Inflaţie record în SUA. S-a atins cel mai ridicat nivel din 1981

62218271

Preţurile de consum în SUA au continuat să înregistreze o creştere accelerată în iunie, când au atins cel mai ridicat nivel de după noiembrie 1981, scrie Bloomberg, conform Agerpres. 

Potrivit datelor publicate miercuri de Departamentul Muncii, indicele preţurilor de consum a înregistrat o creştere de 9,1% în ritm anual în luna iunie, după un avans de 8,6% în mai. De la o lună la alta, preţurile au crescut cu 1,3% în iunie, după un avans de 1% în mai.

Ritmul de creştere a preţurilor a depăşit estimările analiştilor care mizau pe un avans de 1,1% comparativ cu luna mai şi unul de 8,8% în ritm anual.

Şi mai important, datele privind inflaţia de bază, adică ceea ce rămâne după ce sunt eliminate preţurile pentru bunuri volatile, precum energia şi alimentele, a crescut cu 0,7% în luna iunie comparativ cu luna mai şi cu 5,9% în ritm anual, de asemenea peste estimările analiştilor.

Preţurile la benzină au crescut cu 11,2% în luna iunie comparativ cu mai. Preţurile la energie, unde sunt incluse electricitatea şi gazele naturale, s-au majorat cu 3,5%, cel mai puternic avans de după 2006. Preţurile la alimente au urcat cu 1% comparativ cu luna mai şi cu 10,4% în ritm anual, cel mai puternic avans de după 1981.

Toate aceste date arată că presiunile pe partea de preţuri sunt mari şi răspândite la ansamblul economiei, continuând să afecteze puterea de cumpărare şi încrederea. Aceasta îi va forţa pe oficialii Rezervei Federale să majoreze agresiv dobânda de referinţă pentru a limita cererea.

Pieţele financiare mizează deja pe faptul că Fed va decide la finele acestei luni o nouă majorare a dobânzii de referinţă cu 75 de puncte de bază, în condiţiile în care, începând din luna martie, Banca centrală a SUA a majorat costul creditului cu 150 de puncte de bază.

Articol recomandat de sport.ro
”Să vină Antonela!”. Leo Messi nu a rămas indiferent după gestul colegului său
”Să vină Antonela!”. Leo Messi nu a rămas indiferent după gestul colegului său
Citește și...
62270563
Analiză: Am putea vedea un dolar mai puternic decât euro în lunile următoare

Euro a ajuns marţi la egalitate cu dolarul, pentru prima dată după 2002, însă În lunile următoare, s-ar putea ajunge la o întârire a dolarului american cu 5%-10% faţă de euro, spune Claudiu Cazacu, specialist la agenția de brokeraj XTB România.

62271858
Bursele europene s-au prăbușit după un raport fals privind inflația din SUA. Investitorii s-au panicat

Bursele europene s-au prăbușit, marți, după ce s-a aflat despre un raport fals asupra inflației din SUA, care a circulat în spațiul public. Impactul a fost major pe Wall Street, și curând valul seismic s-a răsfrânt și în Europa.

62030734
Indicele ROBOR la 3 luni, de care depind dobânzile la creditele în lei, a crescut la 6,99 %

Indicele ROBOR la 3 luni, în funcție de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, a crescut de la 6,93% la 6,99 %.     

Recomandări
Sorin grindeanu inquam photos codrin unici
Ședință la PSD. Sorin Grindeanu va cere mandat de negociere cu Luca Niculescu. Reacții negative în partid - Surse

Biroul Permanent Național al Partidului Social Democrat se reunește astăzi de la ora 14:00, la sediul central al PSD. Sorin Grindeanu va cere mandat din partea partidului pentru negocierea cu premierul desemnat Luca Niculescu.

Luca niculescu nicusor dan 3
Primul curs oficial anunțat de BNR după ce Nicușor Dan l-a desemnat pe Luca Niculescu. Euro, nou record istoric

Primul curs oficial anunțat de BNR după desemnarea lui Luca Niculescu în funcția de premier arată o ușoară apreciere a leului față de euro și un nou record al cursului valutar. Moneda unică europeană a ajuns la 5.3527 lei.

Cafea cu visuri 6 octombrie
Cosmin Stan, despre lecțiile pe care le oferă copiilor săi prin călătorii: „Mi se pare unul dintre cele mai de preț lucruri”

În acest episod, Oana Andoni a vorbit despre visuri, curajul de a le urma și despre destinații fabuloase cu prezentatorul Știrilor ProTV de dimineață din weekend și corespondent senior -Cosmin Stan.