Plan de 2000 de miliarde de euro pentru repornirea Europei, după criza Covid-19. Unde merg banii

×
Publicitate

Până la jumătatea săptămânii viitoare, Comisia Europeană trebuie să prezinte Parlamentului European un pachet de recuperare în valoare de 2.000 de miliarde de euro, pentru repornirea Europei.

Parlamentarii au cerut ca banii să poată fi obţinuţi mai uşor, şi mai repede, de firme şi cetăţeni, iar contribuţia acestora pentru co-finanțare să fie mai mică. În România, aceste ajutoare de urgenţă ar putea ajunge în sănătate, educaţie, infrastructură, agricultură şi digitalizare.

Legislativul European a cerut executivului, adică celor de la Comisia Europeană, să vină până miercuri, 27 mai, cu un set de măsuri excepţionale. Cele 27 de state membre trebuie să repornească motoarele economice şi să-şi pună la punct domeniile afectate de criză: sănătatea şi educaţia.

Victor Negrescu, europarlamentar: "Parlamentul European își dorește un răspuns puternic la actuala criză, cu măsuri foarte clare și mai ales cu granturi, adică cu bani care ajung într-adevăr la beneficiari într-o manieră directă. Foarte bine că a venit un plan al Franței și al Germaniei, dar aș vrea să știu și care este planul României pentru redresarea economică și cum folosim resursele europene într-o manieră activă".

Bucureştiul a anunţat că are de gând să treacă la măsuri active. Premierul Orban a enumerat câteva dintre acestea, dar încă nu există documente oficiale despre un eventual plan.

Comisia Europeană ar trebui să vină cu nişte condiţii mult mai uşoare de accesat aceşti bani- dar va fi esenţial ca fiecare stat şi mai ales România, să reducă birocraţia pentru cei care vor aplica. Parlamentarii spun că au cerut ca pe platoul cu bunătăţi în valoare de 2.000 de miliarde de euro să fie granturi, nu împrumuturi, pachete de sprijin direct, cu o cofinanţare cât mai mică. Ce înseamnă două mii de miliarde? Suficienţi bani pentru 400 de mii de kilometri de autostrada.

Victor Negrescu, europarlamentar: În infrastructură, în investiții, în partea de agricultură, investiții în digitalizare în așa fel încât activitatea economică să fie disponibilă online, investiții masive în educație pentru că dacă nu ai oameni pregătiți nu poți face lucrurile acestea și nu în ultimul rând investiție în sănătate.

Conform rezoluţiei Parlamentului de la Strassbourg, planul trebuie prins în bugetul pentru următorii 7 ani pe care Comisia Europeană îl pregăteşte.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
Citește și...
62116170
Florin Cîțu: Peste 150.000 de clienți ai băncilor au beneficiat de amânarea ratelor

Rate la credite în valoare de peste trei miliarde de lei au fost amânate de români pe baza Ordonanţei de Urgenţă emise de Guvern.

62125995
Orban: Vom asigura până la 41,5% din salariile angajaţilor care revin din şomaj tehnic

Guvernul a pregătit un set de măsuri de susținere pentru angajații și angajatorii care au fost și sunt afectați de măsurile de restricție.

62126128
Cu cât ar trebui să reducă tarifele giganții telecom din România. Anunțul ANCOM

Operatorii de telefonie fixă din România ar trebui să reducă tarifele cu aproximativ 30% faţă de cele percepute în prezent, informează Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM).

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.