Institutul Național de Statistică: În luna august, facturile la energie au crescut cu 65% față de 2024

62533498
Getty

Energia electrică s-a scumpit cel mai mult în luna august, cu 65,73% față de anul trecut şi cu 2,56% faţă de luna precedentă, arată datele Institutului Naţional de Statistică.

Conform sursei, citată de Agerpres, aceste scumpiri sunt urmate de cele la fructele proaspete, cu 41,73% față de anul 2024, şi serviciile de igienă şi cosmetică, cu o creştere de 19,27% față de anul trecut.

De la lună la lună, în august fructele proaspete s-au ieftinit cu 5,13% iar serviciile de cosmetică s-au scumpit cu 5,62%.

Cele mai mai scumpiri la alimente

În categoria mărfurilor alimentare, au mai fost consemnate creşteri de preţ importante la cacao şi cafea, cu un plus de 19,03% în august 2025 faţă de august 2024 şi ulei comestibil - 11,07%. Scăderi de preţ au fost înregistrate, de la an la an, la cartofi - minus 9,36% şi la zahăr - minus 2,6%.

În ceea ce priveşte mărfurile nealimentare, în topul scumpirilor se află, alături de energia electrică, energia termică - plus 13,63% şi cărţile, ziarele şi revistele - cu 11,5%.

Singura scădere de preţ a fost consemnată la gaze, cu 0,64%.

La servicii, pe lângă cele de igienă şi cosmetică, majorări semnificative de preţ au consemnat şi transportul pe calea ferată, care s-a scumpit cu 18,59% în ultimul an şi serviciile de confecţionat şi reparat îmbrăcăminte şi încălţăminte, cu un plus de 14,91%. Preţuri mai mici au fost înregistrate în transportul aerian, cu o scădere de 7,25%, serviciile de telefonie - minus 1,98% şi serviciile de poştă şi telecomunicaţii, minus 0,72%.

Rata anuală a inflaţiei a urcat la 9,9% în luna august, de la 7,84% în luna iulie, în condiţiile în care mărfurile nealimentare s-au scumpit cu 10,48%, serviciile cu 9,85% iar mărfurile alimentare cu 8,92%, potrivit datelor publicate joi de Institutul Naţional de Statistică (INS).

"Indicele preţurilor de consum în luna august 2025 comparativ cu luna iulie 2025 a fost 102,10%. Rata inflaţiei de la începutul anului (august 2025 comparativ cu decembrie 2024) a fost 8,1%. Rata anuală a inflaţiei în luna august 2025 comparativ cu luna august 2024 a fost 9,9%. Rata medie a modificării preţurilor de consum în ultimele 12 luni (septembrie 2024 - august 2025) faţă de precedentele 12 luni (septembrie 2023 - august 2024) a fost 5,7%", se arată în comunicatul INS.

Guvernatorul BNR a avertizat deja că va apărea o ”cocoașă”

Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a declarat, în august, că inflaţia va forma o "cocoaşă" în luna septembrie, când va fi înregistrat un vârf de 9,6 - 9,7%, iar la finalul anului va fi probabil peste 9%.

"S-a calculat care este impactul şocurilor de natura ofertei cu magnitudine amplă asupra inflaţiei în acest an şi asupra inflaţiei CORE 2 ajustat. Per total 4 puncte procentuale. Acesta e motivul principal pentru care nici nu puteam să gândim o reducere de rată de dobândă. De aceea am şi folosit cuvântul amplă, o creştere amplă a inflaţiei în acest an. Două puncte procentuale din liberalizarea pieţei energiei electrice la 1 iulie. Uitându-ne pe indicele care a apărut astăzi, ceva mai mult, 2,2 puncte procentuale. Al doilea şoc major al TVA-ului, pe calculele noastre, asupra inflaţiei headline, inflaţia IPC, 1,6 puncte procentuale şi majorare de accize 0,4 puncte procentuale. Patru puncte procentuale calculate săptămâna trecută, 4,2 - 4,3 puncte procentuale după datele pe care le avem astăzi. Şi pe inflaţia CORE 2 ajustat impactul este major.

