Germania introduce un salariu minim pentru ucenici. Ce valoare are

62016593

Germania, prima economie europeană, a decis să introducă un salariu minim pentru ucenici, o măsură care va duce la creşterea veniturilor pentru zeci de mii de tineri.

Cabinetul cancelarului Angela Merkel a aprobat miercuri o propunere legislativă care prevede introducerea unui salariu de 515 euro pe lună pentru ucenici, începând din 2020. Acest salariu ar urma să crească în fiecare an, ajungând la 585 de euro pe lună în 2021 şi la 620 de euro pe lună în 2022.

Potrivit datelor Agenţiei Federale a Muncii, aproape 65.000 de ucenici câştigau mai puţin de 400 de euro pe lună la finele lui 2017 şi alţi 50.000 câştigau mai puţin de 500 de euro, aceştia reprezentând împreună 7% din numărul total de ucenici din Germania.

Măsura care vizează salariul minim pentru ucenici este separată de salariu minim naţional pentru angajaţi, care a fost introdus în 2015 şi al cărui nivel este revizuit în mod regulat. În prezent, acest salariu minim naţional este de 9,19 euro pe oră sau 1.600 de euro pe lună pentru un loc de muncă în regim full time.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Gigi Becali și-a dat afară instant antrenorul după ce a văzut imaginile!
Gigi Becali și-a dat afară instant antrenorul după ce a văzut imaginile!
Citește și...
62045807
Economia României a crescut cu 5%, în primul trimestru. De ce banii noștri nu rămân în țară
Economia României a crescut cu 5% în primele trei luni ale acestui an, faţă de aceeaşi perioadă din 2018, arată datele statistice publicate miercuri.
61944112
Euro se apropie de 4,77 lei. Au crescut și dolarul și francul elvețian
Banca Naţională a României (BNR) a anunţat, marţi, un curs de referinţă de 4,7616 lei/euro, în creştere cu 0,02% faţă de nivelul atins luni. BNR a publicat cursul cu întârziere din cauza unor probleme tehnice.
61874639
Rabla pentru electrice şi electronice. Vouchere de 500 de lei pentru televizoare
Românii pot primi vouchere de 500 de lei pentru achiziţia unui televizor cu eficienţa energetică A+, în cadrul programului naţional de înlocuire a echipamentelor electrice şi electronice uzate, potrivit ghidului publicat de Ministerul Mediului.