Fitch a menţinut rating-ul de ţară al României. Cîțu: Agenţia spune clar că PNL nu creşte taxe în 2021

62139212

Agenţia de evaluare financiară Fitch Ratings a confirmat vineri ratingul suveran al României la "BBB minus" cu perspectivă negativă, aceasta fiind ultima notă din categoria "investment-grade", recomandat pentru investiţii.

Potrivit agenţiei de evaluare, ratingul României este susţinut de nivelul moderat al datoriei guvernamentale, precum şi de un PIB per capita şi indicatorii privind guvernanţa şi dezvoltarea umană, care sunt peste cele ale altor ţări care beneficiază de un rating din categoria "BBB". Însă acestea puncte tari sunt contrabalansate de un deficit bugetar şi un deficit de cont curent mari comparativ cu ale altor ţări.

"Perspectiva negativă reflectă deteriorarea finanţelor publice din cauza unor politici pro-ciclice din ultimii ani, precum şi impactul pandemiei de coronavirus asupra performanţelor economice şi fiscale. Deşi Fitch se aşteaptă ca economia să îşi revină începând din 2021, incertitudinea cu privire la evoluţiile politice, combinată cu o nouă explozie a numărului de cazuri de infecţie, atât pe plan intern cât şi la nivel global, continuă să afecteze perspectiva economică şi fiscală. Istoricul slab în ceea ce priveşte consolidarea fiscală în pofida creşterii economice mari din ultimii ani, precum şi nivelul ridicat al rigidităţilor bugetare vor continua să reprezinte o provocare semnificativă la adresa finanţelor publice pe termen mediu" susţine Fitch Ratings într-un comunicat de presă citat de Agerpres.

Analiştii Fitch se aşteaptă ca deficitul guvernamental al României să atingă un maxim istoric de 9,5% din PIB la finele acestui an, pe fondul creşterii rapide a cheltuielilor din cauza pandemiei, al majorării pensiilor din septembrie, al accelerării cheltuielilor de capital şi diminuării veniturilor. Fitch se aşteaptă ca deficitul guvernamental să se reducă la 6,8% în 2021 şi 4,5% în 2022, ca urmare a revenirii veniturilor şi eliminării măsurilor de susţinere.

"Scenariul de bază al Fitch este că actualul Parlament, care este controlat de opoziţie, nu va reuşi să reintroducă majorarea iniţială cu 40% a pensiilor, deoarece este foarte probabil ca preşedintele şi Guvernul să amâne această mişcare până după următoarele alegeri parlamentare", precizează Fitch.

Citește și
Ionuţ Stanimir (BCR): Manualele de leadership de acum 10 ani sunt moarte. Liderii trebuie să regândească totul în era IA
Ionuţ Stanimir (BCR): Manualele de leadership de acum 10 ani sunt moarte. Liderii trebuie să regândească totul în era IA

Agenţia de evaluare prognozează că economia României se va contracta cu 5% în 2020, o performanţă mai bună faţă de o contracţie medie de 6,7% pentru celelalte ţări din categoria "BBB", graţie unor investiţii mai puternice. Fitch este de părere că măsurile de sprijin adoptate ca răspuns la pandemie (care ar putea să se ridice la 7% din PIB în 2020) au fost eficiente în limitarea impactului negativ asupra micilor companii şi a gradului de ocupare, dar presiunile în jos vor persista având în vedere reapariţia coronavirusului. Rata şomajului ar urma să atingă un vârf de 7,3% în 2021, după care va scădea uşor în 2022.

"Conform scenariului nostru de bază, economia va înregistra, în medie, un avans de 4% în 2021-2022, susţinută de revenirea cererii interne şi externe. Presupunem că unele dintre măsurile de sprijin vor fi prelungite în 2021, în special cele concentrate pe menţinerea locurilor de muncă, însă acestea ar putea să fie insuficiente pentru a preveni o nouă contracţie a economiei dacă măsuri de carantină similare cu cele din trimestrul al doilea vor fi introduse din nou. Există unele incertitudini cu privire la impactul pe termen mediu al pandemiei asupra României, deoarece unele sectoare din servicii precum tehnologia informaţiei şi comunicaţiile ar putea beneficia, în timp ce micile firme din sectorul manufacturier ar putea suferi pierderi permanente", apreciază Fitch.

Agenţia de evaluare subliniază că principalii factori care, individual sau împreună, ar putea conduce la o retrogradare a ratingului suveran sunt: o deteriorare bruscă a sustenabilităţii datoriei pe termen mediu, de exemplu ca urmare a unui eşec în a compensa sau amâna majorarea cheltuielilor şi/sau a implementa o strategie credibilă de consolidare pe termen mediu după şocul provocat de pandemie, precum şi perspective mai slabe de creştere pe termen mediu, de exemplu ca urmare a unei perioade mai lungi de contracţie economică.

