil. euro penalităţi pentru că transportoarele Piranha V n-au fost livrate la timp

×
Publicitate

Compania Romtehnica a emis o factură de penalităţi în valoare de 8,5 milioane de euro pentru producătorul de transportoare Piranhia V, pentru întârzierea livrării blindatelor contractate în ianuarie 2018, a declarat ministrul Apărării, Gabriel Leş.

Unicul acţionar al companiei naționale Romtehnica este Ministerul Apărării Naţionale (MApN), relatează Agerpres.

Potrivit ministrului, factura a fost emisă la solicitarea Departamentului pentru Armamente al MApN, ca urmare a faptului că producătorul nu a respectat clauza din contract conform căreia primele 36 de transportoare blindate ar fi trebui să fie livrate României până în luna februarie a acestui an.

„Este un contract pe care îl avem cu un producător care trebuia să livreze un anumit produs şi nu l-a livrat. Contractul prevede inclusiv aceste penalităţi. După cum ştiţi, noi am plătit un avans destul de consistent aici, iar ei trebuiau să livreze produsele şi nu le-au livrat. Aici sunt chestiuni doar de ordin juridic”, a afirmat ministrul.

Întrebat dacă MApN analizează şi posibilitatea rezilierii contractului cu producătorul de transportoare blindate, Gabriel Leş a precizat: „Eu sper să nu ajungem până acolo, pentru că am plătit un avans destul de mare. Noi de produs avem nevoie. Vă daţi seama că dacă pornim procedura de reziliere a contractului, vom bloca şi programul până ce se va finaliza toată această procedură”.

Transportoarele Piranha V au fost contractate în ianuarie 2018 pentru circa 895 de milioane de euro de la General Dynamics, care deţin şi o capacitate de producţie în Elveţia. Contractul presupune achiziţia a 227 de transportoare din care o parte ar trebui să fie asamblate în Romania.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
Citește și...
62081913
Decizia care ar putea duce la un război comercial mondial. Avertismentul lui Merkel
SUA au obţinut miercuri acordul Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC) pentru impunerea de tarife unor bunuri europene în valoare de 7,5 miliarde de dolari, într-un litigiu legat de Airbus.
62081800
Salariile în IT au explodat din cauza migraţiei programatorilor. Cât de mult ia un debutant
Industria IT din România are mare nevoie de specialişti, aşa că multe companii nici nu se mai uita la studii, atunci când angajează oameni. Dacă sunt pricepuţi, le oferă cursuri de pregătire, şi îi plătesc pe măsură.
62081826
Industria României a intrat în recesiune, potrivit analiştilor. Reacţia Guvernului
Producţia industrială a României a scăzut în ultimele două trimestre, iar fostul şef al Consiliului Fiscal susţine că a intrat astfel, în recesiune.