Florin Cîțu, după controlul la Primăria Capitalei: Am găsit un prejudiciu de 200 de milioane lei. Reacția Gabrielei Firea

Cîțu
Inquam

Suma totală pe care inspectorii din Ministerul Finanţelor au calculat-o, în urma controlului efectuat la Primăria Capitalei, ca fiind prejudiciu, este de aproximativ 200 de milioane de lei, a anunțat ministrul Finanţelor Publice, Florin Cîţu.

"Să fie clar pentru toată lumea. Suma totală pe care inspectorii MFP au calculat-o, în urma controlului efectuat la PMB, ca fiind prejudiciu, este de aproximativ 200 milioane lei (în jur de 40 de milioane euro)", a scris Florin Cîţu pe Facebook.

Ministrul Finanţelor Publice a organizat luni o conferinţă de presă în care a vorbit despre controlul Inspecţiei Economico-Financiare din MFP la Primăria Municipiului Bucureşti. Controlul a fost demarat în data de 30 ianuarie 2020 şi a durat până pe data de 10 martie 2020.

"Acţiunea de control a fost suspendată pe data de 11 martie 2020. În acel moment accesul echipei de inspecţie la sediul Municipiului Bucureşti nu a mai fost permis având în vedere dispoziţia primarului general 569 din 10.03.2020 şi astfel s-a dispus suspendarea unor activităţi care implică interacţiunea din exteriorul Primăriei Municipiului Bucureşti. Nu s-a dat voie nici la distanţă să facem acest control. Laptopurile angajaţilor Ministerului Finanţelor Publice au fost sechestrate o perioadă în Primăria Municipiului Bucureşti. Le-am recuperat după aceea", a declarat Florin Cîţu. 

”Trebuie să aflăm unde au ajuns acei bani”

 

Citește și
Florin Citu
Cîţu, despre evoluţia PIB: Sunt date foarte bune care susţin revenirea în V a economiei

El a menţionat că au fost descoperite mai multe nereguli şi că acţiunea de control va fi reluată.

"V-am spus că acest control vine după o perioadă foarte lungă în care nu s-a făcut niciun control la Primăria Municipiului Bucureşti. Mai mult, în acest moment efectuăm un control de inspecţie la 5 companii înfiinţate de Primăria Municipiului Bucureşti şi bineînţeles că urmează ca activitatea economică financiar contabilă a celorlalte companii să fie verificată. Deci aşa cum am promis facem acest lucru la toate instituţiile publice. Este clar că trebuie să ştim foarte bine cum sunt administraţi banii publici. Opinia mea personală este că la Primăria Municipiului Bucureşti banii destinaţi, şi este opinia mea personală, vom vedea ce vor spune şi controlul şi instanţele, dar banii destinaţi subvenţiei pentru energia termică, pentru transport au existat, au fost în buget, veniturile au venit, am suplimentat veniturile şi totuşi au ajuns în altă parte. Au ajuns pe baza unor contracte în alte destinaţii. Trebuie să aflăm unde au ajuns acei bani şi bineînţeles toţi cei responsabili vor răspunde pentru aceasta", a declarat Florin Cîţu.

Veniturile totale ale Primăriei Municipiului Bucureşti în acest an au fost de 3,4-3,5 miliarde lei, iar în septembrie încasările au fost de 99%, a declarat luni ministrul de Finanţe, Florin Cîţu, în urma controlului desfăşurat.

El a precizat că banii au existat, dar nu au ajuns acolo unde trebuie. El a mai afirmat că şi la datorii ”situaţia arată rău, arată clar o administrare proastă a banului public”, transmite News.ro.

”Încă de la primul moment la Ministerul de Finanţe, am cerut o situaţie a controalelor activităţii financiare sau a modului în care a fost cheltuiţi banii publici în instituţiile statului. Am cerut această situaţie pentru toate instituţiile statului. Bineînţeles, situaţia pe care am primit-o a fost departe de a fi îmbucurătoare, am găsit companii care nu au avut o analiză a situaţiei economico-financiare făcută în ultimii 10-15 ani. Inspecţiile de la Ministerul Finanţelor Publie au ocolit foarte multe dintre aceste companii ani la rând. Printre acestea, era şi Primăria Municipiului Bucureşti”, a spus ministrul, în cadrul unor declaraţii de presă.

Aceste controale nu s-au făcut doar la Primăria Capitalei, ele se fac şi la ministere şi la alte primării din ţară, de exemplu, şi se vor face anual în toate instituţiile publice, a afirmat oficialul, care a spus că e foarte interesat de modul în care sunt cheltuiţi banii publici.