În sens invers, principalii factori care ar putea conduce la o îmbunătăţire a ratingului sunt încrederea că raportul datorie/PIB se va stabiliza pe termen mediu, de exemplu ca urmare a unei consolidări fiscale după pandemie, precum şi o reducere a vulnerabilităţilor externe, via o îmbunătăţire susţinută a indicatorilor privind datoria externă.

Reacția ministrului de Finanțe

 

Ministrul Finanţelor Publice, Florin Cîţu, a anunţat, miercuri seară, la începutul şedinţei de Guvern, că Agenţia de rating Moody's - prima dintre agenţiile de profil care a finalizat raportul pentru România - a menţinut ratingul ţării noastre, apreciind decizia Guvernului de la Bucureşti de a nu majora cu 40 de procente valoarea punctului de pensie.

Vineri seară, după ce Fith a făcut anunțul, ministrul a avut și o reacție pe pagina sa de Facebook.

”Victorie! Fitch a menţinut rating-ul de ţară al României”, a scris, vineri seară, pe Facebook, Florin Cîţu.

Acesta arată creprezentanţii agenţiei de rating au apreciat soluţiile pentru reducera deficitului, care nu includ creşteri de taxe.

”În plus, agenţia de rating spune foarte clar că PNL nu creşte taxe în 2021 :«The ruling centre-right PNL administration has pledged to focus on efficiency and targeted measures rather than tax increases to reduce the deficit (Guvernul PNL s-a angajat să se concentreze mai degrabă pe eficienţă şi pe măsuri specifice decât pe creşteri de impozite pentru a reduce deficitul - n.r)»”, a mai scris Cîţu.

Acesta a anunţat că va oferi în curând mai multe detalii.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Erling Haaland, noul posesor al unei ”bijuterii” pe patru roți! A cheltuit o avere pe o mașină unică
GALERIE FOTO Erling Haaland, noul posesor al unei ”bijuterii” pe patru roți! A cheltuit o avere pe o mașină unică
Citește și...
Ionuţ Stanimir (BCR): Manualele de leadership de acum 10 ani sunt moarte. Liderii trebuie să regândească totul în era IA
Ionuţ Stanimir (BCR): Manualele de leadership de acum 10 ani sunt moarte. Liderii trebuie să regândească totul în era IA

Ionuţ Stanimir, director de brand la Banca Comercială Română (BCR), a declarat, marţi, la conferinţa The Economist, că este o sarcină foarte provocatoare pentru lideri să reorganizeze totul în era inteligenţei articiale. 

Prețul benzinei a depășit 4 dolari pe galon pentru benzina obișnuită în SUA, cel mai ridicat nivel din 2022
Prețul benzinei a depășit 4 dolari pe galon pentru benzina obișnuită în SUA, cel mai ridicat nivel din 2022

Marți, 31 martie, prețurile la benzină din SUA au depășit pentru prima dată din 2022 pragul de 4 dolari pe galon, pe fondul creșterii vertiginoase a prețurilor la combustibili la nivel mondial, determinată de conflictul din Iran.

Mugur Isărescu: Prelungirea conflictului din Orientul Mijlociu ar putea avea un impact sever asupra economiei României
Mugur Isărescu: Prelungirea conflictului din Orientul Mijlociu ar putea avea un impact sever asupra economiei României

Prelungirea conflictului din Orientul Mijlociu ar putea avea un impact sever asupra economiei, a avertizat Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naţionale a României.

Recomandări
Interceptări AUDIO cu ministrul de Externe al Ungariei, Péter Szijjártó, acuzat că face presiuni pentru oligarhii Rusiei
Interceptări AUDIO cu ministrul de Externe al Ungariei, Péter Szijjártó, acuzat că face presiuni pentru oligarhii Rusiei

Ministrul de externe al Ungariei, Péter Szijjártó, a recunoscut marți că a purtat discuții cu oficiali ruși în timp ce miniștrii UE analizau noi măsuri economice îndreptate împotriva Moscovei.

Prețul benzinei a depășit 4 dolari pe galon pentru benzina obișnuită în SUA, cel mai ridicat nivel din 2022
Prețul benzinei a depășit 4 dolari pe galon pentru benzina obișnuită în SUA, cel mai ridicat nivel din 2022

Marți, 31 martie, prețurile la benzină din SUA au depășit pentru prima dată din 2022 pragul de 4 dolari pe galon, pe fondul creșterii vertiginoase a prețurilor la combustibili la nivel mondial, determinată de conflictul din Iran.

Grindeanu, mesaj dur pentru PNL şi USR: „Mai multă decenţă! PSD decide singur, fără lecţii din coaliţie”
Grindeanu, mesaj dur pentru PNL şi USR: „Mai multă decenţă! PSD decide singur, fără lecţii din coaliţie”

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, i-a invitat marţi pe partenerii de coaliţie de la PNL şi USR la un pic la decenţă, el arătând că are pretenţia ca aceştia să se abţină a le da lecţii, pentru că PSD decidem pentru el.