În plin an electoral, oficialii PSD-PNL au în plan o nouă majorare a salariilor. Cu cât ar crește, din iulie, salariul minim

×
Codul embed a fost copiat

Deși presați de cheltuieli prea mari la buget, oficialii au în plan o nouă majorare a salariilor, în an electoral. 

Pentru început, salariul minim pe economie ar urma să crească din iulie cu puțin peste 100 de lei, după ce brutul va ajunge la 3.700 de lei și vor fi eliminate facilitățile fiscale din prezent.

Economiștii atrag atenția că o majorare a salariului minim trebuie să țină cont de productivitate angajaților și de rata inflației, altfel va fi o povară în plus pentru companii. În paralel, Ministerul Muncii lucrează și la legea salarizării personalului, plătit din fonduri publice.

La Ministerul Muncii este in lucru un proiect care ar urma să transpună directiva europeană privind salariul minim european.

Potrivit formulei de calcul agreată la nivel european, salariul minim pe economie ar trebui să fie cel puțin 50 la sută din salariul mediu brut pe țară sau 60 la sută din cel median. Calculele ar trebui să țină cont și de inflație, dar și productivitatea muncii.

Citește și
tineri ungaria
Tinerii sub 30 de ani din Ungaria primesc de la stat bani pentru chirii și navetă, iar angajatorii 50% din salariu

În prezent, în România, câștigul salarial mediu luat în calcul la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2024 este de 7.567 lei. În ședința de Guvern, premierul i-a cerut ministrului Muncii să prezinte proiectul imediat după sărbătorile de Paște.

Din discuțiile care au avut loc până în acest moment la Guvern, salariul minim din România ar urma să crească de la 1 iulie la 3.700 de lei brut, de la 3.300, cât este în prezent. Practic, foarte aproape de pragurile impuse la nivel european. Odată cu această majorare – se va impozita și suma de 200 de lei – o facilitate fiscală acordă în ultimul an și jumătate. Asta înseamnă că un angajat va primi în mână puțin peste 2200 de lei, cu o sută de lei mai mult față de cât are acum.

Calcule se fac și pentru cei care lucrează în construcții, industria alimentară și agricultură, unde sunt reglementări separate, dar pentru aceste sectoare nu au fost avansate pana acum cifre noi.

Economiștii spun că o majorarea a salariului minim trebuie să țină cont de rata inflației și de productivitatea angajaților.

Bogdan Glăvan, economist: ”Salariul minim este pentru firme un cost, firmele se vor gândi dacă nu este cazul să reducă alte beneficii pe care le ofereau angajațiilor – dacă nu este cazul să treacă în economie subterană dacă nu este cazul să reducă activitatea. Tocmai de asta e esential ca salariul minim să nu greveze asupra activității firmei, să nu devină o povară suplimentară, ci eventual pentru a împăca si capra si varza, să mărească, dar în pas cu inflația și în pas cu creșterea productivității.”

Creșterea salariului minim va încuraja consumul, asta în condițiile în care România este, pentru a treia lună la rând, țara cu cea mai mare inflație la nivel european. În paralel, avem al treilea cel mai mare deficit bugetar din Uniune, așadar cheltuilele sunt mult mai mari decât veniturile.

Florin Jianu, președinte Consiliul Întreprinderilor Mici și Mijlocii: ”Acest mecanism al salariului minim pe economie nu a rezolvat o problemă sistemică în sensul în care odată cu trecerea timpului și mărirea salariului minim pe economie am trecut acum de 200.000 de oameni care erau în sfera salariului minim la 1,8 milioane de angajați.”

În lucru la Ministerul Muncii se află și proiectul legii salarizării, obiectiv asumat prin PNRR. Oficialii au în plan reintroducerea unei grile separate pentru administrația publică, acordarea de bonusuri de performanță și plafonarea sporurilor la 20 la sută din suma totală a salariilor.

Articol recomandat de sport.ro
Olăroiu, răsplătit de arabi în mijlocul unui sezon istoric: românul încheie anul cu o veste excelentă
Olăroiu, răsplătit de arabi în mijlocul unui sezon istoric: românul încheie anul cu o veste excelentă
Citește și...
Domeniul în care e mare nevoie de angajați. „Cu cât ajungi mai sus și salariul probabil va fi mai sus”
Domeniul în care e mare nevoie de angajați. „Cu cât ajungi mai sus și salariul probabil va fi mai sus”

Este mare nevoie de oameni în domeniul ospitalier, recunosc managerii marilor lanțuri hoteliere. Angajatorii încearcă să îi atragă pe tineri cu salarii competitive, iar unii dau semne că ar prefera să rămână acasă.  

Tinerii sub 30 de ani din Ungaria primesc de la stat bani pentru chirii și navetă, iar angajatorii 50% din salariu
Tinerii sub 30 de ani din Ungaria primesc de la stat bani pentru chirii și navetă, iar angajatorii 50% din salariu

Tinerii sub 30 de ani din Ungaria primesc de la stat bani pentru chirii, naveta la locul de muncă și recalificare, în timp ce companiile care îi angajează vor încasa o subvenție reprezentând 50% din salariul brut pe care li-l oferă.

Nicolas Schmit (PES), despre majorarea salariului minim european și în România: „Nu poate fi același în toate statele membre”
Nicolas Schmit (PES), despre majorarea salariului minim european și în România: „Nu poate fi același în toate statele membre”

Nicolas Schmit, candidatul comun al Partidului Socialiștilor Europeni (PES) la preşedinţia Comisiei Europene, a acordat un interviu în exclusivitate pentru PRO TV.

Care este salariul minim pe care Generația Z îl consideră motivant pentru a se angaja
Care este salariul minim pe care Generația Z îl consideră motivant pentru a se angaja

Pe 19 Aprilie, la Hollywood Multiplex din București Mall, va avea loc Youth Speak Forum 2024, un eveniment dedicat Generației Z, organizat de AIESEC România. stirileprotv.ro este,  prin proiectul MyImpact, partener media al acestui eveniment.

Recomandări
Consultări politice la Cotroceni. AUR refuză să participe: ”Iohannis, pleacă!”. USR intră la discuții separat de PSD și PNL
Consultări politice la Cotroceni. AUR refuză să participe: ”Iohannis, pleacă!”. USR intră la discuții separat de PSD și PNL

Preşedintele Klaus Iohannis a început, la Palatul Cotroceni, consultările cu partidele parlamentare în vederea desemnării unui candidat pentru funcţia de prim-ministru.  

VIDEO. Tragedie în Brazilia. Cel mai grav accident rutier din ultimii 17 ani: 38 de oameni aflați într-un autocar au murit
VIDEO. Tragedie în Brazilia. Cel mai grav accident rutier din ultimii 17 ani: 38 de oameni aflați într-un autocar au murit

Un accident de autocar urmat de un incendiu s-a soldat cu cel puţin 38 de morţi, sâmbătă, în statul brazilian Minas Gerais (sud-est), a anunţat poliţia, citată de AFP, potrivit News.ro.

Mass-media susține că aproape 85.000 de soldați ai Rusiei au fost uciși în războiul din Ucraina, până acum
Mass-media susține că aproape 85.000 de soldați ai Rusiei au fost uciși în războiul din Ucraina, până acum

Jurnaliștii au identificat numele a 84.761 de soldați ruși care au murit - până acum - în timpul invadării Ucrainei, se arată într-o investigație comună realizată de BBC Rusia și Mediazona, potrivit Kyiv Independent