Deficitul bugetar, dublu față de anul trecut. Impactul COVID-19 asupra economiei României

deficit
Shutterstock

Deficitul bugetului general consolidat a urcat la 2,48% din produsul intern brut după primele patru luni ale acestui an, la 26,82 miliarde de lei.

Astfel, deficitul bugetar a ajuns la mai mult decât dublu față de anul 2019, când la patru luni era de 1,11% din PIB.

"Creşterea deficitului bugetar aferent primelor patru luni ale anului curent, comparativ cu cel înregistrat în perioada similară a anului trecut, este explicată în principal de evoluţia nefavorabilă a încasărilor bugetare în lunile martie şi aprilie ca urmare a amânării plăţii unor obligaţii fiscale de către agenţii economici pe perioada stării de urgenţă (11,1 miliarde de ei) şi a restituirilor suplimentare de TVA de 3,11 miliarde de lei pentru susţinerea lichidităţii în sectorul privat cu un impact semnificativ în martie, în timp ce în luna aprilie dinamica veniturilor a revenit în teritoriul pozitiv", a transmis Miniterul Finanțelor Publice, într-un comunicat.

Soldul negativ consemnat în primul trimestru a fost de 18,06 miliarde de lei (1,67% din PIB) în timp ce, anul trecut, bugetul general consolidat închidea primele patru luni cu un deficit bugetar de 1,1% din PIB.

Veniturile, în scădere cu doar 1,3% față de anul trecut

 

Citește și
Florin Cîțu citește moțiunea de cenzură
De ce un deficit bugetar sub 3% ar fi periculos pentru România. Explicația șefului Finanțelor

În perioada ianuarie-aprilie 2020, veniturile bugetului general consolidat au însumat 98,21 miliarde de lei, în scădere cu 1,3% faţă de nivelul înregistrat în perioada similară a anului trecut, iar cheltuielile s-au cifrat la 125,03 miliarde de lei, în creştere, în termeni nominali, cu 12,7%. Exprimate ca procent din Produsul Intern Brut, cheltuielile au înregistrat o creştere cu 1,1 puncte procentuale, de la 10,5% din PIB 2019 la 11,6% din PIB în 2020, precizează Ministerul Finanţelor.

Scăderea veniturilor reflectă, potrivit MFP, contracţia încasărilor bugetare în martie (-25,1% an/an), ca urmare a facilităţilor fiscale acordate pentru susţinerea economiei în contextul instituirii stării de urgenţă. În luna aprilie, veniturile totale au crescut cu 1,16 miliarde de lei, respectiv 4,7%, susţinute de dinamica veniturilor fiscale (impozit pe profit, impozit pe salarii şi venit şi accize) şi sumele primite de la UE în contul plăţilor efectuate.

Încasările din impozitul pe salarii şi venit au înregistrat 7,85 miliarde de lei în primele patru luni ale anului curent, cu 7,9% mai mari faţă de perioada similară a anului trecut. Această majorare a fost susţinută de creşterea numărului de salariaţi cu 0,5% şi a câştigului mediu brut la nivelul economiei cu 8,5% în perioada decembrie - martie 2020 comparativ cu perioada similară a anului precedent. În structură, cea mai importantă categorie, încasările din impozitul pe salarii au crescut cu 3,1%.

"După un avans însemnat în primele două luni, se remarcă o decelerare în martie-aprilie (datorată atât prorogării termenului de plată a impozitului pe venit, odată cu instituirea stării de urgenţă, cat şi încetinirii câştigului salarial în economie la 6,7% în martie)", menţionează sursa citată.

În ceea ce priveşte impozitul pe venit, contribuţiile de asigurări au înregistrat 36,24 miliarde de lei în primele patru luni ale anului 2020 şi prezintă o creştere de 1,1% faţă de nivelul înregistrat în perioada corespunzătoare a anului trecut. Similar evoluţiei veniturilor din impozitul pe venit, dinamica încasărilor din contribuţii sociale a fost influenţată de decelerarea fondului de salarii din economie.

