”Incidentul deosebit de grav s-a petrecut în jurul orei 10:20 în această dimineață, în clădirea Palatului CFR, o clădire emblematică a Bucureștiului, însă foarte de veche. Cele șapte persoane a urcat în lift la etajul opt și la un moment dat pe traseu, cabina liftului a căzut în gol până la subsol, până la -1.
Cele șapte persoane au suferit răni, însă acestea nu le pun viața în pericol. Nu se știe deocamdată de la ce etaj, de la ce nivel a căzut în gol cabina liftului.
Cele șapte persoane nu au suferit răni deosebit de grave care să le pună viața în pericol. Cel mai probabil liftul a început să meargă în gol destul de aproape de parter. Imediat s-a dat alarma, s-a sunat la 112 și la fața locului au venit mai multe echipaje de pompieri și ambulanțe care i-au extras pe cei care se aflau în lift și l-au acordat îngrijiri medicale.
Vorbim despre cinci femei și doi bărbați, cu vârste cuprinse între 30 și 53 de ani. Dintre aceste persoane au fost transportate la spital cu ambulanțele, pentru că două dintre ele au suferit fracturi la picioare, iar una acuza tot așa, în zona picioarelor.
Așadar, acest lift avea probleme de ceva vreme, așa cum au povestit martorii.
În această clădire sunt trei lifturi, iar cel care s-a prăbușit astăzi în gol a avut parte de o revizie chiar marți s-au înlocuit niște cabluri și s-au făcut mai multe verificări, după care a fost dat în folosință.
Administrația clădirii Palatului CFR transmite că lifturile aveau toate avizele la zi și autorizație ISCIR. În acest moment, niciun lift din cele trei nu mai este în funcțiune. Ele vor fi oprite până când se vor face verificări suplimentare, iar cei care administrează această clădire se vor asigura că cei care vor folosi lifturile nu vor mai fi în pericol. La fața locului, în acest moment, se află polițiștii secției Trei, care au deschis o anchetă. Se face cercetare la fața locului. Vă spuneam că deocamdată nu s-a putut stabili cu exactitate de la ce etaj, de la ce nivel a căzut cabina liftului în gol, însă martorii spun că ar fi vorba de o distanță de 3 metri.
Au fost deschise mai multe anchete, inclusiv una declanșată de administrația acestei clădiri. A fost chemată la fața locului și firma care se ocupă de mentenanța lifturilor pentru a da toate explicațiile.
Palatul CFR: „Instalația de ridicat deținea toate verificările tehnice la zi”
Cu o zi în urmă au fost efectuate lucrări de revizie majoră, fiind înlocuite integral cablurile de tracțiune, anunță Palatul CFR într-un comunicat.
„Prioritatea noastră absolută, în acest moment, este siguranța tuturor celor care tranzitează clădirea și elucidarea rapidă a cauzelor acestui eveniment.
Pentru o corectă și completă informare, precizăm următoarele:
- În cursul zilei de ieri, la liftul în cauză au fost efectuate lucrări de revizie majoră, fiind înlocuite integral cablurile de tracțiune.
- Instalația de ridicat deținea toate verificările tehnice la zi, inclusiv autorizația de funcționare din partea Inspecției de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune și Instalațiilor de Ridicat, fiind considerată sigură pentru exploatare conform normelor în vigoare.
După producerea incidentului au fost luate de urgență următoarele măsuri:
1. În prezent, s-a luat decizia ca toate lifturile din incinta Palatului CFR să fie oprite imediat de la funcționare pentru verificări suplimentare amănunțite.
2. Directorul General a convocat de urgență, la sediul instituției, conducerea și specialiștii firmei care asigură mentenanța lifturilor. Aceștia vor trebui să dea explicații detaliate cu privire la modul în care au fost efectuate lucrările de ieri și să participe la expertiza tehnică.
“Siguranța angajaților și a vizitatorilor din Palatul CFR este prioritatea noastră.
Deși echipamentul avea toate avizele ISCIR legale și cablurile abia fuseseră schimbate, un astfel de incident este inacceptabil.
Vom merge până la capăt cu ancheta. Dacă se va constata o eroare umană sau de execuție din partea firmei de mentenanță, vom aplica cele mai drastice măsuri legale și contractuale." Director General Vlad Secareanu
Regretăm disconfortul creat și vom depune toate eforturile pentru ca activitatea în clădire să se desfășoare în condiții de maximă siguranță.
Societatea va colabora transparent cu toate organele de anchetă și vor fi date noi detalii pe măsură ce investigația tehnică va avansa.
Ministerul Transporturilor a transmis că toate lifturile din incinta instituției au fost oprite pentru verificări suplimentare: „În cursul dimineții de astăzi, 21.05.2026, la nivelul unui ascensor care deservește clădirea PALAT CFR s-a întâmplat un incident tehnic. Liftul a căzut în gol câteva etaje. Menționăm că în lift se aflau persoane care sunt angajate în incinta clădirii. Din fericire persoanele aflate în ascensor nu au suferit răni grave.
La fața locului s-au deplasat echipaje ale ISU, Poliției și echipaje de la Ambulanța. În prezent s-a luat decizia ca toate lifturile din incinta Palat CFR să fie oprite pentru verificări suplimentare. Totodată, s-a constituit o comisie internă de anchetă care să verifice toate împrejurările în care s-a produs incidentul”.