Cum explică specialiștii decizia OMV de a amâna exploatarea gazelor din Marea Neagră

×
Publicitate

Șeful grupului austriac OMV, a anunțat că amână pentru anul viitor, decizia de a exploata sau nu gazele din Marea Neagră.

El și-a motivat decizia, afirmând că parlamentul și guvernul României au întârziat prea mult cu finalizarea legislației în domeniu. Este prima reacţie importantă a uneia dintre companiile interesate de zăcămintele de gaze de aproape 200 de miliarde de metri cubi ale Marii Negre. Investiția s-ar ridica la un miliard de euro a mai spus oficialul OMV. Parlamentul a votat miercuri legea off-shore care trebuie să fie promulgată de Președinte pentru a intra în vigoare.

Directorul general de la OMV, Rainer Seele a anunțat că grupul austriac a hotărât să amâne pentru anul următor decizia de investiţie în exploatarea gazelor naturale din Marea Neagră. Anunțul vine după ce Parlamentul a reușit să voteze actul normativ. Potrivit legii, companiile care vor să scoată şi să vândă gazele din Marea Neagră au obligaţia de a comercializa minimum 50% din cantitatea extrasă anual, pe piaţa românească.

"Suntem foarte îngrijoraţi de faptul că vom fi restricţionaţi în vânzarea gazelor. Libertatea de vânzare a gazelor este foarte importantă", a spus şeful OMV, care a mai declarat că trebuie să evalueze condiţiile pentru aceasta investiţie de un miliard de dolari.

Primele efecte s-au văzut imediat la bursă, unde atât OMV Petrom cât şi Romgaz şi Transgaz au avut pierderi. Specialiștii susțin că pericolul de a goni investitorii există.

Telefon Radu Dudău, analist: "Nu am impresia că reprezentanţii statului român au înţeles cu adevărat care sunt practicile internaţionale şi care sunt cu adevărat factorii care contează în luarea unei decizii de investiţie. Da, există un risc real să nu putem realiza acest proiect. E de dorit ca această lege să fie ajustata până când statul poate să încheie un acord pe termen lung de tip win-win cu investitorii."

Anunţul OMV vine după câteva luni de discuții controversate și tensionate între reprezentanții companiilor și politicieni, dar și după contre între partidele parlamentare pe tema prevederilor din noua lege Off-Shore.

Două companii, ExxonMobil şi OMV Petrom explorează împreună blocul Neptun, unde primele estimări arată existenţa unor zăcăminte de gaze între 42 şi 84 de miliarde de metri cubi. Pe de altă parte, specialiştii Autorităţii pentru Resurse Minerale spun că ar fi vorba despre 200 de miliarde de metri cubi. Rezervele de gaze se află la peste 2 kilometri adâncime, în platoul continental al Marii Negre. Potrivit unui raport făcut de Deloitte, gazele ar putea aduce peste 26 de miliarde de dolari bugetului de stat până în 2040.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Citește și...
61967868
Isărescu, mesaj pentru politicieni: ”Salariile ar trebui să crească prin forța pieței”

Salariile ar trebui să crească odată cu productivitatea, o consecinţă dramatică fiind ca acestea să fie majorate de către politicieni, şi nu prin forţa pieţei, a declarat, joi, Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naţionale a României.

61992147
Zi furtunoasă pe bursa de la New York. Toate câștigurile din 2018, șterse

Cădere importantă pe Bursa de pe Wall Street miercuri, doi dintre cei trei pricipali indici bursieri au șters toate câștigurile din acest an, relatează BBC.

61995666
Câți bani încasează vloggerii care fac recomandări de servicii sau produse

Într-o lume a reţelelor sociale, şi românii au ajuns să fie influenţaţi de cei pe care îi urmăresc pe Facebook, Instagram sau Youtube.

Recomandări
Yara j getty
Navă lovită de dronă în apele teritoriale românești. Ce a raportat echipajul către Căpitănia Sulina

O navă a fost lovită, miercuri seară, de o dronă, în apropiere de Sulina, în apele teritoriale ale României. Un atac similar a avut loc, marți, în largul coastei bulgare.

Luca niculescu protv
Partidele care au anunțat că vor vota guvernul Luca Niculescu. Cine intră la guvernare și cine rămâne în opoziție

PSD revine la guvernare, dar fără PNL și UDMR, la cinci luni după ce a rupt coaliția și a dat jos Guvernul Bolojan. Social-democrații au votat unanim la Vila Lac susținerea Guvernului Niculescu, săptămâna viitoare în Parlament.

Congres psd noiembrie 2025 inquam photos octav ganea
Stenograme din ședința în care PSD a decis intrarea la guvernare: „Eu am doctorat în Nicușor Dan. Trebuie să limităm pierderile”

După ședința în care PSD a decis să facă parte din guvernul Luca Niculescu, surse din cadrul formațiunii au oferit o serie de stenograme din cadrul discuțiilor.