Declarația unică și plata în două tranșe: Ce trebuie să știi despre noul CASS pentru soț, soție și părinți fără venituri

62564874

Persoana care optează pentru plata CASS pentru persoanele aflate în întreţinere datorează 2.430 lei pentru fiecare persoană pentru care a exercitat opţiunea, potrivit unui comunicat de presă al Agenţiei Naţionale de Administrarea Fiscală (ANAF).

 

Instituţia menţionează că prin Legea nr. 141/2025 privind unele măsuri fiscal-bugetare au fost aduse o serie de modificări cu privire la contribuţia de asigurări sociale de sănătate (CASS). Una dintre modificările legislative vizează eliminarea din categoria persoanelor exceptate de la plata CASS a persoanelor fizice aflate în întreţinerea unei persoane asigurate, respectiv soţul, soţia şi părinţii fără venituri proprii.

În contextul acestor modificări, începând cu data de 1 august 2025, persoanele fizice care realizează venituri din: salarii şi asimilate salariilor, pensii, activităţi independente, drepturi de proprietate intelectuală, din asocierea cu o persoană juridică, contribuabil potrivit titlului II sau titlului III din Codul fiscal, cedarea folosinţei bunurilor, activităţi agricole, silvicultură şi piscicultură, investiţii, alte surse etc. pentru care datorează CASS pot opta pentru plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate, pentru persoanele aflate în întreţinere, respectiv soţul, soţia şi părinţii fără venituri proprii.

CASS datorată de persoanele fizice care optează, pentru fiecare persoană pentru care se exercită opţiunea, se determină prin aplicarea cotei de 10% asupra bazei de calcul, reprezentând valoarea a 6 salarii de bază minime brute pe ţară, în vigoare la data de 1 ianuarie a anului în care se exercită opţiunea.

Opţiunea se exercită oricând în cursul anului, prin depunerea Declaraţiei unice privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate de persoanele fizice - formular 212, în care se evidenţiază contribuţia de asigurări sociale de sănătate datorată. Formularul 212 a fost aprobat prin Ordinul preşedintelui ANAF nr. 1929/2025.

Conform ANAF, persoanele fizice care optează pentru plata CASS pentru persoanele aflate în întreţinere completează Capitolul II - Date privind contribuţia de asigurări sociale de sănătate datorată de către persoanele fizice care optează pentru plata contribuţiei pentru anul 2025", Secţiunea 2 "Date privind CASS datorată de către persoanele fizice pentru persoanele aflate în întreţinere potrivit art.182^1 din Codul fiscal".

ANAF recomandă completarea cu atenţie a Capitolul II - Date privind contribuţia de asigurări sociale de sănătate datorată de către persoanele fizice care optează pentru plata contribuţiei pentru anul 2025", din formularul 212 "Declaraţie unică privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate de persoanele fizice", întrucât opţiunea exercitată este definitivă şi generează obligaţia de plată a CASS.

Plata CASS datorată pentru fiecare persoană pentru care se exercită opţiunea se efectuează în 2 tranşe, după cum urmează: 25% din contribuţia de asigurări sociale de sănătate datorată, la data depunerii declaraţiei prin care se exercită opţiunea; 75% din contribuţia de asigurări sociale de sănătate datorată, până la data de 25 mai inclusiv a anului următor celui în care s-a exercitat opţiunea.

Precizăm că, potrivit Hotărârii Guvernului nr. 1506/2024, începând cu data de 1 ianuarie 2025, salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată, fără a include sporuri şi alte adaosuri, este în suma de 4.050 lei lunar.

Ca urmare, pentru anul 2025, baza de calcul pentru stabilirea CASS este de 24.300 lei (6 x 4.050 lei), iar CASS datorată este de 2.430 lei.

Deci, persoana care optează pentru plata CASS pentru persoanele aflate în întreţinere datorează 2.430 lei pentru fiecare persoană pentru care a exercitat opţiunea. Plata CASS datorată în sumă de 2.430 lei se va efectua în două tranşe. Prima tranşă în sumă de 608 lei se efectuează la data depunerii formularului 212, iar a doua tranşă în sumă de 1.822 lei se efectuează până la data de 25 mai 2026. Plata se poate face şi integral.

Declaraţia se depune, împreună cu anexele completate, dacă este cazul, astfel: prin mijloace electronice de transmitere la distanţă, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, respectiv: prin intermediul serviciului "Spaţiul privat virtual" (SPV); pe site-ul e-guvernare.ro, cu semnătură electronică calificată.

De asemenea, declaraţia se poate depune în format letric, direct la registratura organului fiscal sau prin poştă, cu confirmare de primire. Data depunerii declaraţiei în format hârtie este data înregistrării acesteia la organul fiscal sau data depunerii la poştă, după caz.

Articol recomandat de sport.ro
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Citește și...
62572358
FOTO China construiește, în tăcere, varianta terestră a Canalului Suez, ca să nu mai traverseze Marea Sudului și să evite SUA

China construiește, în tăcere, rute alternative pentru a-și exporta mărfurile către Europa, ca să nu mai traverseze Marea Sudului și să evite astfel tensiunile cu SUA și aliații săi din regiune.

62569881
Alexandru Nazare: Reprezentanţii FMI au salutat măsurile recente impuse de actualul Guvern

În urma vizitei FMI la București, care a avut ca scop analiza recentelor evoluții și politici economice, Ministrul Finanțelor a specificat că reprezentanții instituției financiare internaționale au salutat măsurile impuse recent de actualul Guvern.   

62563922
Instituţie subordonată MIPE, excursii pe banii statului pe Coasta de Azur şi în Cipru. Dragoș Pîslaru: „Am demis directorul”

Ministrul Investițiilor Europene, Dragoș Pîslaru, a demis directorul unei instituții subordonate după ce acesta a aprobat două „traininguri” de lux, la Nisa și Larnaca, în valoare de peste 100.000 de euro, din bani publici.

Recomandări
Congres psd noiembrie 2025 inquam photos octav ganea
Cine sunt miniștrii PSD din Guvernul Niculescu. Social-democrații revin la guvernare după cinci luni de criză

Liderii PSD au decis în unanimitate să-l susțină în Parlament pe Luca Niculescu, iar Sorin Grindeanu a prezentat numele celor 11 social-democrați care ar urma să facă parte din noul Executiv.

Arsvom apollo sar 01
Nouă alertă în Marea Neagră. Un incendiu a izbucnit la bordul unei nave în apropiere de Sulina. Opt persoane sunt date dispărute

O nouă navă ar fi fost atacată, joi dimineață, în apropiere de Sulina, în Marea Neagră. Vasul se află la aproximativ 14 mile marine de țărm, iar incendiul a izbucnit la castelul navei, conform surselor Știrilor PRO TV.

Vlcsnap 2026 10 15 08h35m17s940
România are șapte campusuri moderne pentru învățământ dual. Alte proiecte nu au fost gata la timp pentru finanțarea PNRR

Cu fonduri europene, România face un pas important în dezvoltarea învățământului dual, care le asigură elevilor și studenților nu doar pregătire teoretică, ci și practică.