Este vorba despre investiţie de 149 milioane de lei, din care 81 milioane de lei provin din bugetul local şi 68 milioane de lei din fonduri europene.

Potrivit unui comunicat de presă al instituţiei, citat de Agerpres, primarul Dominic Fritz a semnat contractul de finanţare europeană cu ADR Vest, pentru realizarea ansamblului MultipleXity, prima componentă a investiţiei municipalităţii concentrându-se pe reabilitarea halei mari şi realizarea spaţiului imersiv, iar a doua componentă vizează clădirile adiacente şi curtea exterioară.

"Este un proiect foarte îndrăzneţ şi modern, care aduce tehnologia şi arta împreună şi care dă o nouă viaţă unui obiectiv de patrimoniu industrial foarte valoros pentru identitatea Timişoarei: fostele hale de tramvai, vechi de peste un secol. Suntem unul dintre puţinele oraşe din Europa care se vor putea mândri cu un astfel de hub cultural şi tehnologic într-un spaţiu industrial. Este un magnet nu doar pentru turişti, ci şi pentru creativii din toată lumea, care vor găsi aici un loc pentru creaţie şi expunere", a declarat primarul Dominic Fritz, citat în comunicat.

Clădirile adiacente halei vor găzdui un spaţiu de co-working pentru industriile creative, un bistro deschis publicului şi spaţii dedicate artiştilor în rezidenţă, care vor beneficia de burse şi vor produce conţinut artistic integrat ulterior în spaţiul imersiv. Sunt prevăzute şase unităţi de cazare pentru artişti, inclusiv o unitate adaptată persoanelor cu dizabilităţi.

Citește și
Ministerul Finanțelor anunță modernizarea sistemului aparatelor de marcat electronice fiscale: ”Transformăm bonul fiscal”

Curtea exterioară, de circa 9.000 mp, va fi amenajată ca spaţiu public activ, de întâlnire între cultură, patrimoniu şi tehnologie. Conceptul proiectului pune accent pe valorificarea patrimoniului industrial şi pe integrarea elementelor originale, precum vechile şine de tramvai, în amenajarea finală, menţionează comunicatul.

Spaţiul va putea găzdui concerte în aer liber, expoziţii, proiecţii pe faţade şi evenimente culturale de mare capacitate. Proiectul respectă principiile New European Bauhaus, cu accent pe sustenabilitate, calitatea spaţiului public, incluziune şi accesibilitate, inovaţie şi creativitate, respect pentru patrimoniu şi identitate locală, precum şi pe implicarea comunităţii.

Proiectul va fi implementat în parteneriat cu Centrul de Proiecte al Municipiului Timişoara.

Primăria Municipiului Timişoara a demarat elaborarea documentaţiei pentru achiziţionarea lucrărilor de execuţie. Odată începute, lucrările vor avea o durată estimată de 24 de luni, mai menţionează sursa citată.