Încasările din impozitul pe profit au însumat 6,46 miliarde de lei în primele patru luni ale anului curent, în scădere cu 8,2% (-0,57 miliarde de lei) faţă de perioada corespunzătoare a anului trecut. Evoluţia negativă este explicată de amânarea achitării unor obligaţii fiscale în luna martie de către contribuabilii plătitori de impozit pe profit (OUG nr. 29/2020) şi de bonificaţiile de 5% pentru marii contribuabili, respectiv 10% pentru contribuabilii mici şi mijlocii, acordate pentru plata la scadenţă a impozitului pe profit (OUG 33/2020, impact de 219 milioane lei). Totuşi, acordarea bonificaţiilor a condus la o dinamică pozitivă a veniturilor din impozitul pe profit în aprilie, de 27,6% (an/an).

Încasările din TVA, afectate de pandemie

 

Încasările din TVA au fost de 15,94 miliarde de lei în primele patru luni ale anului 2020, în scădere cu 18,8% faţă de nivelul înregistrat în perioada similară a anului trecut.

"Evoluţia încasărilor nete de TVA în primele patru luni ale anului a fost influenţată negativ de: creşterea rambursărilor de TVA cu 51,7% (an/an), nivelul record al acestora fiind atins în luna martie, odată cu instituirea stării de urgenţă, cu scopul de a asigura companiilor un nivel de lichiditate suplimentar pe perioada stării de urgenţă; prorogarea termenului de plată pentru lunile martie - aprilie; evoluţiile economice nefavorabile din sectoarele economice, începând cu luna martie, pe fondul instituirii stării de urgenţă: comerţul cu amănuntul, serviciile de piaţă prestate populaţiei şi industria", explică Finanţele.

Veniturile din accize au însumat 10,15 miliarde de lei în primele patru luni ale anului 2020 şi prezintă un avans de 12,5% faţă de nivelul înregistrat în perioada similară a anului trecut. Veniturile din accizele pentru produse energetice au scăzut în primele patru luni ale anului cu 9,6% an/an, în principal ca urmare a reducerii încasărilor în lunile martie (-10,9% an/an) şi aprilie (-36,6%), de altfel aşteptată în contextul instituirii stării de urgenţă.

Veniturile din accizele pentru produsele din tutun au înregistrat în primele patru luni ale anului un avans semnificativ de 40,34% (an/an), susţinut şi de majorarea nivelului accizei la ţigarete cu 4,2%.

Veniturile din taxele pe utilizarea bunurilor au înregistrat 1,97 miliarde de lei, în creştere cu 50,6% comparativ cu primele patru luni ale anului 2019, inclusiv încasările din taxele pentru prelungirea unor licenţe a frecvenţelor radio (HG nr. 226/2020).

Veniturile nefiscale au înregistrat 7,36 miliarde de lei în primele patru luni ale anului 2020, în creştere cu 7% faţă de încasările din aceeaşi perioadă a anului 2019. Dinamica pozitivă a veniturilor nefiscale a fost atenuată de scăderea încasărilor din luna aprilie, arată Ministerul Finanțelor Publice.

Sumele rambursate de Uniunea Europeană în contul plăţilor efectuate şi donaţii au totalizat 5,9 miliarde de lei în primele patru luni ale anului 2020, în creştere cu 15,2% faţă de perioada similară a anului trecut.

Cheltuielile bugetului general consolidat, în sumă de 125,03 miliarde de lei, au crescut în termeni nominali cu 12,7% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent. Exprimate ca procent din Produsul Intern Brut, cheltuielile au înregistrat o creştere cu 1,1 puncte procentuale de la 10,5% din PIB 2019 la 11,6% din PIB în 2020.

Majorarea cheltuielilor, generată de COVID-19

 

"Majorarea cheltuielilor se datorează şi măsurilor care au fost avute în vedere pentru combaterea epidemiei de COVID-19, respectiv a sumelor necesare finanţării în regim de urgenţă a cheltuielilor de gestionare a situaţiei epidemiologice cauzate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, pe de o parte, precum şi a măsurilor cu caracter excepţional, în domeniul social şi economic, pentru diminuarea efectelor negative asupra economiei cauzate de măsurile adoptate pentru limitarea infectării în rândul populaţiei. Astfel, doar în luna aprilie s-au plătit 312 milioane de lei pentru indemnizaţii acordate pe perioada suspendării temporare a contractului individual de muncă din iniţiativa angajatorului, 95,9 milioane de lei pentru indemnizaţii acordate pentru alţi profesionişti, precum şi pentru persoanele care au încheiate convenţii individuale de muncă care întrerup activitatea ca urmare a efectelor SARS-CoV-2, 0,2 milioane de lei pentru indemnizaţii acordate părinţilor pentru supravegherea copiilor pe perioada închiderii temporare a unităţilor de învăţământ", continuă MFP.