”Aş vrea să vă prezint - pentru că e o schimbare de mandat la Primăria Municipiului Bucureşti - aş vrea să ştiţi şi situaţia reală a finanţelor de la primărie, pentru că toţi trăim în acest oraş şi este bine să ştim cum au fost cheltuiţi banii în acest an. Veniturile Primăriei Municipiului Bucureşti în 2020 sunt în jur de 3,5 miliarde lei, acesta este bugetul. Încasările în septembrie sunt la aproape 99%. Deci au fost venituri la Primăria Municipiului Bucureşti”, a spus Cîţu.

Acesta a vorbit despre două elemente importante în această situaţie: subvenţia la energia termică şi subvenţia la transportul în comun.

”M-am uitat la buget şi bugetul a avut aceste sume prinse în buget, ele au fost prinse pe trimestre, doar că dacă ne uităm la execuţie - şi aici mi-a atras atenţia: la energia termică a fost plătită doar 338 milioane lei până în septembrie, din 935 milioane lei, cât este pentru tot anul, deci o treime, iar la transportul în comun 624 milioane de lei, din 1,4-1,5 miliarde lei”, a mai spus ministrul de Finanţe.

El a subliniat că bani au fost trimişi la Primărie, iar suma a fost mai mare decât în 2019.

”Pornind de aici, am mers mai departe şi m-am uitat la datorii. Şi aici situaţia arată rău, arată clar o administrare proastă a banului public. Repet, încasările în septembrie erau la 99%, bugetul a fost construit pe aceste încasări. Banii erau distribuiţi pentru plata subvenţiilor, pentru că această plată nu s-a făcut. Şi aici vine rolul acestei inspecţii”, a precizat oficialul.

În acest moment, Primăria Municipiului Bucureşti are datorii către Elcen şi RADET de 837 milioane lei, a adăugat Cîţu.

Despre plata subvenţiei la energie, Cîţu a afirmat că banii nu au ajuns acolo unde trebuie.

Reacția fostului primar Gabriela Firea

 

Primarul general în funcţie, Gabriela Firea, îl acuză pe ministrul Finanţelor Publice, Florin Cîţu, că a demarat un "control politic" la Primăria Capitalei în decembrie 2019, în urma căruia "nu a găsit absolut nimic", ea precizând că afirmaţiile liberalului pe acest subiect ar fi, "realmente, de râs".

"Domnul ministru Cîţu a mai inventat încă o aşa zisă vinovăţie. A inventat şi un prejudiciu. Este de râs. Domnul ministru se bate cu mine pentru că eu sunt primul om pe lista PSD la Senat. Dumnealui este primul om pe lista PNL la Senat. Rămâne să vedem pe cine vor alege bucureştenii: un ministru care a îngropat pur şi simplu economia ţării, care ne îndatorează în fiecare zi cu dobânzi imense, sau un fost primar general care a lăsat în urma sa nişte lucruri durabile în Capitală", a arătat Firea, într-o declaraţie acordată presei, potrivit Agerpres.

Gabriela Firea a precizat că Primăria Capitalei, în timpul guvernării PSD, a fost sprijinită cu 500 de milioane de lei pentru termoficare şi că banii au fost alocaţi inclusiv pentru subvenţii destinate populaţiei, deoarece Guvernul nu a precizat în mod explicit că sumele respective trebuie să ajungă în contul Escrow. Ea a adăugat că Municipalitatea a primit banii respectivi de la Guvern deoarece suma care îi revine lunar ca şi cotă din impozitul pe venit "este foarte mică".

"Guvernele au înţeles în fiecare an să sprijine pe perioada iernii Primăria Capitalei, deci pe cetăţeni, ori cu aceste împrumuturi din Trezorerie, ori chiar bani din Fondul de rezervă al premierului. Aceşti bani au fost folosiţi numai pentru termoficare: plata subvenţiei şi, de asemenea, toţi aceşti bani s-au dus pentru populaţie, nu în altă direcţie. Bineînţeles că dumnealor au spus că suma integrală trebuia vărsată în contul Escrow şi nu folosită şi pentru subvenţie, deci pentru populaţie, ceea ce nu scria în documentul pe care noi l-am primit de la Guvern. Dacă în acel document de transfer financiar s-ar fi făcut precizarea că cele 500 de milioane de lei ar fi trebuit să fie vărsate integral în contul Escrow RADET-ELCEN, aşa am fi făcut. Dar acolo scria negru pe alb că aceşti bani trebuie folosiţi pentru termoficare", a explicat Gabriela Firea.

Ea a adăugat că inspectorii de la Ministerul de Finanţe nu au găsit în activitatea Primăriei Capitalei "nimic flagrant, nimic ilegal", ci doar au descris nişte fapte.

"Referitor la afirmaţiile de astăzi ale domnului ministru Cîţu nu pot să spun decât că e de râs, realmente, e de râs. Nu a găsit absolut nimic. A început un control politic în decembrie anul trecut. Au plecat inspectorii la Ministerul de Finanţe, aşa cum au venit şi s-au reîntors, spunând că dacă nu scriu ceva, orice, ei vor fi daţi afară şi sunt persoane în vârstă, mai au câţiva ani până la pensie şi le este foarte mare teamă. Prin urmare, s-au închis într-un birou, au tot cerut documente de la Direcţia noastră economică şi au scris. Repet, nimic flagrant, nimic ilegal, nimic care să însemne vreo greşeală a noastră, ci pur şi simplu au descris nişte fapte", a precizat Firea.

