Concluziile FMI după ce a analizat datele țării noastre: Deficit de 6% în acest an. Sunt necesare reforme adiţionale

62391690
Inquam

Fondul Monetar Internaţional estimează o creştere economică de 2,3% pentru România în acest an şi un deficit bugetar de 6% din PIB şi recomandă autorităţilor de la Bucureşti reforme adiţionale care să reprezinte 2% din PIB.


Într-o conferinţă de presă susţinută miercuri la Bucureşti, la finalul consultărilor în baza Articolului IV, şeful misiunii FMI pentru România, Kees Martijn, a precizat că pachetul fiscal adoptat recent de Guvern este un pas în direcţia potrivită, arătând însă că este nevoie şi de alte reforme.

"Alte reforme în ceea ce priveşte taxele sunt necesare pentru a creşte veniturile, eficienţa şi corectitudinea. O creştere a veniturilor de peste 2% din PIB în afara celor aduse de pachetul fiscal recent va fi necesară în următorii doi ani", subliniază FMI.

Potrivit sursei citate, pe termen mediu economia românească va ajunge la potenţialul de creştere de 3 - 3,25%, pe măsură ce consumul şi investiţiile susţinute de fondurile din PNRR rămân puternice.

Potrivit FMI, rata inflaţiei va scădea de la 7% la 4% la finalul anului 2024, însă rămâne peste ţinta Băncii Naţionale a României.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Citește și...
62391151
Majorarea salariului minim în România, din octombrie 2023: ce înseamnă această creștere pentru economia țării

Majorarea salariului minim 2023 a intrat în vigoare de la 1 octombrie 2023. Cu cât va crește și ce angajați vor beneficia de această mărire?  

62387680
Tichetele de masă și voucherele de vacanță în 2024: cum se vor modifica. Ce nu au voie să facă cei care le primesc

Începând cu anul 2024, în România, tichetele de masă și voucherele de vacanță vor suferi modificări semnificative, aducând schimbări în modul în care aceste beneficii sunt oferite și utilizate de către angajați.

62367930
Salariul minim brut pe ţară creşte la 3.300 lei de la 1 octombrie. Peste 1.8 milioane de salariați vor beneficia de majorare

Salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată se majorează la 3.300 lei lunar, începând cu 1 octombrie 2023, ceea ce reprezintă o creştere cu 10% faţă de nivelul actual de 3.000 de lei.

 

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 06 19h36m34s343
Cum au ajuns două românce să fie ucise de parteneri, deși ceruseră ajutor de la autorități: „Știau că o ducea la cerșit”

Fiecare viață de femeie luată este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. La noi în ţară însă violența domestică este un fapt obişnuit în condiţiile în care răspunsurile autorităţilor vin de multe ori prea târziu.

Shutterstock uzina dacia
Se clatină un gigant. Nou val de plecări voluntare la Dacia. Uzina de la Mioveni își oprește producția pentru patru zile

Dacia a anunțat un nou val de plecări voluntare, în contextul problemelor din industria auto și a noii strategii a Renault. În jur de 160 angajați de la uzina de la Mioveni sunt vizați, după cum au declarat surse pentru ȘtirileProTV.ro.

Sorin grindeanu
Sorin Grindeanu: Ne-am fi aşteptat ca după patru premieri de dreapta să existe şansa celor care au câştigat alegerile

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat marţi că desemnarea lui Luca Niculescu pentru funcţia de premier "nu este neconstituţională", dar s-ar fi aşteptat ca preşedintele Nicuşor Dan să-l desemneze pe el.