Noi precizări de la Guvern: Furnizorii de energie vor ”storna și reface facturile emise eronat”

62236807
Guvernul României

Premierul Nicolae-Ionel Ciucă s-a întâlnit, marți, cu reprezentanții producătorilor și furnizorilor din domeniul energiei, cu care a discutat despre măsurile pentru protejarea populației, , în contextul crizei energetice.

 

 

Potrivit unui comunicat al Guvernului, prim-ministrul a prezentat soluțiile aflate acum în lucru la nivelul Guvernului: plafonarea prețului la energie pentru consumatorii finali casnici și industriali, pentru întreprinderile mici și mijlocii.

Această măsură se aplică în paralel cu creșterea plafonului de consum până la care se aplică această facilitate, aplicarea unui sistem de reducere a facturii la energie pentru universități și alte instituții de învățământ, spitale, instituții de cultură și religioase, furnizori de servicii sociale, instituții publice, ONG-uri.

Noile măsuri vor fi incluse într-un act normativ, ce va fi supus, în perioada imediat următoare, analizei și aprobării Guvernului.

“Am văzut familii cu venituri mici, instituții, reprezentanți ai cultelor, centre sociale cu facturi foarte mari. Statul are responsabilitatea de a proteja oamenii și de a interveni în acest sens. Vă cer să remediați problemele și cei care au avut de suferit în noiembrie, decembrie și ianuarie să aibă facturile recalculate, iar greșelile remediate. Refaceți facturile și asigurați oamenii că nu vor plăti în plus pentru greșeli de facturare. Măsurile Guvernului vor reglementa situația astfel încât oamenii să nu fie debranșați pentru facturile calculate greșit și nici să fie obligați să plătească penalități”, a afirmat premierul Nicolae-Ionel Ciucă, conform sursei citate.

Cum se aplică schemele de ajutor ale Guvernului pentru energie și gaze

 

Potrivit analizei prezentate de președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorului, peste două milioane de facturi pentru furnizarea energie electrice au fost deja recalculate, fiind preluate peste 450 de sesizări de emitere neconformă, în urma controalelor efectuate fiind date amenzi în valoare de peste 600.000 lei.

Alte 101 controale sunt încă în derulare, urmând a se face verificări la toți operatorii economici furnizori de energie electrică și gaze.

”Furnizorii de energie electrică și gaze naturale au agreat noile măsuri anunțate de Guvern pentru compensarea și plafonarea prețurilor, angajându-se, totodată, să depună eforturi susținute pentru a evita, pe viitor, repetarea problemelor legate de emiterea de facturi eronate. Totodată, furnizorii și-au asumat responsabilitatea de a storna și de a reface facturile emise eronat până acum, urmând ca cele deja achitate să se deducă din următoarea factură” - se arată în comunicatul Guvernului.

Guvernul a decis plafonarea prețului curentului la 0,68 lei kwh

 

Confruntați cu o explozie a facturilor la utilităţi, liderii coaliției au stabilit luni seară noi plafoane peste care nu pot crește prețurile.

Cât despre facturile greşite, peste un milion în acest moment, companiile care le-au emis sunt obligate să le refacă şi să înapoieze banii luaţi în plus. Fără penalităţi pentru consumatori.

Toate aceste măsuri se aplică de la 1 februarie. Ulterior vor fi reluate discuţiile.

Energia electrică furnizată populației nu poate avea un preț mai mare de 68 de bani pe kilowatt-oră, iar gazul - de 31 de bani, au stabilit liderii coaliţiei. La gaz creşte limita de consum pentru care se acordă compensații de la 1.000 la 1.500 de metri cubi, pentru cele 5 luni reci ale anului.

 

 

 

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Componentul Generației de Aur s-a căsătorit! Imagini spectaculoase de la nuntă
FOTO Componentul Generației de Aur s-a căsătorit! Imagini spectaculoase de la nuntă
Citește și...
62236609
Unul dintre cele mai mari hoteluri din Europa, aflat în București, s-a închis: ”Pandemia ne-a afectat”

Hotelul Rin Grand din București, aflat în zona târgului de mașini Vitan, lansat în 2017 ca ”cel mai mare hotel din Europa“, s-a închis pentru turiști, urmând ca această construcție să aibă altă destinație.    

62199896
Tun financiar dat de Ion Țiriac la început de 2022. Miliardarul a vândut o mare companie din țară

Banca Transilvania şi Grupul Ţiriac au semnat un acord de achiziţionare a companiei Ţiriac Leasing, finalizarea tranzacţiei fiind prevăzută în prima parte a acestui an şi supusă analizei şi aprobării autorităţii competente.

62099236
Topul creșterilor salariale din ultimul an. Domeniul în care creșterea este de 34%. Cât câștigă bugetarii

Cea mai mare creștere salarială în perioada noiembrie 2020 - noiembrie 2021, de 34,4%, a fost înregistrată în domeniul transporturilor aeriene, de la 4.364 de lei net până la 5.866 de lei, conform datelor Institutului Național de Statistică (INS).

Recomandări
Nicusor dan afp 000 c8lp7ke
Nicușor Dan, la a patra încercare de a desemna un premier. Cele trei variante de prim-ministru independent

Luni va avea loc o nouă rundă de negocieri la Palatul Cotroceni. Reprezentanții partidelor vor merge la discuții cu șeful statului, după care Nicușor Dan va desemna un nou premier.

Rti turism
România a pierdut milioane de euro din PNRR pentru patrimoniu și turism înainte de a fi folosite. Rețeta incompetenței

„Turismul pierde timpul”, partea I. România a primit prin PNRR zeci de milioane de euro pentru a restaura monumente și a dezvolta turismul în Delta Dunării. România a picat examene importante.

60328175
A fost cea mai friguroasă dimineață la munte din această toamnă. Cum va fi vremea în următoarele zile

Primul weekend din octombrie a adus temperaturi de plajă, la malul mării, dar și îngheț la mare altitudine. Pe litoral, unii au admirat marea și s-au bucurat de soarele generos. La munte, în schimb, a fost cea mai rece dimineață din această toamnă.