Explozia prețurilor la argint. S-a ajuns la o creștere de 75%. „Cerere puternică și deficit persistent, o rețetă perfectă”

62581754
Pro TV

Aurul nu este singurul metal prețios care înregistrează o creștere spectaculoasă.

Prețurile argintului au crescut cu aproximativ 75% în acest an, impulsionate de investitorii care caută refugii sigure, precum și de cererea industrială puternică și deficitele persistente de aprovizionare.

Prețurile spot ale argintului au atins joi un nivel record de 51 de dolari pe uncie troy (uncie monetară, echivalentul a 31,1 grame, n.r.), depășind pragul de 50 de dolari pentru prima dată din 1980, arată CNN.

În acest an, traderii s-au orientat către active tangibile, precum aurul și argintul, ca investiții sigure și instrumente de protecție împotriva instabilității geopolitice și a incertitudinii economice, de la îngrijorările legate de tarife și inflație până la preocupările privind independența Rezervei Federale și povara datoriei publice.

Argintul a înregistrat o creștere spectaculoasă, susținut de impulsul dat de creșterea record a aurului. Acest metal prețios este considerat o investiție alternativă mai ieftină și mai sigură decât aurul, care a atins pentru prima dată 4.000 de dolari pe uncie troy.

„Există o mare îngrijorare cu privire la economia globală, iar când se întâmplă acest lucru, oamenii se orientează către active tangibile, precum argintul”, a declarat anterior pentru CNN Michael DiRienzo, directorul executiv al Silver Institute. „Argintul tinde să urmeze tendința ascendentă a aurului.”

Argintul are utilizări industriale

În timp ce cererea investitorilor determină creșterea prețurilor, argintul are și utilizări industriale pe scară largă, inclusiv în construirea de centre de date, panouri solare și smartphone-uri.

„Rolul său dublu de metal industrial și activ de refugiu a amplificat creșterea, făcând din 2025 un an istoric pentru argint”, a declarat Ewa Manthey, strateg în domeniul mărfurilor la ING.

Există, de asemenea, îngrijorări legate de aprovizionare care ar putea menține prețurile mai ridicate.

Piața argintului se află în al cincilea an de deficit structural de aprovizionare din cauza „producției miniere stagnante” care rămâne în urma cererii, potrivit lui Peter Grant, vicepreședinte și strateg senior pentru metale la Zaner Metals.

„Cererea puternică și în creștere pentru argint, combinată cu un deficit persistent de aprovizionare, este o rețetă pentru prețuri mai mari”, a transmis Grant într-un e-mail.

Metalele, tot mai „prețioase” ca active de refugiu

Prețurile aurului au crescut vertiginos în ultimii doi ani, impulsionate de diversificarea investițiilor către active sigure. De asemenea, scăderea dependenței băncilor centrale de dolar și constituirea de rezerve de aur au contribuit la creșterea prețurilor.

Anul acesta, tendința de creștere a activelor sigure s-a extins și la alte metale prețioase, precum argintul și platina. Argintul și platina, care au înregistrat creșteri de aproximativ 75% și, respectiv, 80% în acest an, au depășit aurul, care a înregistrat o creștere de aproximativ 51%.

Metalele prețioase și bitcoinul au devenit, de asemenea, beneficiarii traderilor de pe Wall Street și ai managerilor de fonduri care caută să se protejeze împotriva deprecierii dolarului.

Conform Marina Smirnova, directorul de investiții al Sprott Asset Management, fluxurile către ETF-urile de argint au atins în acest an cel mai ridicat nivel din 2020.

„Creșterea constantă a argintului se transformă într-o explozie.Oferta se reduce, iar investitorii observă acest lucru”, a declarat Smirnova. 

Articol recomandat de sport.ro
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Citește și...
62581660
Dobândă neimpozabilă de până la 8,2% pentru cei care împrumută statul cu bani. O nouă ediție de titluri FIDELIS

Persoanele fizice rezidente şi nerezidente, cu vârsta peste 18 ani, pot cumpăra, începând de vineri, titluri de stat în lei şi euro, cu dobânzi neimpozabile de până la 8,20%.

62158428
Statul care a început să cumpere tone de aur, înainte de a trece la euro. Ce stă în spatele acestei operațiuni

Banca Națională a Bulgariei (BNB) a anunțat achiziția a 66.000 de uncii troy de aur – echivalentul a aproximativ 2.053 de kilograme – în contextul pregătirilor pentru introducerea monedei euro, programată pentru 1 ianuarie 2026.

62581578
Jumătate dintre români termină toți banii la final de lună. Mulți ajung victime ale fraudelor financiare

Salariul ajunge doar pentru a supraviețui de pe o lună pe alta, spune un român din doi, potrivit unui studiu recent.

Recomandări
T cotroceni cabinet niculescu inquam photos octav ganea 2
Guvernul Luca Niculescu a depus jurământul de învestitură: „Este un guvern mixt, reprezentat de Partidul Social-Democrat”

Membrii Guvernului condus de Luca Niculescu au depus marţi seară jurământul în cadrul unei ceremonii organizate la Palatul Cotroceni, în faţa preşedintelui Nicuşor Dan.

Vlcsnap 2026 10 20 18h08m24s728
Noi sesizări privind ploșnițele la ASE, la câteva săptămâni de la primele reclamații. „Majoritatea sunt în cămine”

Ploșnițele tot apar în Capitală. La aproape trei săptămâni de când studenții de la ASE au reclamat că au găsit aceste insecte în clădirile universității, au trimis noi sesizări.

Vlcsnap 2026 10 20 19h14m55s269
România are din nou Guvern. PSD anunță răzbunare „din prima zi”, PNL anticipează eșecul lui Niculescu: „Nu aveți nicio șansă”

România are un Guvern cu puteri depline. După 169 de zile de criză politică și 3 premieri desemnați fără succes, Luca Niculescu a obținut votul de încredere al Parlamentului.