Salariile la stat, tot mai mari

 

Cheltuielile de personal au însumat 35,07 miliarde de lei, în creştere cu 6% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent, reflectându-se majorările salariale, indemnizaţia de hrană, atât cele aplicate începând cu 1 ianuarie 2019, acordate în temeiul Legii cadru nr.153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cât şi majorările salariale aplicate cu 1 ianuarie 2020. Exprimate ca pondere în PIB, cheltuielile de personal reprezintă un nivel de 3,2% din PIB, cu 0,1 puncte procentuale peste nivelul din aceeaşi perioadă a anului anterior. Cheltuielile de personal în luna aprilie au fost de 8,85 miliarde de lei, înregistrându-se anumite economii faţă de lunile precedente.

Cheltuielile cu bunuri şi servicii au fost 16,70 miliarde de lei, în creştere cu 19,5% faţă de anul precedent. În cadrul bugetului general consolidat, majorările faţă de medie se înregistrează la nivelul administraţiei locale (22,9%) şi la instituţiile publice finanţate integral sau parţial din venituri proprii (22,5%), majorări determinate în special de plăţi suplimentare pentru medicamente, materiale sanitare, reactivi şi alte produse necesare diagnosticării şi tratării pacienţilor infectaţi cu coronavirusul SARS-CoV-2.

Creștere de 17,2% la cheltuielile cu asistența socială

 

Cheltuielile cu asistenţa socială au fost de 43,72 miliarde de lei, în creştere cu 17,2% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent. Evoluţia cheltuielilor cu asistenţa socială a fost influenţată, în principal, de majorarea punctului de pensie, începând cu 1 septembrie 2019, cu 15%, respectiv de la 1.100 lei la 1.265 lei, a indemnizaţiei sociale pentru pensionari garantată cu 10%, majorarea alocaţiilor de stat pentru copii începând cu 1 mai 2019, precum şi indexarea acestora cu rata inflaţiei din anul 2019, începând cu 1 ianuarie 2020.

Totodată, Ministerul Finanţelor precizează că, începând cu luna aprilie, s-au realizat plăţi determinate de măsurile care au fost luate cu caracter excepţional, în domeniul social şi economic, pentru diminuarea efectelor negative generate de pandemia de COVID 19, cum ar fi plata pentru indemnizaţii acordate pe perioada suspendării temporare a contractului individual de muncă din iniţiativa angajatorului în valoare de 312 milioane de lei şi pentru indemnizaţii acordate pentru alţi profesionişti, precum şi pentru persoanele care au încheiate convenţii individuale de muncă care întrerup activitatea ca urmare a efectelor SARS-CoV-2 în valoare de 95,9 milioane de lei.

"De asemenea, se continuă ritmul accelerat de decontări ale indemnizaţiilor de asigurări sociale de sănătate pentru concedii medicale în scopul diminuării stocului de plăţi restante aferente acestora, astfel că în luna aprilie plăţile au fost de 365,9 milioane de lei", potrivit documentului citat.

Cheltuielile cu subvenţiile au fost de 3 miliarde de lei, cea mai mare parte dintre acestea fiind alocate către sectorul agricol, respectiv ajutoarele naţionale tranzitorii în sectorul vegetal şi zootehnic.

Alte cheltuieli au fost de 1,91 miliarde de lei, reprezentând, în principal, sume aferente titlurilor de plată emise de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, conform legislaţiei în vigoare, burse pentru elevi şi studenţi, alte despăgubiri civile, precum şi indemnizaţii acordate părinţilor pentru supravegherea copiilor pe perioada închiderii temporare a unităţilor de învăţământ (0,2 milioane de lei).

Cheltuielile privind proiectele finanţate din fonduri externe nerambursabile (inclusiv subvenţiile de la Uniunea Europeană aferente agriculturii) au fost de 6,91 miliarde de lei, cu 20,5% mai mari comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent.

