Pentru intervalul cuprins între 1 aprilie 2026 şi 31 decembrie 2026, valoarea ajutorului de stat este stabilită la 85 de bani pe litru. Se va acorda astfel un sprijin de peste 650 de milioane de lei pentru peste 6.200 de operatori economici.

”Ministerul Finanţelor a elaborat un proiect de act normativ pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr.1094/2025, adaptând mecanismul de sprijin destinat operatorilor economici din sectorul transporturilor rutier de mărfuri şi persoane”, a transmis, joi, Ministerul Finanţelor.

Proiectul prevede prelungirea perioadei de acordare a ajutorului de stat sub formă de grant până la data de 30 aprilie 2027, acoperind motorina achiziţionată de operatori până la data de 31 decembrie 2026.

MInisterul precizează că, pentru intervalul cuprins între 1 aprilie 2026 şi 31 decembrie 2026, valoarea ajutorului de stat este stabilită la 85 de bani pe litru, iar plata ajutorului de stat se va face prin bugetul Ministerului Finanelor. 

Citește și
Industria-cheie afectată de criza din Orientul Mijlociu. Prețurile produselor de zi cu zi ar putea exploda în câteva luni
Industria-cheie afectată de criza din Orientul Mijlociu. Prețurile produselor de zi cu zi ar putea exploda în câteva luni

Bugetul total maxim estimat al schemei de ajutor de stat este de 652,195 milioane de lei, fonduri care vor permite unui număr estimat de 6.200 de operatori economici să beneficieze de aceste compensaţii.

”Aceasta este o măsură de sprijin concret pentru firmele româneşti într-un moment tensionat, de incertitudine pe pieţele internaţionale. Mecanismul are ca obiectiv strategic susţinerea directă a sectorului transporturilor pentru atenuarea impactului fluctuaţiilor de preţ asupra costurilor de operare. Prin acest efort bugetar, Guvernul garantează menţinerea competitivităţii transportatorilor noştri pe piaţa europeană şi asigură stabilitatea serviciilor, limitând efectele volatilităţii energetice asupra întregii economii naţionale”, a transmis ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare.

Potrivit acestuia, măsura produce efecte pozitive pe întreg lanţul economic asociat activităţii de transport, de la companiile de logistică şi distribuţie, până la producătorii şi exportatorii români care depind de costuri predictibile de transport pentru a-şi menţine competitivitatea.

”Beneficiile se resimt şi la nivelul întreprinderilor mici şi mijlocii, al comercianţilor şi al industriei prelucrătoare, pentru care stabilitatea tarifelor de transport contribuie la menţinerea preţurilor şi a continuităţii aprovizionării. Astfel, sprijinul acordat transportatorilor se traduce într-un avantaj indirect pentru consumatori şi pentru economia naţională în ansamblu”, a mai declarat Alexandru Nazare, ministrul Finanţelor.

Iniţiativa vizează ”continuarea susţinerii mediului de afaceri în actualul context marcat de volatilitatea preţurilor la combustibili, influenţată de tensiunile geopolitice recente din Orientul Mijlociu care afectează infrastructura energetică şi rutele globale de transport”.

”Prin proiectul de act normativ se propune înlocuirea sintagmei privind compensarea creşterii accizei cu cea de compensare a creşterii preţului la motorină, oferind astfel un cadru mai adecvat pentru protejarea competitivităţii operatorilor români. Măsura este esenţială pentru a preveni riscul apariţiei unor diferenţe semnificative de cost între transportatorii din România şi cei din statele vecine, evitând totodată o majorare a preţurilor pentru alte produse şi servicii ca urmare a perturbării lanţurilor de aprovizionare”, mai arată Ministerul Finanţelor.

Pentru a asigura o intervenţie proporţională şi corelată cu realităţile economice, Ministerul Finanţelor va realiza, împreună cu Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, o analiză trimestrială a condiţiilor de piaţă, având posibilitatea de a ajusta valoarea sprijinului în funcţie de dinamica preţului ţiţeiului.

”Implementarea acestui mecanism de monitorizare periodică garantează că resursele bugetare sunt utilizate eficient pentru menţinerea continuităţii serviciilor de transport şi limitarea efectelor economice negative generate de incertitudinea de pe pieţele internaţionale”, se mai arată în comunicatul de presă.

Proiectul de act normativ este publicat la rubrica Transparenţă Decizională.