Initiatorul legii "Darii in plata" acuza bancile de presiuni. "Sunt intr-un razboi tactic, sa amanam, sa santajam"

×
Publicitate

''Bancile fac presiuni in Parlament pentru ca alesii sa amane dezbaterea legii in plata''. Declaratia ii apartine deputatului Daniel Zamfir, initiatorul legii care ar sterge datoriile celor care nu isi mai pot plati ratele si vor sa cedeze locuintele.

Senatorii au amanat dezbaterea documentului trimis spre reexaminare pentru a doua saptamana la rand. Liberalul Daniel Zamfir a modificat legea retrimisa in Parlament de seful statului si le-a cerut senatorilor din comisia de buget sa analizeze in sedinta de marti noua varianta.

Daniel Zamfir, initiator lege: "A fost si saptamana trecuta pe ordinea zilei. Tot dandu-le timp bancilor … ei sunt intr-un razboi de-asta tactic, sa amanam, sa santajam."

In forma propusa de Zamfir, sintagma "persoana fizica" este inlocuita cu termenul "consumator". Astfel, sustine initiatorul cei care iau imprumuturi pentru a dezvolta afaceri nu pot beneficia de prevederile legii.

Noua forma prevede explicit ca orice contract de credit cu ipoteca, chiar si cele de nevoi personale, beneficiaza de darea in plata in situatiile in care datornicii nu isi mai pot achita ratele. Astfel, s-ar rezolva una dintre obiectiile ridicate de seful statului legate de ambiguitatile legii.

Mihai Bogza, presedinte Consiliul Investitorilor Straini: "Sunt opinii, pareri din partea presedintelui care nu se regasesc in amendament."

Marinica Dinca, senator PNL: "Initiatorul are posibilitatea sa le reevalueze pe toate, o parte dintre ele sau niciunul."

Cererea de amanare nu vine din partea bancilor i-au transmis senatorii initiatorului. Si au insistat ca discutia sa se reia saptama viitoare. Initiatorul crede ca bancile nu vor putea bloca legea.

Daniel Zamfir: "Ei transmit ca nu vor sa isi asume riscul creditarii si isi umfla muschii ca sa arate ca la ei este puterea. Sunt convins ca romanii pot rezista 6 luni fara sa ia credite. Bancile vor rezista fara sa dea credite?"

Bancile au inceput deja sa ia pozitie impotriva darii in plata. Iata o scumpire a creditelor pusa in practica de cei de la Raiffeisen, una din cele mai mari banci de la noi.

Avem un credit de casa de 270.000 de lei, echivalentul a 60.000 de euro, avansul pana saptamana trecuta era de 15%. Adica omul venea de acasa cu 40.000 de lei si banca ii dadea restul de 230.000 de lei. Ce se intampla acum: deja banca cere 35%, e mai mult decat o dublare a avansului, care urca la peste 94.000. Asa ca pentru acelasi imprumut, garantat cu aceeasi casa banca mai acorda doar 175.000 de lei.

Banca Nationala a iesit si ea pe piata cu un sondaj ilustrat in acest grafic. I-a intrebat pe managerii de banci daca vor inaspri standardele de creditare la imprumuturile cu ipoteca. Si cum credeti ca au raspuns? Ce e sub linia zero inseamna credit usor de luat, ce e deasupra liniei, greu de luat, are costuri mari.

Pentru prima data in ultimii 3 ani bancherii avertizeaza ca imprumuturile pentru case vor fi mai scumpe. Si tot ca avertizare sau ca masura de precautie, cei de la Alpha Bank si cei de la Raiffeisen au scos de pe site creditele “Prima casa” si nu mai primesc dosare, se pare. Seful BCR spune si el ca legea darii in plata va duce la reducerea creditelor si va bloca aspiratiile tinerilor care viseaza la o casa.
 

Articol recomandat de sport.ro
Soția lui Cristiano Ronaldo și-a șters postarea! Georgina Rodriguez l-a distrus pe Jorge Jesus
Soția lui Cristiano Ronaldo și-a șters postarea! Georgina Rodriguez l-a distrus pe Jorge Jesus
Citește și...
61769253
BNR anunta ca Romania a scapat de cea mai mare datorie la FMI si ca rezervele valutare au scazut fata de anul trecut

Veste buna de la Banca Nationala. Romania a reusit sa scape de cea mai mare datorie pe care o avea la Fondul Monetar International.

61768984
Au accesat fonduri europene si au pornit afaceri de la zero. Ideile care le-au adus succesul unor tineri din Capitala

Atunci cand crezi in ideea ta, succesul este mult mai usor de atins. Este reteta mai multor tineri din Capitala care, dupa cateva luni de munca asidua, spun mandri ca au o afacere profitabila.

61768365
Joaca de-a evadarea, o afacere profitabila pentru antreprenori. Cat platesc clientii pentru o ora in "Escape the Room"

Stresul cotidian pe care il traiesc angajatii din marile orase a dus in ultimii ani la o adevarata explozie a fenomenului "escape the room".

Recomandări
Shutterstock oameni la guvern
România a scapat de „junk”, dar pericolul rămâne. Cum a reacționat cursul euro-leu după decizia S&P

România a scăpat de retrogradarea ratingului de țară și rămâne în categoria statelor recomandate investițiilor. Agenția Standard and Poor's avertizează, însă, că dacă nu se va instala un nou guvern, pericolul „junk" la următoarea evaluare este uriaș.

Nicusor dan donald trump x
Fotografia cu Nicușor Dan și Donald Trump, analizată de experți. Ce spun despre autenticitatea imaginii

Fotografia în care președintele Nicușor Dan și partenera lui apar alături de Donald Trump la New York stârnește controverse.

62398345
Ce spun ungurii despre cel mai mare parc fotovoltaic din Uniunea Europeană care va fi construit în România

Un proiect uriaș de energie solară ar putea transforma România într-unul dintre cele mai importante centre de producție de energie fotovoltaică din regiune, scrie presa ungară.