Ea a admis că Primăria Capitalei nu are complet inventarul patrimoniului, dar a subliniat că aceasta este o situaţie întâlnită la majoritatea instituţiilor.

"Nu veţi găsi nicio entitate care să aibă acest inventar finalizat deoarece este în permanentă mişcare. Noi, şi în acest moment, aşteptăm din partea unor instituţii ale statului, din partea primăriilor de sector, anumite documentaţii, pentru a finaliza acest inventar. Sunt şi eu curioasă în câţi ani va ajunge la această listă finală noul primar general. Vă spun eu că în foarte mulţi ani, pentru că lucrurile sunt în permanentă mişcare şi din punct de vedere al patrimoniului şi nu poţi să ai o evidenţă foarte clară şi strictă. Deci nu au plecat bunuri din patrimoniu, nu au dispărut, nu s-au evaporat. Pur şi simplu, lista de inventar este spre finalizare", a susţinut Firea.

Articol recomandat de sport.ro
Kosovarii nu au uitat de România! Cum au reacționat după tragerea la sorți a preliminariilor Cupei Mondiale
Kosovarii nu au uitat de România! Cum au reacționat după tragerea la sorți a preliminariilor Cupei Mondiale
Citește și...
Ludovic Orban şi Florin Cîţu ar putea deschide lista PNL la alegerile parlamentare. Nume surpriză printre candidați
Ludovic Orban şi Florin Cîţu ar putea deschide lista PNL la alegerile parlamentare. Nume surpriză printre candidați

Ludovic Orban ar putea deschide lista candidaţilor PNL la Camera Deputaţilor, iar ministrul de Finanţe Florin Cîţu pe cea la Senat, au declarat surse liberale, pentru News.ro.

Cîţu, despre evoluţia PIB: Sunt date foarte bune care susţin revenirea în V a economiei
Cîţu, despre evoluţia PIB: Sunt date foarte bune care susţin revenirea în V a economiei

INS a revizuit pozitiv, cu 0,2 puncte procentuale, dinamica PIB în trimestrul II din 2020, a anunţat vineri ministrul Finanţelor, menţionând că "sunt date foarte bune care susţin scenariul de bază cu o revenire în V a economiei din trimestrul III 2020".

Ministerul Finanțelor Publice vrea să amâne plata ratelor și după 1 ianuarie 2021
Ministerul Finanțelor Publice vrea să amâne plata ratelor și după 1 ianuarie 2021

Ministerul Finanţelor Publice caută, împreună cu băncile, o soluţie pentru amânarea plăţii ratelor pentru clienţii băncilor după 1 ianuarie 2021, a declarat, joi, ministrul de resort, Florin Cîţu, la "Banking Forum Online".

Facebook-ul lui Cîțu, sursă de informare pentru bancheri din întreaga lume. Ce a postat ministrul
Facebook-ul lui Cîțu, sursă de informare pentru bancheri din întreaga lume. Ce a postat ministrul

Ministrul Finanțelor Publice, Florin Cîțu, a anunțat joi rezultatele unei emisiuni de titluri de stat pe pagina proprie de Facebook, înainte ca rezultatele licitației să fie anunțate oficial de către Banca Națională a României (BNR).

Recomandări
Surse | Răsturnare de situație în privința candidatului comun. Ruptura produsă deja în noul Guvern
Surse | Răsturnare de situație în privința candidatului comun. Ruptura produsă deja în noul Guvern

Candidatul comun pentru alegerile prezidențiale de anul viitor este pus sub semnul întrebării în noul Executiv.

Sebastian Burduja, triumfător pe Facebook: România exportă curent din energie eoliană, „verde și ieftină”
Sebastian Burduja, triumfător pe Facebook: România exportă curent din energie eoliană, „verde și ieftină”

România exportă din nou energie, produsă acum din centralele eoliene, afirmă ministrul de resort Sebastian Burduja, care pledează pentru acest tip de energie verde. Apa din lacurile de acumulare, pentru energia hidro, trebuie păstrată, spune el.

Dezinformări în mediul online. Reacția MApN după campania de fake news legată de „legea dronelor”. Prevederile proiectului
Dezinformări în mediul online. Reacția MApN după campania de fake news legată de „legea dronelor”. Prevederile proiectului

Apărarea și securitatea României nu sunt amenințate de Aliați și parteneri, spune răspicat MApN, care dezminte astfel dezinformările apărute pe tema modificărilor legislative în ceea ce privește apărarea spațiului aerian național împreună cu NATO.