Trei şocuri majore care vor fi resorbite în perioada următoare dacă evităm efectele secundare, deteriorarea aşteptărilor inflaţioniste nu este uşoară după asemenea creşteri de preţuri. Aceasta e prognoza. Avem o cocoaşă frumuşică, ca să zic aşa şi ea e chiar ceva mai mare. Deci, în septembrie, când probabil va fi vârful, în loc de 9, probabil că va fi în jur de 9,6 - 9,7, vârful de inflaţie, după care urmează o absorbţie treptată a acestor şocuri. Într-adevăr, în prognoza noastră, la sfârşitul anului viitor, inflaţia nu numai că va intra în intervalul ţintit, dar va fi chiar mai scăzută decât inflaţia prognozată în runda precedentă, în raportul precedent de inflaţie", a explicat Mugur Isărescu, la conferinţa de prezentare a Raportului trimestrial asupra inflaţiei din 12 august.

Banca Naţională a României (BNR) a revizuit în creştere la 8,8% prognoza de inflaţie pentru finalul anului 2025, "probabil peste 9%", de la 4,6% anterior, şi anticipează că aceasta va ajunge la 3% la sfârşitul lui 2026, comparativ cu 3,4% în prognoza anterioară.

De la 1 august, România aplică o cotă standard de TVA în creştere la 21%, de la 19% anterior, şi doar o sigură cotă redusă, de 11%.

Articol recomandat de sport.ro
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
Citește și...
62573395
Nu există prânz gratuit. Plafonarea tarifelor la curent și gaze a costat zeci de miliarde de lei din banii tuturor

Schema de plafonare și compensare a energiei a mutat povara facturilor de pe buzunarul românilor obișnuiți și a firmelor pe bugetul de stat, adică pe „buzunarul tuturor”. În total, peste 30 de miliarde de lei. 

62573886
Inflația a explodat din nou, la aproape 10% în august. Topul scumpirilor după „trei şocuri majore”

Rata anuală a inflaţiei a urcat la 9,9% în luna august, de la 7,84% în luna iulie, în condiţiile în care mărfurile nealimentare s-au scumpit cu 10,48%, serviciile cu 9,85% iar mărfurile alimentare cu 8,92%, potrivit datelor publicate joi de INS.

62573639
VIDEO. Pe șantierul Autostrăzii Sibiu-Piteşti se folosește o tehnologie în premieră în România: ”Aproximativ 200 de utilaje!”

Direcția Regională de Drumuri și Poduri Craiova (DRDPC) a anunțat, miercuri, că secțiunea 3 a Autostrăzii Sibiu–Pitești ”avansează susținut”.

 

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 08 21h07m09s004
Concluzia lui Luca Niculescu după prima zi de negocieri. Anunță că a găsit un punct comun cu liderii PSD, PNL şi UDMR

Premierul desemnat, Luca Niculescu, a transmis joi că va continua dialogul cu partidele, exprimându-şi încrederea că, de această dată, se va ajunge la un rezultat bun pentru România.

Bolojan pnl 2
Ilie Bolojan: „La Mintia, a avut loc prima aprindere a turbinei pe gaz nr. 1 din noua centrală. Urmează finalizarea testelor”

Premierul demis, Ilie Bolojan, a anunțat că joi a avut loc prima aprindere a turbinei pe gaz nr. 1 din noua centrală de la Mintia, o etapă tehnică importantă pentru una dintre cele mai importante investiții energetice ale României din ultimii ani.

Martori georgescu
Cine sunt cei doi martori-cheie audiați în dosarul lui Călin Georgescu. Legătura lor cu afacerea de 1,1 milioane de euro

Procurorii DIICOT au audiat doi martori importanți în dosarul în care Călin Georgescu a fost arestat preventiv pentru acuzația că ar fi înșelat un om de afaceri cu 1.100.000 de euro.