Programul Casa Verde Fotovoltaice pentru persoane fizice, lansat în 27 septembrie. Buget, condiţii şi actele necesare

62389091

Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) demarează sesiunea de finanţare pentru înscrierea solicitanţilor persoane fizice în cadrul Programului privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică.

Potrivit News.ro, programul începe în data de 27 septembrie 2024, ora 10:00 şi durează până în 08 octombrie 2024, câte o zi pentru fiecare regiune sau până la epuizarea bugetului aferent fiecărei regiuni.

Potrivit unui comunicat de presă transmis, marţi, de AFM, înscriere se face prin intermediul aplicaţiei informatice pusă la dispoziţie pe site-ul www.afm.ro.

Totodată, unităţile de cult se vor putea înscrie în program în data de 09 octombrie 2024, ora 10:00 sau până la epuizarea bugetului.

În anul 2024, Administraţia Fondului pentru Mediu lansează sesiunea de înscriere cu un buget record de aproximativ 2 miliarde de lei. Scopul nostru este să facilităm accesul unui număr cât mai mare de beneficiari la finanţarea oferită prin acest program. Ne dorim să asigurăm resursele necesare pentru a sprijini implementarea sistemelor de panouri fotovoltaice în alte aproximativ 67.000 de gospodării, astfel că, după această sesiune vom putea discuta despre aproximativ 200.000 de gospodării care îşi vor reduce costul facturii la energie electrică şi care vor utiliza energie verde”, a transmis preşedintele AFM, Laurenţiu-Adrian Neculaescu.

Potrivit acestuia, sesiunea din 2024 aduce noutăţi deosebit de importante în cadrul Programului.

Este vorba despre finanţarea instalaţiilor pentru stocarea energiei electrice produse de panourile fotovoltaice, o măsură esenţială pentru maximizarea eficienţei şi independenţei energetice a gospodăriilor. Totodată, am crescut considerabil subvenţia, de la 20.000 lei la 30.000 lei, oferind astfel un sprijin financiar mai mare pentru cei care doresc să investească în energia verde. Pentru a simplifica procesul de înscriere am adus îmbunătăţiri semnificative aplicaţiei informatice dedicate programului. Astfel, conturile utilizatorilor pot fi create înainte de deschiderea oficială a sesiunii de înscriere, permiţându-le astfel beneficiarilor să se familiarizeze cu aplicaţia şi să fie pregătiţi în avans. În ziua dedicată înscrierii va fi necesară doar încărcarea documentelor solicitate, eliminând astfel stresul şi aglomeraţia”, a mai transmis Neculaescu.

Potrivit acestuia, pentru un proces de înscriere cât mai eficient, fiecare regiune va avea o zi destinată înscrierii şi nu trei zile cum a fost anul trecut, având în vedere faptul că banii alocaţi s-au epuizat de fiecare dată într-un timp record.

Solicitanţii se vor înscrie personal în cadrul programului prin intermediul aplicaţiei informatice.

Potrivit AFM, înscrierea solicitantului se face prin completarea unor câmpuri predefinite şi încărcarea documentelor necesare.

Documentele trebuie să fie valabile la momentul înscrierii în aplicaţie.

Documentele pe care le încarcă solicitantul persoană fizică în aplicaţie sunt:

a) actul de identitate al solicitantului, valabil la data înscrierii în aplicaţie;

b) certificatul de atestare fiscală privind obligaţiile de plată către bugetul de stat de la ANAF;

c) certificatul de atestare fiscală privind impozitele şi taxele locale şi alte venituri ale bugetului local;

d) extras de carte funciară, nu mai vechi de 60 de zile la data înscrierii în aplicaţie;

e) copia cărţii funciare colective, dacă este cazul.

Solicitantul se poate înscrie o singură dată în cadrul unei sesiuni de înscriere, pentru un singur imobil.

Pentru solicitantul persoană fizică este eligibil proiectul care se implementează la adresa menţionată ca domiciliu în cartea de identitate.

Aplicaţia informatică nu permite modificarea/înlocuirea/eliminarea documentelor încărcate de către solicitant.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Noua bestie de 1.600 CP de la Bugatti! Există un singur exemplar în lume
FOTO Noua bestie de 1.600 CP de la Bugatti! Există un singur exemplar în lume
Citește și...
Europa se îndreaptă spre o recesiune. Cele mai mari economii ale sale se luptă cu crizele interne

Europa pare să se îndrepte către o recesiune, în timp ce cele mai mari economii ale sale, Germania şi Franţa, se luptă cu problemele politice şi economice la nivel intern, relatează CNBC.

 

Pensia medie la Pilonul II a ajuns, deja, la suma totală de 17.000 de lei. Cum se poate încasa fără a plăti impozit pe venit

Pentru un sfert dintre românii care au pensie pilon 2 bătrânețea se anunță liniștită. Au adunat deja sume serioase în conturi, prin contribuția pe care o fac automat din salariu, lună de lună.

Deficitul bugetar al României va depăși 120 de miliarde de lei. Economiștii se așteaptă la taxe mărite anul viitor

Statul va continua să cheltuiască mai mulți bani decât poate strânge la buget, în următoarele luni. Asta arată noua împărțire a fondurilor, decisă luni de Guvern. 

Recomandări
Două turiste au scos drona cu explozibil din mare înainte de apariția geniștilor. „Au luat-o de aripi și au cărat-o 5 metri”

Drona cu explozibil descoperită, miercuri, în stațiunea Olimp, a fost detonată controlat de autorități. Grav este că, până la sosirea forțelor de ordine, două femei au scos aparatul din apă și l-au dus lângă umbrele și șezlonguri. 

Ce a provocat viitura ucigașă din Nepal și Tibet. Cauza dezastrului soldat cu cel puțin 165 de morți și sute de dispăruți

Inundaţiile devastatoare care au făcut cel puţin 165 de morţi şi sute de dispăruţi în Nepal şi Tibet au fost cauzate de prăbuşirea unui gheţar, a anunţat U.S. Geological Survey (USGS), scrie AFP.

Peste 120 de aleși ar putea rămâne fără funcții dacă Legea integrității va fi promulgată. USR, avertisment pentru PNL

După o lună de dezbateri și nenumărate modificări, legea integrității a fost adoptată în Parlament cu articolul care prevede că aleșii găsiți în incompatibilitate sau conflict de interese, chiar și retroactiv, își pierd funcția.