Situația în domeniul investițiilor

 

Cheltuielile pentru investiţii, care includ cheltuielile de capital, precum şi cele aferente programelor de dezvoltare finanţate din surse interne şi externe, au fost în valoare de 9,96 miliarde de lei, cu 46,3% mai mult decât aceeaşi perioadă a anului precedent. În cadrul bugetului general consolidat, majorările apar la bugetul de stat şi la bugetele locale atât din fonduri naţionale, cât şi aferente proiectelor finanţate din fonduri externe nerambursabile.

Din bugetul Ministerului Afacerilor Interne s-au plătit 191,9 milioane de lei pentru achiziţionarea de produse - stocuri de urgenţă medicală, inclusiv scannere termice pentru combaterea răspândirii infecţiei cu coronavirusul SARS-COV-2.

Deficitul bugetar calculat pe metodologia europeană ESA este prognozat pentru finalul anului 2020 la 6,7% din PIB, în creştere cu aproximativ 2,4 puncte procentuale faţă de nivelul din 2019, pe fondul majorării cheltuielilor la 39,5% din PIB şi a veniturilor la 32,7% din PIB, potrivit Programului de convergenţă 2020 publicat de Ministerul Finanţelor Publice (MFP).

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Dan Șucu este noul proprietar al clubului Genoa: ”Pachetul majoritar de acțiuni a fost vândut!” | OFICIAL
Dan Șucu este noul proprietar al clubului Genoa: ”Pachetul majoritar de acțiuni a fost vândut!” | OFICIAL
Citește și...
Marea provocare a Guvernului în 2020 este reducerea evaziunii fiscale - analiză PwC
Marea provocare a Guvernului în 2020 este reducerea evaziunii fiscale - analiză PwC

Marea provocare a anului viitor va fi colectarea mai eficientă a taxelor şi impozitelor existente în condiţiile unei ţinte de deficit bugetar de 3,6% din PIB, peste limita maximă pentru statele membre UE, potrivit unei analize PwC, citată de Agerpres.

De ce un deficit bugetar sub 3% ar fi periculos pentru România. Explicația șefului Finanțelor
De ce un deficit bugetar sub 3% ar fi periculos pentru România. Explicația șefului Finanțelor

Promisiunea Guvernului faţă de Comisia Europeană este că România va reveni în 2022 la un deficit de sub 3% din PIB, însă acest procent de deficit asumat pentru prezent ar reprezenta o frână mult prea puternică pentru economia românească, a declarat miercuri ministrul Finanţelor Publice, Florin Cîţu, după şedinţa de Guvern.

Lazea, BNR:
Lazea, BNR: "Legea pensiilor se bazează pe bani pe care statul român nu îi are"

Amânarea majorării punctului de pensie de la 1 septembrie 2020 la 1,775 lei este singura măsură capabilă să aducă deficitul în apropiere, dar marginal peste limita de deficit bugetar de 3%

Recomandări
Afacere ilegală descoperită de Inspectorul Pro. Cum au reușit o mamă și fiica ei să păcălească firme cu proiecte europene
Afacere ilegală descoperită de Inspectorul Pro. Cum au reușit o mamă și fiica ei să păcălească firme cu proiecte europene

Interesul pentru fondurile europene este atât de mare, încât internetul s-a umplut de companii care oferă consultanță și întocmesc proiecte pentru obținerea sumelor alocate de Uniune.

România, la un pas de a deveni „nerecomandată pentru investiții”. Rating de țară retrogradat, amenințare la stabilitatea UE
România, la un pas de a deveni „nerecomandată pentru investiții”. Rating de țară retrogradat, amenințare la stabilitatea UE

Comisia Europeană a inclus România pe lista statelor cu dezechilibre economice grave, care amenință stabilitatea Uniunii Europene.

Dan Șucu, pe prima pagină La Gazzetta dello Sport după preluarea Genoa CFC: ”Donald Trump de România”
Dan Șucu, pe prima pagină La Gazzetta dello Sport după preluarea Genoa CFC: ”Donald Trump de România”

Preluarea Genoa CFC, cel mai vechi club de fotbal din Italia, de către omul de afaceri român Dan Șucu, ține prima pagină La Gazzetta dello Sport, una dintre cele mai importante publicații sportive din lume. Șucu este numit ”Donald Trump de România”.